Prima pagină » International » Mamă și fiică dansează la petreceri burlești! Totul, pentru o cauză bună

Mamă și fiică dansează la petreceri burlești! Totul, pentru o cauză bună

08 apr. 2025, 13:19,
Redacția BZI în International

Mamă și fiică dansează la petreceri burlești! O mamă și fiică inspiraționale cuceresc lumea burlescă, iar totul este pentru o cauză nobilă.

Sharon Ridgway, în vârstă de 50 de ani, a fost diagnosticată cu cancer de sân triplu negativ în aprilie 2020. Acum, ea a dezvăluit de ce face senzație în lumea burlescă alături de fiica ei.

Mamă și fiică dansează la petreceri burlești

Fiica ei, Reanne Conway, în vârstă de 26 de ani, manager de bar, a fost testată pentru genă și a suferit o intervenție chirurgicală preventivă pentru a-și îndepărta amândoi sânii în martie 2023. Cele două au avut implanturi mamare de atunci, dar amândouă au mărturisit că în continuare nu se simt sexy sau feminine.

Pentru a combate acest sentiment, au decis să se alăture grupului de burlesc pentru supraviețuitoare, care acum include patru femei care au suferit mastectomii, recrutate din cadrul Incredkible Foundation. Până acum, au susținut 20 de spectacole și au strâns mai mult de 3.000 de lire sterline pentru o organizație de caritate care sprijină lupta împotriva cancerului.

În timpul spectacolelor, dansatoarele poartă ținute sexy și dansează pe o varietate de melodii seducătoare, având chiar și un cântăreț live.

„Toate femeile merită să se simtă frumoase. Noi, supraviețuitoarele cancerului, trecem prin multe intervenții chirurgicale care ne pot lăsa să ne simțim nesigure. După mastectomia dublă, niciunul dintre hainele mele nu mai încăpea. Seara de burlesque ne oferă șansa de a face pe toată lumea să se simtă sexy. Mi-a plăcut să dansez alături de fiica mea și sunt atât de mândră de ea”, a spus Sharon, o femeie care lucrează ca și femeie de serviciu în domeniul sănătății în Pontefract, West Yorkshire.

A fost diagnosticată cu cancer mamar

Călătoria lui Sharon a început după ce a descoperit o umflătură la sânul stâng, care a fost diagnosticată ca fiind cancer mamar în stadiul trei, o lună mai târziu. După ce a urmat chimioterapie la spitalul Pinderfields din Wakefield, Yorkshire, a suferit o mastectomie dublă și implanturi mamare imediat, în ianuarie 2021.

„Eram terifiată, dar voiam să fac tot ce pot pentru a supraviețui. Aveam șase copii minunați de îngrijit, nu voiam să-i las fără mamă. Aș fi făcut orice pentru a supraviețui. Implanturile mamare nu s-au simțit niciodată ca sânii mei naturali. Mă obișnuisem cu cine eram, așa că a fost ca și cum aș fi pierdut o parte din mine”, a mai spus Sharon, mama a șase copii.

În aprilie 2020, medicii au testat-o pe Sharon pentru gena BRACA, care crește riscul ca o persoană să dezvolte cancer mamar. După ce au descoperit că era pozitivă, au testat-o și pe fiica ei, Reanne, ale cărei rezultate au fost, de asemenea, pozitive.

„Când am aflat pentru prima dată că mama avea cancer, mi-a fost frică. Dar știam că va trece peste asta. Mi-a fost groază după ce am fost diagnosticată cu gena BCRA, și știam că singura opțiune era să îmi îndepărtez sânii. Am simțit că am pierdut ceva, dar reducerea riscului de cancer a meritat”, a spus Reanne.

A apelat la organizații caritabile

După ce s-a luptat cu imaginea ei post-cancer, Sharon s-a dus la Inkredible Foundation, o organizație caritabilă care oferă tatuaje gratuite pentru supraviețuitoarele cancerului. Ea a ales un tatuaj cu un model floral complet pe piept, care a durat mai mult de 14 ore pentru a fi terminat.

„Am simțit că mi-a revenit încrederea în mine, am început să port bluze cu decolteu pentru prima dată după mulți ani”, a afirmat Sharon.

În decembrie 2023, Sharon a fost invitată de fiica ei vitregă, Laura Ridgway, în vârstă de 31 de ani, să participe la o seară de burlesc pentru caritatea Inkredible Foundation și a invitat-o pe fiica ei să se alăture. Cele două au făcut parte dintr-un spectacol alături de alte trei supraviețuitoare ale cancerului, care a avut loc pe 17 februarie 2024 la Willington Sports and Social Club din Leeds.

Pe 17 februarie 2024, aproximativ 160 de persoane au participat la Willington Sports and Social Club din Leeds pentru o seară de dansuri burlești, care a inclus 20 de spectacole, dintre care solo, de grup și cu cântări.

Sharon și Reanne au interpretat piesa „Express” de Christina Aguilera alături de un grup format din alte trei femei, în fața unui public de 160 de persoane și au primit o aplauze în picioare din partea spectatorilor.

„Niciodată nu m-am simțit atât de sexy în viața mea. Ne-am întâlnit de câteva ori pentru repetiții și eu am exersat singură acasă. Toată lumea a fost extrem de susținătoare, iar doamnele s-au distrat de minune. Fiica mea a arătat o mare putere și sunt atât de mândră de ea. Am petrecut atât de mult timp îngrijorându-mă dacă voi supraviețui, încât am uitat cum să trăiesc. Acum nu mai vreau să-mi petrec timpul îngrijorându-mă ce cred ceilalți. Vreau să mă simt sexy și dorită. Nu avem nevoie de sâni pentru a fi dansatori burlesci”, a mai adăugat ea.

Astfel mama și fiica dansează la petreceri burlești, întărind legătura dintre ele, dar și normalizând viața femeile de după confruntarea cu o boală grea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2025
19 septembrie 2025