Prima pagină » Actualitate » Marian Vanghelie a fost reținut de către DNA pentru 24 de ore. Acesta controla un grup infracțional organizat
Marian Vanghelie a fost reținut de către DNA pentru 24 de ore. Acesta controla un grup infracțional organizat

Marian Vanghelie a fost reținut de către DNA pentru 24 de ore. Acesta controla un grup infracțional organizat

13 ian. 2022, 23:16,
în Actualitate

Fostul primar al Sectorului 5 București, Marian Vanghelie, a fost reținut în seara de 13 ianuarie 2022, pentru 24 de ore. Acesta este pus sub acuzație de către procurorii DNA pentru trafic de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.

Marian Vanghelie este cercetat într-un dosar, împreună cu alți 21 de inculpați pentru că ar fi prejudiciat bugetul Sectorului 5 cu 256 de milioane de lei, în perioada 2018-2020, prin achiziții făcute la suprapreț de S.C. Economat Sector 5 S.R.L (unde acționar majoritar este Consiliul Local sector 5) de la firme de casă. Printre achiziții se numără patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane și dulciuri, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante.

Acesta a fost reținut împreună cu alte 17 persoane.

Nu este singurul capăt de acuzare pentru fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie mai este acuzat de către procurori și că ar fi primit în perioada 2016-2019 o mită în valoare totală de peste 80 de milioane de lei.

A fost publicat comunicatul DNA privind acuzarea lui Marian Vanghelie

„La finele anului 2018, suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, suspectul Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. și un om de afaceri, ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane (administratori ai unor societăți comerciale), și care ar fi avut ca scop obținerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie Marian Daniel și implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L (unde acționar majoritar este Consiliul Local sector 5).

Obținerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziții de bunuri nelegale și la preturi supraevaluate (produse alimentare și nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane și dulciuri, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante, etc), de la societățile controlate de aceștia.

Grupul a acționat în perioada 2018 – 2020 și ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfășurarea activității infracționale.

La vârful ierarhiei, s-ar fi aflat suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, urmat de Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. și un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.

Mecanismul de acționare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziția bunurilor respective de către societățile controlate de oamenii de afaceri de la diverși furnizori, acestea erau revândute la suprapreț către S.C. Economat Sector 5 S.R.L., în mod direct, dar și prin crearea mai multor lanțuri comerciale în care erau interpuse aceleași societăți, controlate de membrii grupării.

Mai departe, această societate ar fi revândut produsele respective la prețuri supraevaluate către aproape toate entitățile din subordinea Primăriei sectorului 5 sau a Consiliului Local sector 5 (Administrația Domeniului public, Administrația Piețelor sector 5, Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 5, școli, grădinițe, etc.).

Cu titlu de exemplu precizăm că au existat creșteri de prețuri chiar și de 31 de ori mai mari față de prețul practicat de furnizorul inițial (capsator plastic mediu – S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziționat produsul respectiv cu prețul de 81,6 lei în condițiile în care prețul inițial a fost de 2,59 lei).

Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei.

Într-un context asemănător, în perioada 2016-2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către S.C. Economat sector 5 S.R.L. și ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra directorului general, Petre Marian Leonard, în scopul determinării acestuia să efectueze achizițiile respective și să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au declarat reprezentanții DNA.

 

Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
redactia.ro
Gestul neașteptat făcut de Gigi Becali în miez de noapte pentru George Simion.
Bugetul.ro
Moștenitorul lui Cristian Popescu Piedone nu se joacă. Primarul sectorului 5 vrea să-l facă uitat pe tatăl său și demarează un proiect care i-ar putea aduce și alte mandate
a1.ro
Gestul făcut de George Simion, imediat după ce a pierdut alegerile. Cum a fost surprins pe Aeroportul Otopeni în această dimineață
Playtech.ro
Singura gară din România în care nu a ajuns niciodată un tren. A fost construită la sfârșitul comunismului și abandonată imediat după Revoluție
observatornews.ro
Factorul decisiv care i-a făcut pe români să-l voteze pe Nicuşor Dan. Momentele cheie din noaptea victoriei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Anunț de ultimă oră de la ANM. Vremea se schimbă radical
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Vizită surpriză pentru George Simion în toiul nopții. A dat cu el de pământ!
Playtech.ro
Pensionarii pot avea coasiguraţi? Ce spune legea în 2025
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Anunţul BNR după rezultatele alegerilor prezidenţiale. Veste fabuloasă pentru români
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
EXIT POLL alegeri prezidenţiale 2025, turul 2! E TSUNAMI de la prima oră! Surprize mari după primele cifre!
redactia.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la secția de vot din Mogoșoaia? Ce rochie a ales să poarte
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`