Maricel Popa a pierdut controlul în Consiliul Județean Iași. Ultima ședință a plenului Consiliului Județean Iași a dus la o surpriză de proporții pentru șeful instituției. Maricel Popa, liderul PSD Iași, nu a reușit să treacă două proiecte electorale în preajma alegerilor locale 2020 de plenul județului
Dezastru pe linie pentru Maricel Popa, liderul PSD Iași. Ieri, 13 august 2020, Maricel Popa a pierdut controlul în Consiliul Județean Iași, instituție unde 4 ani a avut o majoritate reconfortantă. În prag de alegeri locale 2020, Maricel Popa a încercat să-și treacă două proiecte electorale, numai că a avut parte de o surpriză total neplăcută. Maricel Popa nu a reușit să treacă de plenul CJ Iași nici așa-zisa centură ocolitoare a municipiului Iași și nici finanțarea europeană pentru spitalul mobil de la Lețcani.
Maricel Popa nu mai are putere în Consiliul Județean. Consilierii i-au întors proiectele electorale
Maricel Popa, cel mai slab președinte al județului Iași în ultimii 30 ani, a încercat pe ultima sută de metri a mandatului său să crească electoral cu proiecte din fonduri publice. Acesta a inventat în Consiliul Județean Iași o centură ocolitoare a municipiului de 45 milioane de euro, dar și o încercare disperată de a acoperi gaura de peste 13 miloane de euro pentru spitalul mobil de la Lețcani cu fonduri europene. În ambele condiții, calculele lui Maricel Popa au fost total eronate, iar acesta pare că a pierdut de tot controlul.
La ședința de plen au fost prezenți 34 din cei 37 de consilieri județeni. Au lipsit doi aleși PSD (Mihaela Ivancia și Mircea Aniculăesei) și liberalul Cătălin Moroșan.
Pentru ca proiectele să poată trece de plenul CJ, Maricel Popa avea nevoie de 19 voturi. Consilierii județeni au fost însă destui de cerebrali să înțeleagă gogorițele electorale ale șefului CJ Iași și i-au respins proiectele.
Liderul PSD Iași a pierdut CJ Iași din mână
Cum s-a ajuns însă aici? Lângă cei 11 liberali și cei 3 aleși PMP s-a alăturat Radu Ursanu, trecut pe liste ca ales PSD. Acesta s-a alăturat grupului Partidului Mișcarea Populară și nu mai sprijină proiectele lui Maricel Popa. Totodată, împotriva proiectului pentru centura Iașului a votat și Marian Haută, ajuns la Partidul Puterii Umaniste (PPU), dar și Elena Zaharia de la ALDE. Cum de la ședință au lipsit cei doi social democrați, proiectul de hotărâre nu a întrunit cele 19 voturi necesare și astfel nu a putut fi aprobat.
Maricel Popa nu a avut succes nici în ceea ce privește spitalul mobil de la Lețcani
Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a încercat un artificiu tehnic în ceea ce privește spitalul mobil de la Lețcani. Popa a trecut la schimbarea denumirii spitalului mobil, chipurile, pentru a obține finanțare europeană. După ce a ratat obținerea unei finanțări europene în primă fază, acum șeful CJ a cerut modificarea denumirii pentru a intra la finanțare. Astfel, s-a ajuns la schimbarea denumirii din Spital mobil COVID-19 Regiunea Nord-Est România în Spital mobil/modular din containere de logistică medicală (250 paturi) pentru diagnostic și tratament pentru combaterea răspândirii COVID-19 la nivelul Regiunii Nord-Est. Doar că liberalii și cei de la PMP au părăsit sala de ședințe, iar consilierii județeni PSD nu au mai întrunit cvorumul necesar ca proiectul să treacă.
„Maricel Popa, președintele Consiliul Județean Iași, a pierdut definitiv orice șansă de a recupera cele 14,8 milioane de euro alocate iluzoriului spital mobil pentru COVID-19. Conform raportului întocmit de Curtea de Conturi, inspectorii financiari au constatat numeroase nereguli în toată operațiunea coordonată de Maricel Popa și au amendat Euronest cu 60.000 de lei. Cel mai grav aspect este că Maricel Popa a pierdut definitiv șansa recuperării din fondurile europene a întregii sume pe care CJ o cheltuie în ideea de a avea un spital mobil pentru COVID-19. Astfel, chiar dacă va fi eligibil pentru Fondul Social al Uniunii Europene sau se va identifica o altă cale găsită de conducerea ADI Euronest, toate astea vor fi respinse categoric. De ce? Pentru că întreaga achiziție a fost făcută cu erori, cu încălcarea legislației în materie, cu nereguli grave constatate de inspectorii Curții de Conturi”, a spus Costel Alexe, președintele PNL Iași.
Liderul PSD nu mai are susținere în CJ. Spitalul mobil nu poate fi decontat din fonduri europene
Oricât ar fi încercat Maricel Popa, liderul PSD Iași, să-i prostească pe cei din Consiliul Județean, proiectul spitalului mobil nu a mai luat ochii nimănui. După primul rateu privind finanțarea europeană, Maricel Popa și Alina Popa, directorul Euronest, au încercat să schimbe denumirea proiectului pentru a-l repune la finanțare. Dar pentru că proiectul a fost demarat ilegal, iar Curtea de Conturi deja a amendat asociația pentru nereguli, eligibilitatea acestuia este discutabilă.
„La proiectul de hotărâre legat de schimbarea denumirii spitalului mobil, Maricel Popa și staff-ul pe care-l are habar nu au legislația din România, cu proceduri în derularea proiectelor. Este inadmisibil să dai o hotărâre de Consiliu Județean pentru alocarea unor fonduri pentru proiectul spitalului mobil COVID-19 Regiunea Nord-Est România și acum să vii să schimbi denumirea acestui proiect în spital mobil modular cu containere de logistică medicală pentru diagnostic și tratament pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Este un semn clar de incapacitate de a înțelege cum funcționează statul. Prin această încercare, Maricel Popa vrea să închidă acest proiect. Până la acest moment toate documentele au fost pe o titulatură de proiect. Acum toate avizele vor fi pe altă denumire”, a spus deputatul PMP Petru Movilă.