Consumatorii care vor să achiziționeze carnea de miel din Iași pentru masa de Paște trebuie să fie atenți de unde provine produsul. Comercianții trebuie să aibă un document de la DSVSA, care să demonstreze că animalele au fost sacrificate într-un abator autorizat. Comercianții cumpără produsele atât din piețe, cât și din supermarketuri. În funcție de locație, trebuie să știe ce documente sunt obligatorii pentru comercianți
Consumatorii care cumpără carne de miel din piețele din Iași trebuie să știe că este obligatoriu un document DSVSA pentru comercianți. Aceștia trebuie să demonstreze că mielul a fost sacrificat într-un abator autorizat. Indiferent de județul de unde provine comerciantul, acesta trebuie să aibă documentul de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). În Iași nu există niciun abator autorizat, însă crescătorii pot să amenajeze la fermă un spațiu care poate fi autorizat de DSVSA. De asemenea, nici la piețele din Iași nu mai există abator autorizat, așa cum se întâmpla în anii precedenți. Astfel, în momentul de față în Piața Alexandru sunt trei persoane cu 20 miei, iar în Nicolina două pers cu 15 miei. Prețul per kilogram este de 45 lei.
„Comercianții trebuie să demonstreze că au sacrificat într-un centru autorizat. Cele mai apropiate abatoare sunt la Vaslui și Botoșani. Crescătorii pot să amenajeze la stână un centru conform regulilor sanitar-veterinare și primesc documentul de la noi pentru a comercializa miei”, susține Gabriel Ciobanu, director DSVSA Iași.
Consumatorii trebuie să fie atenți de unde cumpără carnea de miel din Iași
Loturile de carne de miel trebuie livrate din abatoare și să fie însoțite de certificate sanitar-veterinare, conform modelului stabilit în Ordinul ANSVSA nr. 10/2008 privind aprobarea Normei sanitar-veterinare care stabilește procedura pentru marcarea, certificarea sanitar-veterinară a cărnii proaspete și marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, carnea de miel din supermarketuri trebuie să aibă o marcă de sănătate de formă ovală, cu respectarea prevederilor Ordinului președintelui ANSVSA nr. 10/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Marcarea cărnii (carcaselor) de miel rezultate în urma sacrificărilor în spațiile/locurile amenajate temporar va fi realizată de către medici veterinari oficiali, desemnați prin decizia conducerii DSVSA Iași, cu o marcă de sănătate de formă rotundă, cu un diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia să fie înscrise: indicativul județului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA Iași. Este interzis transportul cărnii de miel cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar, fără temperatura adecvată și în condiții de igienă necorespunzătoare, dar și depozitarea și comercializarea cărnii de miel în spații improvizate, în care nu sunt asigurate o temperatură și condiții de igienă corespunzătoare.
DSVSA Iași intensifică controalele premergătoare sărbătorilor pascale
Funcționarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 09-19 aprilie 2025 (premergătoare Paștelui Catolic și Paștelui Ortodox), între orele 07:00-17:00. Este interzisă organizarea și amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse sau se vor impune restricții din motive de sănătate ale animalelor. În cazul în care, în baza unei analize detaliate, se dispune organizarea și amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor, responsabilitatea privind garantarea siguranței alimentelor revine DSVSA Iași și autorităților locale organizatoare.
Ca urmare a dispozițiilor și instrucțiunilor tehnice transmise către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași în scopul prevenirii apariției de toxiinfecții alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale 2025, când, în mod tradițional, crește consumul unor cantități de alimente de origine animală, specialiștii atenționează consumatorii că este absolut necesară dispunerea unor măsuri specifice, precum și intensificarea controalelor sanitar-veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel, ouăle destinate consumului uman, precum și alte alimente de origine animală. Prețurile pentru carnea de miel în 2025 variază între 22-24 de lei pe kilogramul de miel în viu sau 35-45 de lei kilogramul de carne în carcasă. Consumatorii din Iași trebuie să fie atenți de unde cumpără carnea de miel pentru masa de Paște, în 2025.