„Am fost în aceste zile în dialog cu instituțiile implicate în redeschiderea școlilor, un moment foarte așteptat de marea majoritate a populației.Alături de conducerile ISJ, IPJ, DSP și ISU Iași am stabilit o procedură de lucru, prin care aceste instituții vor colabora strâns, astfel încât redeschiderea școlilor, în funcție de situația pandemică de la nivelul fiecarei localități, să se facă în condiții de siguranță”, a transmis prefectul județului Iași, Marian Grigoraș.
Primarul Mihai Chirica, mesaj cu ocazia redeschiderii școlilor
Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a transmis un mesaj cu ocazia redeschiderii școlilor. Acesta și-a exprimat bucuria în ceea ce privește faptul că viața cetățenilor începe să reintre puțin câte puțin în cursul firesc și normal.
De asemenea acesta a vorbit despre următoarele etape care vor fi parcurse pentru a organiza până la cele mai mici detalii revenirea elevilor în băncile școlii în condiții de pandemie.
„Ne pregătim pentru începerea școlii!
În Municipiul Iași, educația va avea mereu prioritate! De aceea, indiferent de decizia guvernanților privind scenariul ce va sta la baza deschiderii școlilor pe data de 8 februarie, Iașul va fi pregătit să asigure generației tinere un act educațional de calitate. Avem instalate deja sistemele online, avem achiziţionate măştile şi tabletele care sunt distribuite şcolilor din Iaşi!
Cu scopul de a pune la punct ultimele detalii, am organizat pe 3 februarie, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, de la ora 12.00, prima întâlnire cu directorii unităților de învățământ (școli și grădinițe). Pentru a respecta prevederile legale referitoare la siguranța sanitară în contextul pandemiei, conducătorii unităților de învățământ au fost împărțiți în două serii, următoarea întâlnire a fost programată pentru joi, 4 februarie”, a transmis Mihai Chirica.
Mihai Chirica: „Identificarea priorităților școlii ieșene în contextul elaborării proiectului de buget”
Primarul Mihai Chirica a menționat de asemenea că la cele două dezbateri vor fi prezenți ISJ Iași, Poliția Locală, dar și CTP Iași. Se vor identifica prioritățile școlilor ieșene în contextul în care se va elebora proiectul de buget.
„La cele două dezbateri vor mai participa reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), ai Poliției Locale și ai Companiei de Transport Public (CTP).
Primul dintre subiectele principale ale discuțiilor îl va constitui identificarea priorităților școlii ieșene în contextul elaborării proiectului de buget consolidat al Municipiului Iași pe anul 2021.
O altă temă deosebit de importantă va privi abordarea strategiilor de lucru ale instituțiilor de învățământ preuniversitar din Iași în condițiile speciale impuse de către pandemie. De asemenea, vom analiza beneficiile, dar și posibilele neajunsuri care privesc redeschiderea școlilor în data de 8 februarie 2021, încercând să preîntâmpinăm orice situație care ar putea pune în pericol desfășurarea firească a cursurilor, totul în spiritul protejării elevilor și profesorilor.
În calitate de primar al municipiului Iași, dar și ca tată, îmi doresc ca sunetul clopoțelului de pe 8 februarie să vestească nu doar începerea școlii, ci și întoarcerea la mult așteptata normalitate!”, a declarat Mihai Chirica.