Multe dintre proaspetele mămici vor dezvolta mastită la sân, o inflamație a țesutului mamar, care provoacă dureri mari. Afecțiune care este foarte frecvent întâlnită în primele 4-6 săptămâni după naștere și este o afecțiune non-canceroasă.
Mastita reprezintă o problemă comună și uneori dureroasă pentru femeile care alăptează, afectând confortul și sănătatea mamei și a copilului. Această afecțiune inflamatorie a sânului poate apărea din diverse motive, inclusiv din cauza stazei laptelui, a infecțiilor bacteriene sau a altor factori. În ciuda acestor provocări, există modalități eficiente de prevenire a recurenței mastitei și de gestionare a simptomelor asociate.
Mastită la sân în timpul alăptării
Mastita este inflamația care apare la nivelul sânilor, care este de regulă cauzată de o infecție. Cel mai frecvent, boala afectează femeile care alăptează, însă poate apărea și la alte categorii de femei. Un canal galactofor blocat, faptul că laptele nu se scurge cum trebuie din sân și crăpăturile care apar pe pielea din zona mamelonului pot duce la infecție.
Acest lucru face ca leucocitele să elibereze anumite substanțe, pentru a lupta contra infecției, ceea ce duce la tumefacție și la creșterea fluxului sangvin. Partea infectată a sânului se poate umfla, zona devine dureroasă, se înroșește și este caldă la atingere. Femeia cu mastită poate avea și febră și durere de cap sau, în general, poate avea simptome asemănătoare cu cele ale gripei.
Simptomele frecvente ale mastitei pot fi sânul care are o culoare anormală, adică se înroșește, apare sensibilitatea la atingere, sânul este dureros. Femeia poate să prezinte o zonă umflată a sânului, zone mai ferme sau noduli care se formează în sân.
Unele dintre proaspetele mămici, care alăptează, pot să prezinte simptome mai generale, precum cele ale gripei: febră, frisoane, temperatură mare a corpului, oboseală, dureri articulare, dureri de cap ori o stare generală de rău. Medicul va diagnostica mastita pe baza acestor simptome. De regulă, nu sunt necesare analize de sânge. În plus, mastita este diagnosticată pe baza rezultatelor examinării sânului.
Simptomele în cancerul mamar inflamator
Cancerul mamar inflamator este un tip rar cancer la sân, foarte agresiv, care produce simptome similare cu cele pe care le observă femeile când se confruntă cu mastita, caracterizată de inflamarea sânului și de infecția într-o anumită zonă.
Diagnosticarea cancerului mamar inflamator poate fi dificil, deoarece boala produce niște simptome care sunt diferite de cele pe care le au formele mai comune de cancer la sân. Spre deosebire de alte cancere mamare, cel inflamator nu debutează cu un nodul mamar sau cu o formațiune în sân.
Totodată, cancerul mamar inflamator este posibil să nu apară pe o mamografie, iar astfel diagnosticul devine chiar mai dificil de stabilit. Semnele și simptomele unui cancer mamar inflamator, de regulă, se dezvoltă rapid: mamelonul e inversat (pare că este „înfundat”); pielea are aspectul de „coajă de portocală” pe sân sau în jurul sânului ori apar niște adâncituri sau încrețituri pe pielea sânului; sânul este cald la atingere; apar mâncărimi în zona sânului; sânul se simte mai greu, este dureros, este inflamat (sensibil); creșterea subită în dimensiune a sânului, din cauza tumefacției sau o îngroșare subită a pielii sânului; culoarea sânului se modifică – în special, apare roșeața pe o treime sau pe o suprafață mai mare a sânului; ganglionii limfatici din zona axilei sau din apropierea claviculei se umflă.
Este foarte important să îi spui medicului despre aceste modificări, cât mai repede. Nu aștepta ca simptomele să dispară de la sine sau ca sânul să își revină de la sine. Din cauză că acest cancer mamar inflamator este mai agresiv, depistarea precoce a bolii este extrem de importantă. Prin urmare, este important să știi să faci diferența dintre o mastită la sân și cancerul mamar inflamator.