C. Ț., mama unui copil de 3 ani, susține că micuțul său a fost vaccinat, la grădiniță, fără acordul său, în data de 17 septembrie 2024. Din această cauză, copilul ar fi avut reacții adverse și a ajuns chiar la Urgențe
Mama unui copil de 3 ani aduce acuzații grave grădiniței Colegiului Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra Neamț! Femeia susține că băiețelul său a fost vaccinat: „Am ținut copilul 11 zile acasă, până și-a revenit”
C. Ț., mama unui băiețel de 3 ani și jumătate, A. Y. Ț., aduce acuzații grave personalului medical de la grădinița Colegiului Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra Neamț. Femeia susține că, în data de 17 septembrie 2024, a observat în brațul drept al fiului său o înțepătură de ac. Când l-a întrebat pe micuț ce s-a întâmplat, acesta a precizat că un „domn i-a făcut o injecție”. Mama susține că i-a arătat copilului o poză cu asistentul medicalcare activează în cadrul grădiniței, iar copilul a confirmat că acesta este bărbatul care i-a făcut injecția. În data de 20 septembrie 2024, A.Y.Ț. a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, simptomele fiind: febră, diaree și vomă. În urma acestei situații, C. Ț. a decis să transfere copilul la o altă grădinițăși a depus plângere la poliție.
„Sunt singurul părinte în această situație. Am postat pe grupul părinților în momentul în care am observat că băiețelul e vaccinat, dar nu a reacționat niciun părinte. Nu știu în alte părți… a mai observat cineva? Dacă a fost cineva atent… Am ținut copilul 11 zile acasă, până și-a revenit, pentru că a avut reacții adverse. Nu știu ce vaccin i-a fost administrat, nimeni nu recunoaște nimic. Asta încerc să aflu, de asta am făcut plângere la poliție. Dacă venea cineva și îmi spunea: «ia flaconul, ăsta e vaccinul, l-am făcut, că ți-ai dat sau nu acordul, e treaba ta». Dar, nu știu. Nu e întâmplător, iei aleatoriu câte unul dintr-o grupă sau dintr-o grădiniță și faci testări, nu știu. Vă dați seama că, dacă ar vaccina toți copiii dintr-o grupă iar părinții știu că nu și-au dat acordul, ar exploda România, ar sări în aer toată România. Copilul meu are toate vaccinările făcute, nu-i lipsește nimic. Copilul mi-a zis ce i s-a întâmplat. Când l-am schimbat de bluziță, l-am întrebat ce s-a întâmplat și mi-a spus că i-a făcut un domn injecție la grădiniță. Putea să-mi spună cu totul altceva, nu avea de ce să asocieze. E un copil de 3 ani și jumătate, vorbește foarte bine, este foarte isteț, are memoria foarte bună, nu văd de ce ar fi asociat. În plus, pozele demonstrează destul de clar. Doamna educatoare a spus că poate s-a înțepat în ceva. Serios!? Copil s-a înțepat în ceva, dar ce sunt, ace ieșite din pereți? Copilul nu avea de ce să zică asta. Dacă se lovește singur, îmi zice sau dacă lovește pe alt copil sau este el cel lovit, spune. După ce am depus plângere la poliție, am cerut transferul copilului la o altă grădiniță. Copilul nu mai voia să mai meargă la grădiniță. Oricum ar fi, vreau să știe toată lumea și să fie atentă la copii, că nici măcar nu mai putem să avem grijă de copiii noștri, nu mai putem garanta că sunt în siguranță unde îi ducem”, a declarat C. Ț..
Prof. Cristodor-Radu Mititelu: „Personalul medical nu a interacționat individual cu minorul”
Reprezentanții Colegiului Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra Neamț, susțin că personalul medical din cadrul cabinetului școlar nu a interacționat cu A. Y. Ț., astfel că este imposibil ca băiețelul să fi fost vaccinat fără ca mama sa să știe acest lucru.
„Minorul Ț. A. Y. a fost elevul Colegiului Tehnologic «Spiru Haret» la începutul anului școlar 2024-2025. În unitatea noastră de învățământ funcționează cabinet medical cu personal medical încadrat de DAS – Piatra Neamț, compartimentul Asistență Medicală Școlară. Activitatea cabinetului medical este asigurată conform actelor normative care reglementează asistența medicală din unitățile de învățământ. Fișa postului personalului medical se realizează în concordanță cu OM Sănătății nr. 2508/27 iulie 2023 și OM Educației nr. 4493 din 20 iunie 2023. Elevul Ț. A. nu a avut nevoie de servicii medicale pe durata școlarizării la grădinița Colegiului «Spiru Haret»; nu s-a apelat la asistență medicală și nici personalul medical nu a interacționat individual cu minorul. Nu a existat o plângere adresată Colegiului Tehnologic «Spiru Haret» în sensul expus de dumneavoastră. Apreciem în mod deosebit activitatea cabinetului medical al școlii, încadrarea cu personal medical bine pregătit profesional, dedicat profesiei și de o înaltă ținută morală”, a transmis prof. Cristodor-Radu Mititelu, directorul Colegiului Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra Neamț.
big pharma, bill gates
Aveți grija, doamna, ca l-au vaccinat și i-au introdus un cip, care-l controlează și pe el, dar și pe familia dvs, prin 5G. Și este posibil, ca mai târziu, sa vina o duba neagra și sa vi-l răpească, fac experimente pe copii și-i trimit în spațiul cosmic, cu extratereștrii. Eu în locul dvs nu l- as mai trimite nici la gradinita, nici la scoala, l-as tine acasă.
wa ce userista obosita esti…pune-ti latul la gat si sari🏳️⚧️
Astia se vad de la o posta. Sunt superiori, elite, impostori mediocri, care traiesc din hate. Sunt folositi remote de catre sa+tan, fara sa stie. Iar cand ala le retrage „sprijinul”, chiar ca sar 🤣👍
+++
de pe r/romania:
Secure-Line4760 OP 47m ago
„Tovarasi, este woke sa nu fi legionar?”
+++ big like!
poponarule , postezi cu numele alcohoolistei lasconi .
copii useristi isi i-au cipurile in git ,de mici ,de la adultii useristi.
Este bine că aveți curaj și faceți publica această acțiune ilegală și răuvoitoare a cadrelor sanitare. Daca era ceva legal și pentru binele oamenilor, nu ar fi negat, nu s-ar fi ascuns! Erorile criminale în halate albe!
nu fac ei asa ceva…. va dati seama ce ar fi?! Ca doar nu s la Auschwitz………..
iau bani pe fiecare doza injectata 🙂
asa se face un ban „cistit”, pe curul fraierilor care cred in eroi si eroine 🙂
Deci, înțelegem ca a venit asistentul, l-a luat pe copil și i-a făcut injecție fără ca nimeni sa stie/ recunoască? Erau toți în cârdășie și contra ei? Dar de ce n-a făcut un control medical ca să știe sigur dacă a fost injectat cu ceva și dacă diareea și voma au legătură cu substanță?
Tanti, ești dubioasa.
Ii propun Anonimului care are o obsesie cu f..în c…sa nu se chinuiască sa răspundă, am mai văzut aurolaci în sevraj.
Am uitat sa va spun ca au în plan transformarea a câți mai mulți băieți în gay. Sa fiți atenta la semne!
vorbeste prolapsisul din tine usere 🏳️⚧️
Poate boala mentala de care suferiti toti si a trebuit sa iesiti in piata cu gaurile voastre explodate nu a fost cea mai buna idee?
Toti taranii care nu stiau de lgbt sau daca stiau credeau ca e o boala mica, acum stiu.
Cat de destept a fost sa iesiti in piata, degeneratilor.
