Prima pagină » National » Marilen Pirtea, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Lucian Bode
Marilen Pirtea, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Lucian Bode

Marilen Pirtea, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Lucian Bode

24 nov. 2022, 20:41,
în National

Deputatul Marilen Pirtea, rector al Universităţii de Vest din Timişoara a spus despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Lucian Bode, că lucurile cu cât trenează mai mult, doar în spaţiul public şi se fac tribunale sociale, din zona presei, cu atât fac rău tuturor, inclusiv României, în acest context legat de Schengen, dar cu siguranţă şi persoanelor în cauză. Forurile abilitate să îşi facă repede datoria şi să avem o concluzie finală, a afirmat liberalul.

„Cu siguranţă, în România acest subiect îl auzim foarte des în ultimul timp şi cu siguranţă trebuie la un moment dat să găsim o soluţie de a pune totul într-o normalizate, o normalitate a corectitudinii academice, a eticii academice. Lucurile cu cât trenează mai mult, doar în spaţiul public, şi se fac tribunale sociale, tribunale din zona presei, cu atât lucrurile fac rău tuturor, inclusiv României, în acest context al negocierii cu Schengen dar cu siguranţă persoanelor în cauză”, a spus deputatul PNL.

Marilen Pirtea: „Cu celeritate trebuie analizat şi dat un verdict”

Deputatul a precizat că situația trebuie analizată, iar apoi trebuie dat un verdict, iar dacă Universitatea Babes Bolyai se autosesizează, acolo trebuie găsită soluţia.

„Acum trebuie văzută legislaţia în vigoare, decizia CCR 364 din 2022 care spune dacă această teză, pe conţinut, relevanţa cercetării ştiinţifice, noutăţile aduse în domeniu, dacă pot fi analizate conform legii. Dacă Universitatea Babes Bolyai se autosesizează, acolo trebuie găsită soluţia. Cu celeritate trebuie analizat şi dat un verdict. Există un verdict al acestei comisii, lucrurile nu pot fi analizate de două ori, dar dacă apar noi elemente care să inducă ideea de plagiat trebuie luate în calcul, dar acolo în forurile abilitate şi nu în tribunale publice, în societate sau în presă”, a spus el.

Emilia Şercan îl acuză pe Lucian Bode de plagiat

Liberalul a menţionat că trebuie analizate acuzațiile lansate de jurnalista Emilia Şercan. Jurnalista a transmis că a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne – intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual” şi susţinută în anul 2018, la UBB – iar Lucian Bode a plagiat în lucrarea de doctorat nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puţin 18,5%.

„Ca atare, cu celeritate, forurile abilitate trebuie să analizeze ceea ce doamna jurnalist a constatat. (..) O concluzie este că avem comisia de etică, forurile abilitate să îşi facă repede datoria şi să avem o concluzie finală, asta e tot”, a comentat Pirtea.

Despre o asumare din partea lui Lucian Bode, deputatul PNL a precizat că vizita ministrului de Interne la Berlin nu durează mult timp şi la revenirea în ţară va da anumite detalii pe acest subiect.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Mihaela Rădulescu a luat trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner din Italia. Unde ar putea fi înmormântat austriacul. Schimbare de ultim moment
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, dans la bară în parcare, chiar în toiul zilei. Trecătorii au făcut ochii mari
Playtech.ro
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
observatornews.ro
Un copil de 10 ani din Dolj şi-a ucis unchiul cu o lovitură de cuţit. Băiatul încerca să-şi apere mama
Playsport.ro
Un mecanic auto arată care e cea mai fiabilă marcă de mașini: 500.000 km fără...
Evz.ro
Lanț de magazine cu extindere rapidă în România. Are prețuri de la 1 leu și face angajări
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Dan Șucu și-a făcut bagajele și a plecat de acasă! În cel mai abrupt mod a provocat divorțul de jumătatea vieții
Playtech.ro
Ar putea fi cel mai vizitat oraș din România, peste 235.000 de turiști în doar cinci luni. Câți sunt străini
Dailybusiness.ro
Trioul șoc care a speriat SUA. Infractorii români au creat o fabrică uriașă de skimmere pentru carduri bancare
RomaniaTV
Anunţ-şoc făcut de Mihaela Rădulescu după autopsia lui Felix Baumgartner: Eram SIGURĂ!
stiriromania.ro
S-a emis RO-Alert: Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în jumătate de ţară
RomaniaTV
Trupul lui Felix Baumgartner a fost ridicat și va fi repatriat în Austria. PRIMELE DECLARAȚII ale Mihaelei Rădulescu. Ți se rupe sufletul: Poate fi în sfârșit dus acasă
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner. Concluzia medicilor după autopsie
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2025
24 iulie 2025