Mâncăm ce votăm. Dar și votăm ce mâncăm!

Din patru în patru ani, cu excepția situațiilor cu totul ieșite din comun, când suportăm cu grație lovituri de stat, ne prezentăm la urne, prevalându-ne de cel mai important drept democratic, cel de a vota. Și ne votăm aleșii locali, apoi europarlamentarii, parlamentarii și, în fine, Președintele României. Facem toate aceste lucruri pe rând, dacă nu cumva un guvern tembel, susținut de un parlament la fel de tembel, ne obligă la alegeri simultane. Iar după, în următorii patru ani, înțelegem pe pielea noastră ce am votat. Și, în tot acest timp, mâncăm ce votăm, ne încălzim cu ce votăm și ne școlim tot cu ce votăm. Dar și reciproca e valabilă.

Patru ani, o bună parte dintre locuitorii Capitalei s-au lamentat după ce Nicușor Dan a fost ales în poziția de cel mai înalt edil al României și după ce au constatat că, sub niciun aspect, situația Capitalei nu s-a schimbat în bine. Și nu insist asupra multiplelor aspecte în care s-ar fi putut schimba. Dar, după patru ani, ce să vezi? Cei mai mulți dintre bucureșteni au decis să-l realeagă. După care, omul s-a spălat pe cap și a dispărut. Iar acum reapare în poziția de candidat prezidențial. Este adevărat. E susținut atât de statul subteran, cât și de partenerii noștri progresiști, neomarxiști de la nivel european. Dar, totuși, nu ei l-au votat. Și nu ei vor vota în favoarea lui la prezidențiale. O facem noi, animați de fel de fel de speranțe – din câte se vede cu ochiul liber, deșarte – și tot noi suntem cei care suportăm consecințele în dimensiunea negativă a acestora. Pentru că, în ceea ce-i privește pe cei care l-au promovat și îl promovează, ei au obținut fel de fel de beneficii. În detrimentul nostru.

RomaniaTV

Răsturnare de situaţie, cum arată ultimul SONDAJ pentru turul II al alegerilor

Observatornews.ro

Destin curmat departe de casă. Doi soți români și-au pierdut viața în Germania, la doar o săptămână după ce ajunseseră acolo la muncă

Să fie iertat faptul că m-am cantonat mai sus asupra acestui exemplu. Exemplele sunt nenumărate. Exemple de președinți pe care am regretat că i-am ales, care nu au realizat nimic important din ceea ce s-au angajat să realizeze; exemple numeroase de primari de la orașe și sate care, după ce și-au văzut sacii în căruță, s-au îndestulat pe ei înșiși și și-au îndestulat neamurile, manifestând dispreț față de cei care i-au ales. Și, desigur, vorbim despre o bună parte dintre parlamentari, cei care s-au îndulcit la avantajele create de statutul lor în legislativ și, după ce s-au bătut în campaniile electorale cu pumnii în piept, angajându-se la vrute și nevrute, nu au făcut, în cele din urmă, nimic față de comunitățile care i-au promovat sau în raport cu interesul național. Au votat în spirit de turmă acte normative și, tot ca o turmă, au susținut guverne care le-au creat fel de fel de avantaje. La fel au procedat și în ceea ce privește europarlamentarele, unde trimișii noștri, cei mai mulți dintre aceștia, au fost instantaneu loviți de amnezie și, e drept, pe venituri foarte mari, au uitat de unde au venit, de ce au venit și la ce s-au angajat când au venit.

Între timp, România, un tânăr stat democratic, ai cărui ani de democrație reală nu i-a numărat încă niciun istoric, s-a îndatorat la greu, a plătit dobânzi cămătărești, a rămas subdezvoltată în raport cu celelalte state europene, deseori înjosită, cu demnitatea călcată în picioare și cu locuitori care simt că se apropie o criză extrem de severă. Se lamentează deja – și pe bună dreptate – că toate s-au scumpit și se scumpesc în continuare, în timp ce o clică de aleși, cam aceeași, trăiește în huzur, în țară și în străinătate, și în disprețul celorlalți. Să nu ne facem niciun fel de iluzii. Nu mâncăm decât ceea ce votăm. Iar prezentul și viitorul nostru sunt așa cum votăm și nicidecum altfel.

Dar adevărata tragedie a unui popor care, în timp de pace, fără vreo calamitate naturală, a pierdut cel mai mare număr de cetățeni din istorie, oameni rătăciți în toate colțurile lumii, este atunci când nu-și învață lecția. Și când nu numai că mănâncă ceea ce votează, ci și votează ceea ce mănâncă. Este o șmecherie uluitoare, de natură electorală, pe care au învățat-o cei care au condus, în ultimele decenii, România și o conduc și acum. Cu cât populația este mai săracă, cu cât este mai neajutorată, cu cât este mai disperată, cu atât poate fi mai ușor sedusă, amăgită și înșelată de păcălicii acestei țări cu fel și fel de promisiuni. Cea mai bună manipulare electorală, în special, și politică, în general, care merge ca unsă, este atunci când există maximum de sărăcie suportabilă în absența exploziei mămăligii.

Dacă, cumva, ne mai regăsim voința de a supraviețui demn, de a trăi și noi, într-o bună zi, în civilizație, bine ar fi să ne gândim cum votăm, de ce votăm, pe cine votăm și cum să facem, după ce votăm, să mâncăm mai bine.