Prima pagină » Titlurile zilei » Mărturia uluitoare a șefului CJ Iași, despre spitalul mobil de la Lețcani. Costel Alexe detonează o nouă bombă despre licitația de 10,7 milioane de euro. Imaginea risipei banului public
Mărturia uluitoare a șefului CJ Iași, despre spitalul mobil de la Lețcani. Costel Alexe detonează o nouă bombă despre licitația de 10,7 milioane de euro. Imaginea risipei banului public

Mărturia uluitoare a șefului CJ Iași, despre spitalul mobil de la Lețcani. Costel Alexe detonează o nouă bombă despre licitația de 10,7 milioane de euro. Imaginea risipei banului public

15 apr. 2021, 02:00,
Vlad Rotaru, în Titlurile zilei

Costel Alexe, șeful CJ Iași, a scos la iveală o serie de informații uluitoare despre situația de la spitalul mobil de la Lețcani. Președintele CJ arată cu degetul spre conducerea Asociației Euronest și a fostei conduceri a județului despre dezastrul de la marginea Iașului

Dezastru complet la spitalul mobil de la Lețcani. Costel Alexe, șeful CJ Iași, a arătat că situația de la unitatea medicală de la marginea municipiului este departe de a se fi rezolvat. Șeful administrației județene acuză în continuare minciunile celor de la Asociația Euronest și ale lui Maricel Popa, fostul președinte al județului. Spitalul a rămas în continuare închis, iar măsurile neconforme încă nu au fost remediate. Ba mai mult, Alina Popa, directorul Euronest, continuă să nege situația de la Lețcani și să acuze actuala administrație. Și Maricel Popa, fostul șef al CJ Iași, principalul artizan al eșecului de la Lețcani, arată cu degetul în altă parte.

Spitalul mobil de la Lețcani, plin de improvizații!

Costel Alexe a menționat că unitatea medicală nu poate fi deschisă, tocmai pentru că din cauza improvizațiilor nu se pot risca viețile pacienților.

„Nu ne permitem să practicăm în anul 2021 medicina cu improvizații. Proiectul spitalului mobil de la Lețcani a fost prost gândit și implementat de la început. Astăzi a devenit imaginea pericolului și a risipei banului public. Așa cum au dovedit instituțiile competente, spitalul nu întrunește condițiile tehnice si documentația necesară pentru a funcționa fără niciun risc pentru pacienți și pentru actul medical. O știu și cei responsabili de achiziția și implementarea proiectului, Maricel Popa și Euronest”, a spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Președintele instituției a mai menționat că spitalul de la Lețcani va fi deschis doar atunci când toate deficiențele vor fi remediate.

„Rămâne un obiectiv să redăm circuitului medical spitalul, dar doar atunci când nu va exista niciun risc pentru ieșeni, decizie pe care o vor lua autoritățile medicale”, a mai spus șeful CJ Iași.

Pentru a ieși basma curată din acest scandal, Alina Popa, directorul Euronest, a trimis adrese către Guvernul României, în care cere redeschiderea spitalului. Deși deficiențele sunt vizibile cu ochiul liber, aceasta arată contrariul.

10 milioane de euro, prețul scandalului de la Lețcani

În plus, șeful administrației județene a menționat și faptul că încă așteaptă ca Asociația Euronest să remedieze problemele de la spitalul mobil de la Lețcani. Au fost luate în calcul mai multe posibilități pentru operaționalizarea spitalului. Inclusiv CJ Iași a dispus efectuarea unei anchete a unei comisii compuse din consilieri județeni. Costel Alexe a spus că speră ca situația să se îndrepte cât mai repede.

„Sunt un om de bună credință, îmi doresc să redăm cât mai repede spitalul circuitului medical, atunci când acesta va corespunde tuturor normelor tehnice de funcționare, lucru pentru care autoritățile au depus toate eforturile să se întâmple. Totodată, ieșenii trebuie să știe cum au fost cheltuiți cei peste 10 milioane din banii lor și de ce nu au primit spitalul promis la timp și la standardele corespunzătoare. Din păcate, la 10 luni de la achiziție și la 6 luni de la inaugurare, problemele de conformitate nu au fost încă soluționate de Euronest. Operaționalizarea cu adevărat a spitalului este încă întârziată”, a mai spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *