MApN, pisica moartă a coaliției

Așa a ajuns Apărarea. Aruncată, ca o pisică moartă, de la unii la alții. E halucinant. Ministrul Apărărării a demisionat, invocând „imposibilitatea colaborării cu Comandatul Suprem”. Coaliția s-a întâlnit marți la Vila Lac. Dar nimeni nu a suflat o vorbă despre acest minister. Cine vine în locul lui Dîncu? Social-democrații se fac că plouă. La fel și liberalii. În plin război la frontiere, premierul este silit să asigure interimatul. Așa că tocmai face naveta între UE și NATO. Ce se întâmplă?

Într-un fel, lucrurile încep să se clarifice. Vasile Dîncu a constatat, în anul în care a condus Ministerul Apărării, că de fapt nu a condus nimic. Nici măcar nu a putut mări soldele militarilor. A luat-o peste degete la toate capitolele. A fost pus în situația unui ministru decorativ. Numai bun să facă pasul de defilare. Prizonier în colivia MApN. Avându-i drept temniceri pe generalii din subordine. Iar comandantul penitenciarului fiind însuși Comandantul Suprem. Cum așa?

Stirile PROTV

Klaus Iohannis a decis! Decretul semnat de președinte

RomaniaTV

GALERIE FOTO Bătălia dintre suveranişti şi progresişti se mută pe Only Fans. După senatoarea porno POT, a apărut şi candidata USR care face videochat

În mod normal, deținătorul unui portofoliul în Guvernul României face politica respectivului minister. Desigur, în acord cu programul politic al coaliției din care face parte. În interiorul obiectivelor asumate de coaliție, ministrul poate și trebuie să elaboreze și să implementeze măsurile necesare, așa cum crede el de cuviință, ținând sau nu cont de opiniile consilierilor pe care îi are. Iar dacă nu face greșeli evidente sau dacă nu calcă pe bec sub aspectul legalității, atât partidul care l-a nominalizat, cât și coaliția trebuie să fie solidare cu el. Conform Constituției României, republică semi-prezidențială, președintele, cu câteva excepții stricte, enumerate de lege, nu are atribuții executive. Forțând Legea Fundamentală, Traian Băsescu și-a asumat o serie de atribuții, iar Klaus Iohannis le-a menținut. S-a ajuns astfel în situația în care, în mod neoficial, partidele politice au convenit să-i dea prioritate președintelui în ceea ce privește politica externă, inclusiv nominalizarea ministrului. Deși, chiar și la acest capitol, Constituția e restrictivă în ceea ce-l privește. O situație asemănătoare s-a instaurat și în ceea ce privește Ministerul Apărării. Unde s-a pornit de la premiza că președintele României, fiind și președinte CSAT, este Comandant Suprem al forțelor armate. Deci cumva deasupra ministrului Apărării și șefului Marelui Stat Major. Soluția nu s-a dovedit corectă. Dimpotrivă. Altfel nu s-ar explica cum de, în nouă ani, la Apărare au fost schimbați nouă miniștri. Înseamnă că, de fiecare dată, au existat neînțelegeri majore între cei doi principali jucători. Președintele și ministrul. Aceste neînțelegeri majore, în mod evident, vizează viziuni diferite, uneori diametral opuse, în politica de Apărare. Dar și în cea de achiziții militare. Președintele acționează fiind în fruntea unei echipe de consilieri de la Cotroceni. Aceștia vin cu propria viziune și cu propriile interese. Ei nu provin din cosmos. Ci din interiorul instituțiilor de forță. Unde există de asemenea grupuri de interese legitime și ilegitime, care îi influențează. În același timp, în calitate de Comandant Suprem, președintele acordă sau nu măriri în grad. Și poate împiedica promovări. Sau determina debarcări. Și astfel s-a mai format încă un nucleu dur, de această dată nu la Cotroceni, ci în interiorul MApN, care acționează mai degrabă la comanda președintelui, decât la comanda ministrului civil al Apărării. În România, situația s-a complicat și mai mult. În sensul că la portofoliul Apărării a fost pentru prima dată, caz unic în Uniunea Europeană, numit nu un civil, ci un general cu patru stele, în persoana lui Nicolae Ciucă. După care experimentul a fost escaladat, creându-se un al doilea precedent. Ciucă este singurul premier din Uniunea Europeană militar, trecut de formă în rezervă. Iar acum, temporar, s-a întors și la portofoliul Apărării. Inevitabil, un al treilea centru de putere în ceea ce privește Apărarea s-a format în jurul lui Nicolae Ciucă. Din acest centru de putere și de influență fac parte atât consilieri de-ai săi de la Palatul Victoria, cât și generali de la vârful MApN care, din diverse motive, i-au rămas fideli. Cam astfel poate fi descrisă arhitectura coliviei în care un ministru civil al Apărării este ținut prizonier.

Aceasta a fost situația în care s-a aflat Vasile Dîncu până la demisia sa. Și acestea sunt circumstanțele în care PSD se leapădă de portofoliul Apărării. Nu vrea să mai aibă acolo un ministru decorativ, numai bun pentru a i se sparge în cap toate oalele. Așa că socialiștii au pus piciorul în prag. Doresc să schimbe acest minister cu un altul, eventual cu Ministerul Energiei, în care omul lor să fie dezlegat la mâini, pentru a implementa politicile partidului convenite în interiorul coaliției și pentru a promova și interesele oamenilor apropiați PSD. În plus, PSD refuză poziția de la Apărare care, conform rotației care urmează anul viitor, s-ar putea să nu asigure o stabilitate decât pentru câteva luni. Liberalii, la rândul lor, aruncă înapoi pisica moartă. Când și-au împărțit puterea cu PSD, socialiștii au mușcat momeala, au luat Apărarea, iar acum trebuie să rămână cu ea pe cap.

În acest fel, s-a ajuns la un impas grav, a fost adoptată legea tăcerii, adică s-a pus batista pe țambal, mai pe românește spus, și s-a ajuns în situația uluitoare în care cel mai important eveniment politic, demisia ministrului Apărării și una dintre cele mai importante mutări, numirea unui succesor, sunt amânate sine die. Ca la noi, la nimenea!