V-ați întrebat cum arată viața unui medic ce a făcut autopsia a mii de cadavre? Prof. dr. Călin Scripcaru a văzut cea mai întunecată latură a cruzimii umane și a rămas marcat, încât, în prezent, cea mai mare bucurie a sa este că astfel de situații sunt din ce în ce mai rare. Medicul legist ne dezvăluie care sunt cazurile ce i-au provocat fiori pe șira spinării și încă îl bântuie
Prof. dr. Călin Scripcaru este medic legist la Institutul de Medicină Legală din Iași. Prin ochii săi moartea arată altfel. În momentul în care aceasta s-a instalat, trupul devine un obiect în mâna medicilor legiști.
„Am întâmpinat dificultăți atunci când vine vorba despre reacția agresorului, dificultăți legate de interpretarea leziunilor pe care le are victima. Practic, din ce găsim la fața locului și, în special, de ceea ce găsim în corpul victimei trebuie să scoatem tot ce este util, mai constructiv pentru anchetă. Este destul de greu pentru că există fapte în care urmele lăsate de agresor sunt foarte puține.
Partea de autopsie este cea mai macabră parte a activității noastre. Însă aceasta este mult mai ușoară în comparație cu examinarea unei persoane care se află în agonie, pe patul morții sau a unei persoane care suferă de o boală incurabilă. În cazul nostru, un cadavru poate fi asimilat cu un obiect sau cu o haină pe care trebuie să o întoarcem pe toate părțile, să o examinăm atent, încât să vedem dacă are pete sau rupturi. În momentul în care moartea s-a instalat, examinarea devine o examinare de rutină.
În caz contrar, activitatea nu s-ar putea desfășura”, mărturisește prof. dr. Călin Scripcaru, medic legist la Institutul de Medicină Legală din Iași.
Cazurile ce i-au provocat fiori pe șira spinării, chiar dacă a făcut mii de autopsii
Există cazuri care încă îl bântuie. Cazuri care l-au lăsat cu întrebări și cu un gust amar, pentru că nici în ziua de astăzi nu a reușit să înțeleagă cum unele mame au puterea de a-și ucide cu sânge rece propriul copil. Medicul legist Călin Scripcaru le cataloghează drept de o cruzime impresionantă.
„Cele mai traumatizante sunt situațiile în care ne confruntăm cu decesul unui copil. În urmă cu mai mulți ani, aceste cazuri erau foarte dese. Este vorba despre mamele care nășteau clandestin în toalete. Sunt cazuri extrem de impresionate, deoarece copilul este complet lipsit de apărare, pentru că cea care ar trebui să-l apere îl omoară. Gestul este de o cruzime inimaginabilă, în special pentru că este comis de către mamă. Am avut multe ocazii să vedem situații de acest gen, însă am observat că opinia publică a fost extrem de vehementă. Într-un sat se bănuia că o mamă și-a omorât copilul și l-ar fi îngropat.
Pentru a o salva de săteni a fost nevoie de intervenția poliției. Opinia lor depășea justiția și erau pregătiți să meargă pe principiile vechi, anume ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Sunt cele mai impresionante cazuri, dar spre norocul nostru nu mai sunt atât de frecvente”, destăinuie prof. dr. Călin Scipcaru.
Medicul Scripcaru: „Sunt cazuri la care, efectiv, sentimentul este de revoltă”
În această profesie există o regulă de aur, orice caz trebuie privit cu greutate. Există riscul de a întemnița un nevinovat sau de a lăsa liber un criminal, dacă, prin absurd, se omite un detaliu cât de mic.
„Au fost cazuri în care autorii nu au fost găsiți, acestea se numesc AN-uri (autori necunoscuți). Sunt cazuri la care, efectiv, sentimentul este de revoltă, pentru că nu ai elementele necesare să construiești o pistă care să ducă către agresor sau elementele tale, ca medic, cu care ajuți ancheta nu sunt suficient de concrete, acest lucru este frustrant și poate fi catalogat ca o neîmplinire profesională”, adaugă dr. Călin Scripcaru, medic legist la Institutul de Medicină Legală din Iași.
Schizofrenia, văzută prin ochii unui medic legist
Cu toate acestea, există un caz pe care nu-l poate uita, anume cel al lui Oliver Stan Florin, bărbatul care a detonat o bombă în amfiteatrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
„Cel mai dificil caz l-am avut în urmă cu zece ani. Este vorba despre cazul unui tânăr care a încercat să pună o bombă la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași. La vremea respectivă era considerat primul terorist din România. Era în plină perioadă a atentatelor teroriste, lumea suferea de fobia atentatelor, iar acest tânăr ieșean a confecționat un dispozitiv exploziv, pornit de la o grenadă din al Doilea Război Mondial, pe care a găsit-o pe câmp.
A intrat în amfiteatru, în ideea de a fi ascultat, de a obține o audiență vizavi de niște păreri pe care le avea. Bărbatul suferea de schizofrenie și considera că a găsit o portiță în legătură cu legea relativității a lui Einstein. Nu a fost un terorist pur sânge, n-a vrut să omoare, ci să fie ascultat. Era un schizofren inteligent și bine pregătit intelectual. A ajuns la concluzia că singura soluție este de a obliga autoritățile printr-o metodă de forță să cheme pe cineva care să-l asculte.
A intrat, a spus tuturor să stea pe loc pentru că are o bombă, ulterior s-a speriat, pentru că nu era un dur, a apăsat, dar, în afară de a ieși un nor de fum, nimic nu s-a întâmplat. Până și astăzi este internat la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri Iași. Din păcate, nu este singurul caz, sunt diferențe foarte mari între noi și alte țări în privința acestora”, mai spune dr. Călin Scripcaru, medic legist la Institutul de Medicină Legală din Iași.
Puține sunt cazurile ce i-au provocat fiori pe șira spinării unui medic care în decursul carierei sale a făcut autopsia a mii de cadavre. Nu moartea, ci cruzimea umană l-a îngrozit.
Daca nu era tac tu nici vanzator de aprozar nu ajungeai, golane!
Da, domnul medic a vazut cruzimi inimaginabile.
🔴Dar nimic nu se compara cu un act de cruzime facut de o doua doctorițe somnoroase care au lăsat o noapte intreaga o mămică să se chinuie in dureri inimaginabile. 🔴Tortură! La maternitatea Botosani a fost un act de tortură finalizat cu moartea tinerei mămici. Aia cruzime !
🚫Nu vrem ca tragedia din Botoșani sa se repete la maternitatea din Iași.
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
….
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
✔Domnilor medici, NU mai dormiți in timpul gărzi.
Păi ce ai fi vrut să facă 2 doctorițe care abia dacă știu să-și scrie numele ? Fiind incompetente au preferat să stea cu capu-n pernă și cu samahoanca în cap !
Mai bine ați întreba ce se întâmplă noaptea prin spitale între doctori și asistente și o sa aflați ce sunt spitalele dintotdeauna…