Marius Țeicu a rămas marcat de momentul dureros în care și-a pierdut fiica. Îndrăgitul compozitor ascunde o mare suferință de ani buni și nu poate accepta nici acum că unicul său copil nu mai este. Dincolo de realizările deosebite pe plan profesional și de succesul în muzică, Marius Țeicu simte un mare gol de când fiica sa nu mai este în viață. Iată ce spune artistul despre momentele grele din viața privată.
Marius Țeicu a rămas marcat de momentul dureros în care și-a pierdut fiica
Recent, Marius Țeicu și-a serbat ziua de naștere, însă nu se poate bucura de frumoasa vârstă de 78 de ani. Compozitorul nu își poate reveni din durerea provocată de pierderea fiicei sale, Patricia. Aceasta a pierdut lupta cu o boală necruțătoare pe când avea 41 de ani. Cu toate că au trecut șase ani de la tragedie, Marius Țeicu a rămas marcat de dispariția unicului său copil și trăiește doar cu amintirile frumoasei sale fiice.
„Nu, nu mi-am revenit, nici nu pot. Încă o simt lângă mine. O mai și visez din când în când, știu că Patricia este îngerul nostru și, atunci când mai avem necazuri, ne ajută de acolo, de Sus. Mă rog la ea, uneori, o simt lângă mine, știu că ne veghează.”, a mărturisit Marius Țeicu.
Marius Țeicu se dedică în prezent celor doi nepoți, Maria Casandra și Andrei, copiii Patriciei. Artistul petrece cât mai mult timp cu aceștia și se declară un bunic împlinit. Un alt artist celebru care a trecut prin momente grele pe vremea când era tânăr este Florin Călinescu. Actorul și-a pierdut soția și un fiu, trecând prin suferințe greu de imaginat.
Și frumoasa artistă Rona Hartner s-a luptat mulți ani cu o boală necruțătoare, însă în prezent se bucură din plin de viață și se dedică profesiei sale și publicului care o îndrăgește atât de mult.
Cum se înțelege artistul cu nepoții săi
Marius Țeicu ascunde în spatele celebrității o poveste de viață dureroasă. Artistul are o carieră impresionantă și cucerește publicul de fiecare dată când apare pe scenă. Dincolo de toate acestea, compozitorul a avut parte de multe momente grele pe plan personal. Marius Țeicu și-a pierdut unica fiică, iar suferința sa a fost alinată de cei doi nepoți, copiii fetei sale.
Marius Țeicu a mărturisit că se înțelege de minune cu nepoții săi și se dedică în totalitate acestora.
,,Am trecut printr-o perioadă delicată. Mă simt obosit, dar există această responsabilitate enormă, pentru că îi am pe aceşti doi nepoţi care, în afară de tatăl lor, au nevoie şi de bunici. Faptul că ei există contează foarte mult pentru mine, deşi s-a rupt ceva ce nu mai poate fi umplut niciodată. Îi am pe ei doi, pe soţia mea alături şi asta mă ajută foarte mult să depăşesc totul. O simt aproape pe fiica mea, însă nu aş vrea să mai vorbesc despre ea, pentru că îmi face mult rău.”, a declarat artistul în urmă cu ceva timp.
Marius Țeicu nu poate accepta nici acum faptul că fiica sa nu mai este în viață. Artistul este extrem de discret și vorbește de puține ori despre suferințele din viața sa. Compozitorul se dedică nepoților și muzicii și se afișează destul de rar la evenimentele mondene.