Celebra mama Geta a făcut un gest neașteptat față de logodnica lui Culiță Sterp, fiul ei cel mare fiind surprins în mod plăcut. Recent, aceasta a fost vizitată de cei patru copii pe care îi are, dar și de gineri, noră și nepoți. Mama Geta le-a mărturisit acestora că se simte foarte singură atunci când nu-i are în preajmă.
Frații Sterp și copiii lor s-au reunit la casa părintească, acasă la mama Geta. Toți cei 4 copii si săi, dar și nepoții s-au adunat la casa părintească, acolo unde voia bună și distracția au fost din plin. În prezent, toți cei patru copii ai mamei Geta s-au așezat la casele lor, alături de partenerii de viață. Cu toate acestea, singurul care nu a ajuns în fața altarului este Iancu, însă, chiar și așa, tânărul locuiește cu aleasa inimii sale, Denisa, într-un apartament în Timișoara, așa că mama Geta a fost nevoită să se obișnuiască cu singurătatea.
Este o mare sărbătoare ori de câte ori mama Geta vede că se strâng din nou toți copiii la ea acasă. De fiecare dată îi primește cu brațele deschise și se pregătește cu cele mai alese bucate pentru a-i face să se simtă exact ca în copilărie.Recent, a avut loc o întrunire de familie acasă la mama Geta, moment în care femeia a recunoscut că nimic nu se compară cu momentele în care este înconjurată de copii și nepoți.
Mama Geta, gest neașteptat față de logodnica lui Culiță Sterp
Frații Sterp și partenerii lor au un program încărcat, iar timpul lor este calculat cu exigență, mai ales în cazul lui Culiță Sterp, care este invitat să cânte la evenimente din întreaga țară. Așa că rar se găsește o ocazie în care toți cei patru frați să aibă timp liber simultan și, ori de câte ori se întâmplă acest lucru, nu ezită să se unească și să-i facă o vizită mamei lor, care, acum după plecarea tuturor copiilor la casele lor, locuiește de una singură.
@ileanasterp Mămica ne-a făcut cornuri cu brânză și caș 🤍 #familytime ♬ sunet original – Ileana Sterp
Dacă cu un ochi plânge pentru că nu mai are copiii aproape, cu celălalt râde pentru că știe că fiecare este pe drumul lui în viață, alături de câte un partener pe măsură. În timp ce Ileana filma câteva momente de la reuniunea de familie, mama Geta nu s-a putut abține și a menționat că se simte singură atunci când nu are copiii aproape. A urmat un dialog neașteptat între aceasta și Culiță Sterp, în care a intervenit, la un moment dat, logodnica artistului.
„Culiță Sterp: Ce-ai zis, mamă?
Mama Geta: Mulțumesc că ați venit la mine, să nu stau singură…
Culiță Sterp: Săraca de ea, face pe victima. Ne șantajează emoțional.
Iubita lui Culiță: Până și pe mine m-a convins!”
De asemenea, mama Geta a făcut un gest la care nimeni nu se aștepta, mai ales în contextul așa-ziselor neînțelegeri dintre ea și cea care i-a dăruit un copil fiului ei cel mare. Și-a strâns în brațe nora și a pupat-o pe obraz și astfel a pus capăt tutor zvonurilor și bârfelor despre cearta dintre ea și iubita lui Culiță.
Sictir sterpilor, nu sunteți decât niște gunoaie ale acestei societăți!!