Prima pagină » National » Mărturia cutremurătoare a mamei Roxanei, femeia care a fost ucisă de un rechin în Egipt

Mărturia cutremurătoare a mamei Roxanei, femeia care a fost ucisă de un rechin în Egipt

05 iul. 2022, 17:06,
în National

Părinţii Roxanei Donisan au aflat de moartea ei de la televizor. Fiica lor plecase singura în vacanţă, iar după-amiază în care a fost ucisă era ultima în Hurghada, înainte să se întoarcă în ţară.

Oamenii au fost şocaţi să afle de la TV în mod abrupt de întreaga tragedie. Potrivit Antena 3, părinţii Roxanei au povestit momentele cumplite când au realizat că fiica lor este românca de care se vorbeşte pe toate canalele media.

Mama Roxanei a povestit cu lacrimi în ochi ca fiica ei era pasionată de scufundări şi se antrenase cu un instructor. În pandemie îşi făcuse chiar poza cu un delfin în una din excursii.

Duminică, fiica ei se dusesesa să facă ultimul înot, urmând să revină în ţară.

„Azi trebuia să se întoarcă şi ieri, duminică, a fost să facă ultimul înot. Am văzut la televizor şi mi-a sărit iinima din loc.”, spune mama Roxanei. Ea a povestit cu a apelat la o vecină „care are telefon performant, să trimită un mesaj”, cu speranţa ca fiica ei nu a păţit nimic. Roxana însă nu a mai răspuns, iar mama s-a gândit că nu şi-a luat telefonul pe plajă.

„Era foarte grijulie, ştia că stăm cu grijă, ne sună.”, mai spune mama Roxanei care a mărturisit că fiica sa era o persoană credincioasă ce „mergea la biserică duminică de duminică”, dar totodată „suferea grozav că nu o iubeşte nimeni”.

Roxana călătorea singură

„Noi am tresărit. Din oră în oră, televiziunile au anunţat că este o femeie românca, în jur de 40 de ani. Din momentul în care a venit poliţia la uşă să ne ceară date personale şi dacă într-adevăr locuieşte aici, n-a trecut un sfert de oră şi m-a sunat consulul din Egipt, care, practic, a pus stampila că e vorba de fata noastră.”, spune tatăl Roxanei.

Femeia lucra ca funcţionar la Direcţia Finanţe Suceava şi îşi luase un concediu de două săptămâni pe coasta egipteană.

Cele două atacuri au avut loc în staţiunea egipteană Sahl Hashees, la 30 de kilometri sud de Hurghada. Trupul fără viaţă al româncei de 44 de ani a fost descoperit la scurt timp după ce o alta turista, din Austria, a căzut victimă rechinilor. Plajele unde au fost ucise cele două turiste au fost închise de autorităţi.

Suferinţa pe care o ascundea femeia ucisă de cel mai rapid rechin, în Egipt
Dărâmata de durere, mama Roxanei povesteşte că fiica ei părea tot timpul pozitivă şi plină de viaţă, însă, de fapt, ascundea o mare suferinţă. Cea care i-a dat viaţa româncei spune că fiica ei era nefericită din cauza singurătăţii.

„Mergea duminică de duminică la biserică. Suferea grozav că nu are pe nimeni. Îmi zicea: ‘Ce am mamă de nu mă iubeşte nimeni?”, a mărturisit mama Roxanei, la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`