Prima pagină » International » Marea Britanie va fi blocată de cea mai mare grevă feroviară din ultimii 30 de ani
Marea Britanie va fi blocată de cea mai mare grevă feroviară din ultimii 30 de ani

Marea Britanie va fi blocată de cea mai mare grevă feroviară din ultimii 30 de ani

21 iun. 2022, 10:56,
în International

Angajaţii sistemului feroviar din Marea Britanie încep, marţi, 21 iunie, cea mai mare grevă din ultimii 30 de ani, care va ţine trei zile, cerând suplimentarea locurilor de muncă şi salarii mai mari. Sindicatul feroviar RMT a indicat la începutul lunii iunie că peste 50.000 de angajaţi ai sistemului feroviar britanic nu vor mai munci ”în timpul celui mai mare conflict sectorial din 1989”, cerând în special creşteri salariale în concordanţă cu inflaţia galopantă.

Grevă feroviară în Marea Britanie

Pe lângă salarii, greva feroviară anunţată în Marea Britanie de RMT denunţă deteriorarea condiţiilor de muncă şi ”miile de concedieri” planificate de nenumăratele companii feroviare private care alcătuiesc sectorul din Marea Britanie. Astfel, marţi, 21 iunie,va fi cea mai mare zi de mobilizare, în timp ce angajaţii de la metroul londonez sunt chemaţi şi ei să iasă în stradă, iar TfL, operatorul de transport al capitalei, anunţă evitarea deplasărilor.

TfL avertizează că greva va continua joi şi sâmbătă, dar manifestaţii vor avea loc în fiecare zi până duminică, 26 iunie. Pentru britanici, această nouă greva va intensifica situaţia tensionată de pe aeroporturi din ultimele săptămâni, unde s-au format cozi lungi şi sute de zboruri au fost anulate.

Guvernul urmează să se întrunească marţi, 21 iunie, iar premierul britanic Boris Johnson – ce recent a scăpat de demitere – a făcut deja apel la ”un compromis rezonabil pentru binele poporului britanic şi al angajaţilor sistemului feroviar”. Cu toate că executivul a încercat să aducă sindicatele şi companiile feroviare la masa negocierilor, dar RMT a considerat ca fiind ”inacceptabile” propunerile făcute de angajatori.

Deşi criticat atât de sindicate, cât şi de opoziţia laburistă pentru că nu s-a aşezat el însuşi la masa negocierilor, ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a afirmat că greva ”va aduce suferinţă şi haos pentru milioane de utilizatori”.

Greva feroviară ar putea dura mai mult de o săptămână

Guvernul britanic a avertizat că această grevă va afectata nenumăraţii britanici, deoarece îi va împiedica să ajungă la timp la serviciu sau la programări medicale. Totodată, greva ameninţă să perturbe evenimente sportive şi culturale importante, precum Festivalul de muzică de la Glastonbury, un concert Rolling Stones la Londra, sâmbătă, 25 iunie şi examenele finale ale unor liceeni.

Guvernul susţine că sindicatele îşi cauzează singure probleme, deoarece sectorul feroviar, care a beneficiat de subvenţii în valoare de 16 miliarde de lire sterline pentru a face faţă faţă scăderii veniturilor în timpul pandemiei, riscă să piardă numeroşi călători în contextul dezvoltării sistemului de telemuncă.

Federaţia sindicală TUC a acuzat luni, 20 iunie, Guvernul britanic că ”a creat tensiuni”, invocând în special ideea prezentată săptămâna trecută de Grant Shapps de a autoriza folosirea angajaţilor temporari pentru a înlocui angajaţii care sunt grevă, dacă mişcarea va continua.

Greva s-ar putea extinde la alte sisteme de transport şi poate dura mai mult de o săptămână.

Această mişcare s-ar putea răspândi chiar şi în alte sectoare precum educaţia, sănătatea, serviciile poştale sau chiar în rândul avocaţilor: baroul penal a anunţat luni, 20 iunie, că membrii săi au votat cu o majoritate covârşitoare în favoarea organizării unei greve săptămâna viitoare.

Așadar, Marea Britanie urmează a fi blocată de cea mai mare grevă feroviară din ultimii 30 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024