Prima pagină » National » MApN inițiază o nouă campanie de recrutare de voluntari în Armata Română
MApN inițiază o nouă campanie de recrutare de voluntari în Armata Română

MApN inițiază o nouă campanie de recrutare de voluntari în Armata Română

31 mart. 2022, 23:01,
în National

Ministerul Apărării Naţionale vrea ca în următorii trei ani să recruteze 10.000 de voluntari. Dintre aceștia, o parte se vor instrui și vor activa ca rezervişti voluntari pe bază de contract.

Dacă noua lege va fi adoptată, restul vor fi militari voluntari în termen, dar cu toţii vor primi bani din partea statului.

„O armată profesionistă are nevoie nu neapărat de carne de tun, ci are nevoie de specialişti, de experţi, de oameni care pot să dezvolte operativ mai complicat, cu armament mai complicat, cu tehnologie mult mai complicată”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

Civilii care nu au făcut niciodată instrucție vor intra în programul pentru rezerviști voluntari

Peste 400 de civili, care nu au făcut în viaţa lor instrucţie, sau militari cu experienţă, vor intra de săptămâna viitoare în programul de instrucţie dedicat rezerviştilor voluntari. Și pentru a fi mai convingătoare, Armata a pregătit salarii care să-i motiveze pe rezervişti. Aceștia vor primi îndemnizaţia unui militar profesionist.

Este vorba de 1.800 de lei pentru soldați. Și tot pentru ei, pentru restul perioadei, când stau acasă şi pot merge la serviciu, Armata le oferă lunar 30 la sută din solda de grad şi funcţie, adică puţin peste 500 de lei.

Trebuie subliniat că, după înrolare, rezerviştii voluntari beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie, la care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minimum 3 ani. De asemenea, remuneraţia pentru perioada în care nu participă la instruire sau misiuni este de 30 la sută din solda de funcţie.

Conform unui mic calcul, dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariul lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei. Apoi, conform aceluiaşi algoritm, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei.

Mai mult, cât timp este în programul de instruire iniţială sau periodică, voluntarul primeşte soldă întreagă, ca orice militar profesionist, adică 1.857 de lei în cazul unui soldat şi 2.400 de lei pentru un subofiţer.

Vasile Dîncu transmite că ar fi vorba de 10.000 de voluntari

Vasile Dîncu afirmă că în prezent ar fi vorba despre aproximativ 10.000 de voluntari. Ministerul Apărării lucrează la o lege de introducere a serviciului militar pe bază de voluntariat care îi va viza pe tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani care vor putea alege stagii de instrucţie de patru luni.

Între ei, se vor regăsi şi militarii în termen voluntari. Ministerul Apărării lucrează la o lege de introducere a serviciului militar pe bază de voluntariat. Tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor putea alege stagii de instrucţie de patru luni. La final, vor primii contravaloarea a trei salarii medii brute şi vor intra în rezerva operaţională a armatei pregătită pentru înrolare în caz de mobilizare sau război.

La final, vor primii contravaloarea a trei salarii medii brute şi vor intra în rezerva operaţională a armatei pregătită pentru înrolare în caz de mobilizare sau război.

Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
redactia.ro
Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
a1.ro
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
observatornews.ro
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
SportpeSurse
Strigătul de disperare al lui Rică Răducanu: "Nu mă mai invită nimeni pe nicăieri! Gică Hagi nu m-a chemat la nunta fiului"
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
Cum să slăbești 30 de kilograme în 6 luni. Mihaela Bilic spune că e garantat cu acest aliment: Stomacul nu știe să numere calorii, așa că l-am păcălit
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Ilie Bolojan a mai trimis la Monitorul Oficial o lege crucială, Se dau 2.250 de lei pentru românii cu vîrsta sub 45 de ani DOCUMENT
redactia.ro
Un rapper român și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren în Anglia: „Nu ne vine să credem”
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`