Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu: „Este prea târziu să mai introducem certificatul verde la locul de muncă”. Ce spune liderul PSD despre numărul călătorilor din mijloacele de transport în comun
Marcel Ciolacu: „Este prea târziu să mai introducem certificatul verde la locul de muncă”. Ce spune liderul PSD despre numărul călătorilor din mijloacele de transport în comun

Marcel Ciolacu: „Este prea târziu să mai introducem certificatul verde la locul de muncă”. Ce spune liderul PSD despre numărul călătorilor din mijloacele de transport în comun

05 ian. 2022, 07:58,
BZI.ro, în Actualitate

Este prea târziu să mai introducem certificatul verde la locul de muncă, spune Marcel Ciolacu. Liderul PSD a explicat că trebuie gândite acum alte măsuri, cum ar fi limitarea numărului de călători în mijloacele de transport în comun.

”Dacă nu încercăm să recâștigăm credibilitatea românilor în această problemă, nu vom reuși să depășim această pandemie. E clar că în transportul în comun se transmite cel mai ușor şi trebuie găsită o formă. Câte persoane să meargă într-un mijloc de transport în comun, să nu mai fie înghesuială”, spune Ciolacu.

Marcel Ciolacu: ”Nu cred că neapărat trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu”

În ce privește certificatul verde, Ciolacu afirmă că ”nu s-a mers cu un proiect de lege pentru că nu erau lucruri majore să diferențieze ordonanța de urgență care este în vigoare. Dar eu nu cred în certificatul verde ca un singur instrument, nu cred că neapărat trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu. Legea care este în Parlament – propusă de către Partidul Național Liberal – prevedea un singur articol: obligativitatea vaccinării medicilor. Noi nu am fost de acord.

În coaliție nu am ajuns la un consens în ceea ce privește certificatul verde cu alte măsuri decât sunt cele prinse în ordonanța de urgență. Categoric nici cu varianta PNL de a obligat medicii să se vaccineze nu am fost de acord”.

Cu privire la introducerea certificatului, liderul PSD a spus că i se pare „un pic cam târziu să vii cu măsuri printr-un act legislativ”.

Președintele PSD: ”Cu toții ne-am săturat de această pandemie”

Întrebat dacă sunt disensiuni în coaliție pe marginea certificatului Stop-COVID, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a spus:

„Domnul ministru Rafila a venit cu o nouă abordare, una științifică, una cu un fundament pe zona medicală și nu o abordare dură. Dacă nu încercăm să câștigăm credibilitatea românilor în această problemă nu vom reuși să depășim această pandemie. Cu toții ne-am săturat de această pandemie, sunt aproape doi ani de zile de când vorbim. Este evident că va trebui să ne învățăm să trăim cu acest virus. Nu știu cât timp va dura, nu sunt specialist.

Domnul Rafila a venit cu o propunere legislativă Stop-COVID fundamentată științific, totul ca să încercăm să stopăm presiunea pe zona sanitară, mai ales pe zona ATI. Nu s-a ajuns la forma cea mai bună. Există și discuții dacă este constituțional sau neconstituțional, dacă sunt eficiente sau neeficiente anumite măsuri, însă ele trebuiesc luate cel puțin în zona de transport în comun. E clar că în transportul în comun se transmite cel mai ușor şi trebuie găsită o formă”, a mai spus Ciolacu la Antena 3.

Șeful Camerei Deputaților, despre actuala coaliție de guvernare

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi seară, la Antena 3, că actuala coaliţie este condamnată să reziste până în 2024, indiferent dacă acest lucru convine unora sau nu.

Întrebat dacă există jar aprins în coaliţie, Marcel Ciolacu a declarat: ”Dacă cineva vrea să ducă această coaliţie – eu nu cred că în acest moment ne permitem să o ducem spre un joc politic şi să încercăm să măsurăm partidele după sondaje şi anumite şmecherii. Eu nu vreau să intru în acest joc şi vreau să fiu foarte bine înţeles”.

„Această coaliţie trebuie să funcţioneze până în 2024, pentru că sunt nişte ani cu mari provocări pentru România. Am un partener în premier, care este un om de bună credinţă. Sunt ferm convins că vom respecta cu toţii cele pe care ni le-am asumat(…). Nu sunt dispute majore între mine şi domnul Cîţu, avem viziuni diferite şi abordări diferite, dar eu nu cred că cineva îşi permite să distrugă această coaliţie ţinând cont de ce provocări au românii”, a mai spus Ciolacu, adăugând că nu a avut consultări pe probleme de coaliţie cu preşedintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *