Prima pagină » Cancan » Marius Manole, declarații surprinzătoare despre iubită și provocările din viața privată. De ce nu s-a căsătorit până acum celebrul actor

Marius Manole, declarații surprinzătoare despre iubită și provocările din viața privată. De ce nu s-a căsătorit până acum celebrul actor

20 apr. 2022, 09:04,
BZI.ro, în Cancan

Îndrăgitul artist Marius Manole a uimit recent publicul cu declarații surprinzătoare despre iubită și provocările din viața privată. Mereu energic și cu zâmbetul pe buze, acesta se remarcă de fiecare dată când apare pe scenă sau la emisiuni. În pofida atitudinii optimiste, Marius Manole a avut parte de momente extrem de grele pe plan personal. Puțini sunt cei care știu cum este artistul dincolo de lumina reflectoarelor și ce suferințe ascunde. Iată de ce nu s-a căsătorit până acum celebrul actor.

Marius Manole, declarații inedite despre iubită și trecutul său amoros

Marius Manole este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Acesta a cucerit publicul de la primele apariții pe scena teatrului și și-a construit o carieră impresionantă. Celebrul artist se bucură din plin de realizările din plan profesional, însă în viața privată s-a confruntat cu multe momente grele.

La vârsta de 43 de ani, Marius Manole este burlac, fapt care a atras atenția fanilor acestora. Actorul nu s-a căsătorit până acum, fiind marcat de suferințele din copilărie. De asemenea, acesta a mărturisit că este un singuratic și că reușește cu greu să aibă relații de dragoste. Cu toate că este extrem de discret când vine vorba de trecutul său amoros, îndrăgitul actor și-a deschis recent sufletul și a vorbit despre omul din spatele celebrității.

„N-am auzit niciodată în casă TE IUBESC. Nu sunt obișnuit. Eu știu că acum sunt un om care îmbrățișează greu un alt om… pare că sunt un om foarte comunicativ, dar nu sunt. Și fac niște eforturi groaznice pe unde mă duc. (…)

Din păcate, din nefericire, prietenii mei au cel mai mult de suferit din povestea asta, din viața mea. Inclusiv părinții mei, pe care îi văd foarte rar și cu care stau foarte rar de vorbă chiar și la telefon. Am prieteni foarte buni, care suferă foarte mult din pricina mea. pentru că eu nu știu să întrețin o prietenie.”, a declarat acesta.

Marius Manole a încercat mereu să își țină planul personal departe de ochii curioșilor. Acesta s-a iubit cu mai multe femei celebre din showbizz-ul autohton, una dintre ele fiind Lidia Buble. Cei doi au avut o idilă, însă actorul nu a dorit să ofere prea multe detalii despre relația pe care a avut-o cu frumoasa cântăreață.

În prezent, actorul se dedică în totalitate profesiei și se bucură din plin de aprecierea publicului autohton.

Altfel stau lucrurile când vine vorba de Mihai Rait. Actorul din serialul de succes ,,Las Fierbinți” a ajuns la vârsta marilor împliniri și are o familie frumoasă. Acesta are o carieră de succes, iar în viața privată se declară un bărbat împlinit alături de superba lui soție.

O altă actriță celebră care a trecut prin momente grele în viața privată este Corina Dănilă. Aceasta a divorțat de soț, dar se dedică fetiței ei de care este tare mândră.

De ce nu a dorit să se căsătorească până acum îndrăgitul actor

Marius Manole nu a făcut marele pas până la vârsta de 43 de ani. Acesta a trăit mai multe povești de dragoste, însă a precizat că nu a întâlnit până acum femeia care să îl facă să renunțe la burlăcie. Extrem de sincer, actorul a recunoscut că a avut parte de dezamăgiri și a dezvăluit ce părere are despre dragoste și căsnicie.

„Deşi sun­tem mulţi, suntem singuri, deşi iubim, nu iubim pâ­nă la capăt, pentru că nu avem curaj să riscăm şi ne e frică să nu fim răniţi. Dragostea de azi se con­sumă, arde şi moare imediat, nici aventurile galante nu mai sunt atât de romantice ca pe vremuri, devin vulgare şi fără substanţă. (…)

Am nimerit secolul greşit, probabil. Dar poate că vor veni unii să spună: „Manole, dar poate că ai doar tu o problemă cu vremurile astea! Poate că nu ştii tu să trăieşti”. E foarte po­sibil să fie aşa. Eu nu mă regăsesc în acest timp şi poate de aici vine şi adicţia mea faţă de meserie.”, a declarat acesta.

Marius Manole a mărturisit că a trecut prin perioade de depresie și a consumat alcool, însă în prezent este echilibrat și pregătit să iubească din nou.

,,Nu mai am deloc probleme cu alcoolul. Poate a fost o perioadă când am exagerat cu asta, pentru că mi se părea că umple un gol după spectacol, a fost o perioadă de vreo 10 ani în care eram așa la limită…Dar, acum nu mai am nicio problemă cu alcoolul, din fericire.”, a mai precizat actorul.

Artistul se bucură în prezent de viață și are parte de aprecierea publicului, dar și a colegilor de breaslă. O altă actriță celebră care nu ține cont de vârstă și face furori de fiecare dată când apare la evenimentele mondene este Alina Chivulescu. Vedeta a pus pe jar inimile bărbaților pe vremea când a apărut nud și atrage privirile tuturor cu forma fizică de invidiat.

Marius Manole a mărturisit că a avut parte de multe dezamăgiri în dragoste și nu a întâlnit până acum femeia care să îl facă să renunțe la burlăcie. Actorul este pregătit să iubească din nou, iar pe plan profesional se bucură din plin de realizări deosebite.


Imaginile pe care Mihaela Rădulescu le vrea şterse de pe net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *