Prima pagină » National » Măsura de carantină se prelungeşte în comuna Ciorogârla
Măsura de carantină se prelungeşte în comuna Ciorogârla

Măsura de carantină se prelungeşte în comuna Ciorogârla

19 ian. 2021, 12:35,
BZI.ro, în National

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a decis luni să prelungească măsura de carantină pentru comuna Ciorogârla. Decizia a fost luată din cauza numărului mare de de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2.

Ciorogârla este prima comună din judeţul Ilfov care a intrat în carantină şi de asemenea se afla în cea de-a treia prelungire a carantinei cu 14 zile.

Carantină prelungită în comuna Ciorogârla

Comuna Ciorogârla este în cea de-a treia prelungire a carantinei cu 14 zile! Începând de marţi, de la ora 5.30, comună din Ilfov continua carantina, anunţa Instituţia Prefectului.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat luni, în şedinţă extraordinară, Hotărârea nr. 5, prin care s-a făcut propunerea de prelungire a măsurii de carantinare zonala pentru comună Ciorogârla. Decizia vine ca urmare a analizei de risc efectuată de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Propunerea a fost înaintată către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Şeful DSU, secretar de stat Raed Arafat, a emis luni Ordinul nr. 6230 privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru comună Ciorogârla, judeţul Ilfov.

Carantina la Ciorogârla se prelungise a doua oară

Comuna Ciorogârla reintra în carantină, în urmă cu două săptămâni, după ce incidenta cazurilor de Covid-19 ajunsese la aproape 10 la mia de locuitori. Măsură de carantinare a fost instituita de marţi, de la ora 5.30. În acest sens, la propunerea CJSU Ilfov, a fost emis un ordin al şefului DSU.

„Pe 13 noiembrie 2020, ziua în care comună Ciorogârla a intrat în primul ciclu de carantinare, rata de incidenta era de 7,99 la 1000/locuitori, iar la finalul ciclului de carantinare rată a fost de 4.45 la 1000/locuitori. Astăzi, 11 ianuarie 2021, se constată o tendinţă de creştere accentuată a ratei de incidenta cumulată pentru ultimele 14 zile, care a atins valoarea de 9,83/1.000 locuitori”, au susţinut atunci reprezentanţii Prefecturii Ilfov.

Ciorogârla, prima comună din judeţul Ilfov care a intrat în carantină

La jumătatea lunii noiembrie a anului trezut, Ciorogârla era prima comună din judeţul Ilfov care intră în carantină, pentru două săptămâni. Totul a intrat, atunci, în vigoare după ce a fost semnat ordinul de către Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Decizia a fost luată atunci când rata de incidenţă în Ciorogârla a atins valoarea de 7,99 la mia de locuitori, la o populaţie de 6.512. Conform Prefecturii Ilfov, 52 de persoane fuseseră depistate infectate cu SARS-CoV-2. Carantină a fost valabilă până în data de 26 noiembrie, ora 20:00.

Bilanț coronavirus 18 ianuarie 2021

Până ieri, 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

625.449 de pacienți au fost declarați vindecați, potrivit știrioficiale.ro.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până ieri, 17.271 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.01.2021 (10:00) – 18.01.2021 (10:00) au fost raportate 50 de decese (28 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Maramureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.710. Dintre acestea, 1.084 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.170.357 de teste RT-PCR și 46.176 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.808 teste RT-PCR (4.303 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.505 la cerere) și 3.093 de teste rapide antigenice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *