Bucureşti, 15 aprilie 2020 – Consiliul de Administrație al Poștei Române a votat, astăzi, aplicarea măsurii de șomaj tehnic, pe o perioadă de 4 zile, pentru toți angajații companiei. Această măsură vine în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Și Compania Națională Poșta Română este afectată din punct de vedere economic, constatându-se o diminuare semnificativă a veniturilor ca urmare a măsurilor de distanțare socială impuse de autorități, care au dus la un trafic redus în unitățile poștale, dar și a suspendării traficului poștal internațional pe majoritatea destinațiilor.
Însă, pentru a putea proteja angajații, salariile, locurile de muncă și dezvoltarea viitoare, compania a analizat mai multe variante pentru a lua cele mai bune măsuri de a depăși cu bine această perioadă dificilă.
„Personal, am refuzat din start orice variantă care presupune implementarea zilelor libere nelucrătoare, care ar fi dus la o scădere de cel puţin 20% a veniturilor angajaţilor, în paralel cu o economie pentru companie de 20%. Am refuzat şi orice variantă de disponibilizare a personalului operativ şi am refuzat suspendarea contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată. Astfel, am analizat toate variantele pe care le avem la dispoziţie, iar implementarea unui şomaj tehnic blând, cu efecte negative minime asupra oamenilor, este alegerea cea mai potrivită pentru angajaţi şi pentru companie”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.
S-a ales, astfel, pentru luna aprilie, soluția unui șomaj tehnic de 4 zile pentru toți angajații Poștei Române, în două tranșe, astfel: în perioada de după Paște, pentru jumătate din personal (21 – 24 aprilie), iar cealaltă jumătate dintre angajați, înainte de 1 mai (27 – 30 aprilie).
Prin aplicarea acestei măsuri, impactul asupra salariului net al unui poștaș este de aproximativ 130 lei (ex. 129 lei pentru clasa 13 de muncă, 135 lei pentru clasa 15, 237 lei pentru clasa 33). Procentual, scăderea veniturilor unui angajat ca urmare a unui repaus care reprezintă 20% din totalul zilelelor lucrătoare (4 din 20 de zile lucrătoare ale lunii aprilie) este, în medie, de 7.5% din salariu. În acest mod, compania ar putea acoperi pierderea financiară previzionată pentru luna aprilie.
Totodată, în felul acesta compania acordă angajaților 10 zile de repaus după o perioadă foarte încărcată, mai ales pentru oamenii din teren care au dat dovadă de dedicare deplină, făcând parte din personalul din linia întâi în perioada pandemiei.
De asemenea, pentru că se apropie Sărbătorile Pascale, compania a făcut eforturi pentru a putea veni în sprijinul angajaților cu o primă de Paște în valoare de 150 de lei, care să compenseze, pentru cei cu venituri mici, diminuarea salariului din această lună.
Asigurăm salariații că depunem toate eforturile pentru a găsi modalități de a nu fi nevoiți să aplicăm lunar această măsură pentru stabilitatea economică a companiei.
Totodată, asigurăm toți clienții companiei că măsurile luate nu vor afecta distribuirea trimiterilor și a prestațiilor sociale care se va desfășura, în continuare, conform graficului stabilit cu instituțiile statului. Poșta Română depune toate eforturile pentru a-și continua activitatea economică în beneficiul clienților.