Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Alexandru Calancea, vorbește despre o analiză epidemiologică internațională, care arată că în perioada următoare se va înregistra o creştere importantă a cazurilor de COVID-19. Alexandru Calancea spune că în spitalele din Suceava şi Rădăuţi este deja un număr de 300 paturi dedicate bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus.
Potrivit unei analize epidemiologice internaţionale, România va ajunge la un maxim de cazuri COVID-19 la sfârşitul lunii noiembrie, când se aşteaptă o triplare a necesarului de paturi.
Triplarea numărului de cazuri va duce obligatoriu la un necesar mult mai mare de paturi pentru pacienții infectați cu coronavirus, în special în județele cu o incidență mare de îmbolnăviri, precum Suceava.
„În acel moment este posibil să fie necesară o capacitate de cazare de aproximativ 900 de locuri, ambele spitale fiind depăşite. Printr-o decizie a DSP Suceava de a dedica 10% din fiecare unitate sanitară pentru patologia COVID, se obţine un număr suplimentar de 260 paturi, aspect ce a fost discutat cu managerii tuturor unităţilor medicale din judeţ în şedinţe ale CJSU anterioare“, a spus Alexandru Calancea.
Managerul SJU Suceava: „Trebuie să avem capacitatea de a gestiona patologii atât COVID, cât şi non-COVID“
Managerul SJU Suceava consideră că pentru a face față creșterii numărului de cazuri va fi necesară, pe lângă o majorarea numărului de paturi și o creștere a numprulu ide cadre medicale, care să aibă grijă de pacienții COVID-19. În plus, trebuie avut grijă și de tratarea patologiei non-COVID. Medicul susține că la SJU Suceava se gestionează majoritatea patologiei acute medicale şi chirurgicale din judeţ, respectiv 75% din patologia traumatică.
„La nivelul judeţului există capacitatea de a gestiona patologii atât COVID, cât şi non-COVID, dacă se urmăreşte aplicarea a două principii, respectiv utilizarea personalului medical cât mai adecvat tratării patologiei COVID, începând cu implicarea mai întâi a medicilor de boli infecţioase, apoi a medicilor din celelalte specialităţi medicale compatibile (pneumologia, medicina internă, nefrologia, gastroenterologia, neurologia, cardiologia, diabetologia) şi implicarea mai întâi a unităţilor sanitare mai puţin dotate cu aparatură sau personal pentru gestionarea urgenţelor chirurgicale şi obstetricale şi la final a celor mai performante unităţi“, a precizat Alexandru Calancea.
Transformare progresivă a unităţilor medicale din judeţ în sectoare COVID pentru formele uşoare
Pentru a putea asigura asistența medicală a cazurilor non-Covid, medicii specialişti de la SJU Suceava şi medicii epidemiologi de la DSP Suceava au încercat transformarea progresivă a unităţilor medicale din judeţ în sectoare COVID pentru formele uşoare.
Prefectul Alexandru Moldovan a solicitat conducerii DSP Suceava să finalizeze activitatea de verificare şi analiză a unităţilor medicale din judeţ până joi şi să transmită către Ministerul Sănătăţii propunerile de introducere în circuitul de gestionare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, urmând ca în şedinţa CJSU de vineri să prezinte lista spitalelor din judeţ ce vor prelua pacienţi COVID, inclusiv sectorul respectiv şi numărul de paturi aferent la fiecare unitate medicală în parte.
SJU Suceava, lovit de pandemia de COVID-19
Spitalul de Urgență din Suceava a fost închis pe 23 martie 2020 după ce 52 de cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus iar doi pacienți au murit din cauza COVID-19.
Toți medicii din spital au intrat în izolare, iar spitalul a fost dezinfectat în următoarele 48 de ore, pentru ca apoi să fie folosit exclusiv pentru tratarea cazurilor de coronavirus, pacienții internați pentru alte afecțiuni fiind transferați la alte spitale din zonă: spitalul din Rădăuți și cel de la Botoșani.