Marcel Pavel, mesaj din spital. Îndrăgitul artist a transmis primul mesaj pe o rețea socială după ce a fost internat în spital, fiind confirmat pozitiv cu coronavirus.
„Bună dimineața, dragi prieteni! În ultimele zile am trecut prin momente cumplite si de aceea este lesne de înțeles că nu am mai apărut aici pe rețelele de socializare!
Regretul cel mai mare a fost acela că mass-media nu se dezminte niciodată, câteva excepții făcând doar anumite publicații si posturi de tv de știri (Antena 3 , Realitatea tv și România tv) care au dat știrile la modul foarte corect privind starea mea de sănătate și cauzele reale ale acestei nenorociri care s-a abătut asupra mea, contactând o dublă pneumonie și corelată cu acest nenorocit de Covid-19, fiindu-mi aproape fatale!
Celelalte publicații și posturi tv m-au desființat efectiv, comportându-se precum hienele! Așa își ajută presa din România semenii când sunt la un pas de moarte! Acum cu ajutorul bunului Dumnezeu și a întreg personalului Institutului „Matei Balș”, condus impecabil de către dl STREINU CERCEL, am fost salvat, dar mai având încă o perioadă dificilă de trecut și voi reveni la viață, cum s-ar spune!“, a scris Marcel Pavel pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Marcel Pavel, mesaj din spital: „Mă plec în fața eroilor de la «Matei Balș!»“
Marele artist a transmis un mesaj de mulțumire cadrelor medicale de la Institutul „Matei Balș”care s-au ocupat de el.
Marcel Pavel le-a transmis că se pleacă în fața lor. A eroilor care au dat dovadă de pricepere, gesturile și eforturile extraordinare ale medicilor, și asistentelor medicale.
„Le mulțumesc în mod special doamnei doctor Livia Hara (coincidența este aceea că doamna doctor a copilărit cu mine pe meleagurile orașului Câmpulung Muscel, fiindu-mi și colegă de școală muzică, amândoi luând premiu cu coroniță în fiecare an, dânsa fiind pianistă la acea vreme iar eu violoncelist), și mii de mulțumiri domnului Streinu Cercel!
P.S. Dragi prieteni, vă mulțumesc din adâncul inimii pentru gândurile bune și susținere! Dumnezeu să ne ocrotească și să ne binecuvânteze! Amin!”, a mai scris Marcel Pavel pe rețeaua socială.
Cum s-a infectat cu COVID-19
Artistul a fost testat pozitiv cu coronavirus. Inițial, acesta a relatat că a crezut că are o simplă răceală. În urmă cu cinci zile au apărut simptomele de pneumonie. De asemenea aceasta a menționat că a făcut șoc termic în timpul filmărilor din cauza diferențelor de temperatură dintre platoul de filmare și protocol.
„Acum 5 zile a apărut pneumonia, după filmări. Temperatura din platoul de filmare este cam de 40 de grade pentru că sunt luminile acelea. Noi avem o cameră unde stăm toți și ne relaxăm. Acolo stăm câte două ore și sunt 17 grade, deci o diferență de 23 de grade.
Și aici a fost o problemă că eu am făcut șoc termic. Nu mi-am dat seama, că de obicei mă feresc de asemenea lucruri. Acolo nu se poate sta decât cu aer condiționat că altfel de sufoci. Și iată că am primit o dublă pneumonie. Prima dată am avut o sinuzită, au fost afectate căile respiratorii superioare, apoi s-a lăsat pe piept totul și s-a descoperit, pentru că am avut inspirația să fac o investigație pulmonară, că am dublă pneumonie”, a povestit Marcel Pavel.