Manuela Hărăbor a fost nevoită să divorțeze de soț și să-și crească copilul singură. Actrița a avut o aventură cu Dan Chișu în urma căreia s-a născut fiul său, însă acesta nu a dorit să îl recunoască. Vedeta nu a avut parte de noroc în dragoste, aceasta fiind căsătorită și divorțată de trei ori.
Actrița a debutat prima oară pe scena teatrului la vârsta de 19 ani, în piesa „Pădureanca”. Aceasta s-a făcut cunoscută prin modul de a interpreta diferite personaje, cucerind publicul.
Manuela Hărăbor a divorțat de soț pentru Dan Chișu
Manuela Hărăbor a fost nevoită să-și crească singură copilul bolnav de autism. Actrița a menționat în nenumărate rânduri că băiatul este fiul regizorului Dan Chișu. Însă acesta nu a dorit să recunoască copilul deoarece aceștia au avut o relație trecătoare. În momentul relației cu Dan Chișu, aceasta era încă căsătorită, motiv pentru care regizorul nu a fost convins că băiatul ar fi al lui. Chișu a mai spus că cei doi nu au avut planuri de căsătorie, că relația lor nu a fost nimic serios.
„N-am locuit împreună, n-am avut planuri să ne căsătorim, nici să avem ceva în comun… Ne plăceam, ne întâlneam, ne iubeam și asta era!”, a declarat Dan Chișu într-un interviu.
Regizorul a mai menționat că a fost plecat pentru o perioadă din țară, acesta fiind suprins de vestea că va fi tată la întoarcea sa. Vedeta a mai declarat că a întrebat-o pe Manuela Hărăbor dacă este sigură că acel copil îi aparține.
„Eu am întrebat-o: «Manuela, tu ai avut certitudinea acestui lucru?» și mi-a spus «Da! Este certitudinea mea».
Deși și ea știe, și eu știu că ea nu a întreținut în acea perioadă relații numai cu mine!”, a spus regizorul.
Deși anii au trecut, iar actrița a decis să se descurce singură în creșterea copilului, în 2013, Manuela Hărăbor a intentat un proces de paternitate către Dan Chișu. Aceasta a câștigat procesul și ca urmare, regizorul a trebuit să plătească o pensie alimentară de 2.000 lei pe lună. Cu toate acestea, vedeta nu a dorit să se implice în creșterea copilului.
Relațiile amoroase ale Manuelei Hărăbor
Actrița a dorit ca viața ei personală să nu fie în atenția publicului și s-a ferit să vorbească despre asta. Manuela Hărăbor a fost căsătorită de 3 ori și a avut o relație cu regizorul Dan Chișu, în urma căreia s-a născut copilul acestuia. Înainte de aventura pe care a avut-o cu celebrul regizor, actrița a mai fost căsătorită cu un bărbat de la o vârstă fragedă, ce s-a dovedit a fi nepotrivit.
După relația cu celebrul regizor, aceasta a fost căsătorită cu miliardarul Sali Shaltiel. Cei doi au fost plecați în America 7 ani, timp în care vedeta a renunțat la cariera sa de actriță. Manuela nu a dorit să declare motivul divorțului. După despărțirea de miliardar, aceasta s-a căsătorit cu Rareș Stoica. Pentru o perioadă, lucrurile au mers bine între cei doi, însă în cele din urmă aceștia s-au despărțit. În 2020, Manuela declara că în viața ei se află un bărbat, însă nu dorește să ofere mai multe detalii.
Deși Manuela Hărăbor a trebuit să-și crească copilul fără soț și a trecut prin multe divorțuri, fiul acesteia i-a dat putere să meargă mai departe. Vedeta a mai menționat că fiul acesteia a transformat-o în femeia care este acum.