Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, dr. Florin Roșu ne oferă mai multe sfaturi în contextul în care gripă și/sau viroza respiratorie este din ce în ce mai prezentă în țară. Acesta menţionează că la unitatea medicală pe care o conduce sunt câteva zeci de cazuri de spitalizări.
Vă aducem aminte faptul că și alți specialişti au transmis că există un nivel ridicat de îmbolnăvire în această perioadă şi că în spaţiul comunitar circulă mai mulți viruși periculoși.
Managerul dr. Florin Roșu:Gripă sau viroză respiratorie?
În începutul clipului video, dr. Florin Roșu transmite care este diferenţa dintre o gripă sau viroză respiratorie. În aceste momente, în unitatea medicală pe care o conduce sunt internați peste 20 de persoane care au gripă. Una dintre acestea a ajuns şi la Terapie Intensivă. Pentru a ne putea proteja de gripă trebuie să purtăm mască în spatiile aglomerate:
Gripă sau viroză respiratorie? Această este o întrebare care circulă destul de mult în ultima vreme şi care necesită lămuriri. Odată cu relaxarea măsurilor, mai ales ridicarea obligativității purtării măștilor de protecție, aglomerările populaţionale date de faptul că oamenii vor să îşi rea activitățile sociale dinainte de pandemie a crescut simţitor numărul pacienţilor care se adresează Spitalului de Boli Infecțioase din Iași cu simptome de gripă. În aceste momente avem un număr de peste 20 de pacienţi confirmaţi cu gripă dintre care un pacient a necesitat transfer în Terapie Intensivă. Cum ne dăm seama că avem gripă şi de ce trebuie să ne adresăm medicului, mai ales când ne ştim şi cu alte afecţiuni?
Gripă este cea mai gravă formă de viroză respiratorie, este o boală imunsupresoare,acest lucru înseamnă că scade imunitatea organismului brust, în câteva ore, cu febră, cu dureri de cap, mialgii, dureri la nivelul muşchilor. În cazuri rare, curge nasul şi este prezentă tusea. De ce să nu ne tratăm după ureche? Cu toate că de cele mai multe ori, episoadele de gripă nu reprezintă un pericol vital, persoanele cu comorbilităti, femeile însărcinate trebuie să acorde o mai multă atenție bolii, să comunice cu medicul de familie şi să se prezinte pentru la un consult de specialitate. menţionează dr. Florin Roșu.
NU trebuie să luăm tratament după ureche
În continuarea intervenţiei, dr. Florin Roșu ne explică de ce nu trebuie să luăm un tratament după ureche. Gripă poate fi foarte periculoasă şi ne poate duce într-un punct dificil din punct de vedere al sănătăţii. Specialistul menţionează că un tratament specific durează doar 7 zile şi poate să ne repună pe picioare. Totuși, dacă acest lucru nu se întâmpla, trebuie de urgență să apelăm la ajutorul specialiștilor.
Gripa poate decompensa afecțiunile existente, de exemplu afecţiunile cardiace sau pulmonare cronice. Un tratament nespecific, luat după ureche şi nu recomandat de către medic, poate agrava starea de sănătate a pacientului. Tratamentul specific în caz de gripă durează 7 zile, dacă după aceste 7 zile simptomele nu se ameliorează sau se agravează, pacientul trebuie să solicite un control de specialitate pentru a se stabili cauzele acestei evoluţii nefavorabile şi pentru a găsi soluții. În cazul virozelor respiratorii, simptomele sunt febră până la 38 de grade, sau deloc, rinoreea – ne curge nasul – obstrucție nazală, nas înfundat, tuse umedă şi astenie uşoară.
Cea mai bună modalitate de a preveni gripa este cea în care ne vaccinăm. Totuşi, ca metodă nespecifică, managerul ne îndeamnă să purtăm mască de protecție în locurile aglomerate cum ar fi mijloacele de transport în comun:
Cum prevenim gripă? Prevenția se poate realiza în două moduri, o metodă nespecifică și banală – purtarea măștii, evitarea spatiilor aglomerate, purtatul măștii în mijloacele de transport în comun şi una specifică, şi cea mai sigură – vaccinare. Sfătuim populaţia să facă tot ceea ce este sănătos pentru a-și îngriji sănătatea la fel de mult cum poate îşi îngrijesc şi celelalte aspecte ale vieții.
În trecut, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ne-a transmis mai multe sfaturi despre tratamentul gripei.