De aia cand gandesti cu scula de dilatare in loc de creier, iese rau pentru voi
Comentariul tau mi-a amintit de cultul mozaic, pentru ca cea mai mare ong/fundatie LGBT din rromania se numeste mozaiq
pentru tine, cadou de la hasbra
⠀⣿⠀⠀⢰⣇⠀⠀⣸⡆⠀⠀⢸⡇⠀⠀⢰⣇⠀⠀⣸⡆⠀⠀⣿⠀
⠸⠿⠂⠀⠸⠿⠀⠀⠿⠟⠀⠀⠻⠟⠀⠀⠻⠿⠀⠀⠿⠇⠀⠐⠿⠇
⣰⣶⡄⠀⣴⣶⡄⠀⣶⣦⠀⢀⣴⣦⡀⠀⣴⣶⠀⢠⣶⣦⠀⢠⣶⣆
⢿⣿⣧⠀⣿⣿⡇⠀⣿⣿⣆⢸⣿⣿⡇⣰⣿⣿⠀⢸⣿⣿⠀⣼⣿⡿
⠸⣿⣿⡀⠸⣿⣿⣄⠘⢿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⡿⠃⣠⣿⣿⠇⢀⣿⣿⠇
⠀⢻⣿⣷⡀⠙⣿⣿⣦⣄⠉⢻⣿⣿⡟⠉⣠⣴⣿⣿⠋⢀⣾⣿⡟⠀
⠀⠀⠻⣿⣿⣦⡈⠙⢿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⡿⠋⢁⣴⣿⣿⠟⠀⠀
⠀⠀⠀⠈⠻⣿⣿⣶⣤⣈⠉⢹⣿⣿⡏⠉⣁⣤⣶⣿⣿⠟⠁⠀⠀⠀
⠀⠀⠀⠀⠀⠈⠙⠻⢿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⡿⠟⠋⠁⠀⠀⠀⠀⠀
⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠉⢹⣿⣿⡏⠉⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀
⠀⠀⠀⠀⠀⠀⣀⣀⣀⣀⣀⣸⣿⣿⣇⣀⣀⣀⣀⣀⠀⠀⠀⠀⠀⠀
⠀⠀⠀⠀⣴⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣦⠀⠀⠀⠀
⠀⠀⠀⠸⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⣿⠇⠀⠀⠀
poponarule , postezi cu numele alcohoolistei lasconi .
copii useristi isi i-au cipurile in git ,de mici ,de la adultii useristi.
Te mai întreba cineva la școală pe vremea lui Ceaușescu dacă vrei vaccin. Intrau în clasă și pac. Acum faceți mofturi.
la voi la openbucisociety tot asa se face, cind va phuteti in cuur nu va mai intreaba nimeni
care se plange ca ii iese rectul pe strada … jet!🤣
medici, asistentii si farmacistii iau bani pe fiecare doza injectata
mai bine sa planga mama voastra decat a lor 🙂
in State era ~50k USD la 30 de oameni injectati la un moment dat pentru ca cei care supravietuiesc devin clienti pentru restul vietii in sistemul medical
in W sunt mai multe procese celebre in care au facut la fel: au vaccinat copii fara acordul parintilor si unii au murit, altii au ramas cu probleme pentru tot restul vietii
Anonim, ti-ai luat pastilele?
mai usor cu proiectia, doar ce ti-ai uitat la oenge puberty blockers 🏳️⚧️
nu vei fi niciodata o femeie
Există dovada unei semnături?
MASIV!
poponarule , postezi cu numele alcohoolistei lasconi .
copii useristi isi i-au cipurile in git ,de mici ,de la adultii useristi.
Vrajeala pentru pr0stalaii CG11
cind pierde mami campulung fruncea la vaccinare…isi pun transii latul la gat :))))
Nu toți copiii sunt vaccinați la școală fără acordul părinților? 🤔