Prima pagină » Cultural » Mama Emiliei Popescu a murit. Artista trece prin clipe extrem de grele

Mama Emiliei Popescu a murit. Artista trece prin clipe extrem de grele

08 sept. 2023, 09:16,
în Cultural

Mama Emiliei Popescu, fosta balerină Malou Iosif, a murit. Actrița a comunicat vestea tristă pe pagina sa de socializare. Malou Iosif a fost o balerină în tinerețe, iar tatăl său a fost un artist la operetă.

Malou Iosif locuia la Nisa.

Mama Emiliei Popescu a murit

Tragica veste a fost dată chiar de către Emilia Popescu pe o rețea de socializare.

”Mama și bunica, MALOU IOSIF, și-a început Marea Calatorie….Dumnezeu sa te odihnească, mama!”, a scris Emilia Popescu în mediul online.

În cadrul unui interviu, Emilia Popescu își exprima recunoștința față de părinții săi pentru sprijinul pe care l-a primit din partea lor:

„Mă consider foarte norocoasă pentru că m-am născut într-o familie de artiști. Era cam greu să nu moștenesc această înclinație și iubire pentru artă. Am început să pictez de pe la șase ani. De atunci, nu am mai vrut să fac altceva. Am fost un copil norocos pentru că mi-am descoperit chemarea de la o vârstă așa fragedă. Asta se datorează, desigur, părinților mei, cărora le mulțumesc că m-au încurajat și susținut mereu și o fac în continuare”.

Mesajul transmis de UNITER

UNITER a transmis un mesaj după dispariția mamei Emiliei Popescu.

”UNITER își exprimă profundul regret la plecarea dintre noi a balerinei și coregrafei MALOU IOSIF, la vârsta de 98 de ani, o artistă cu o excepțională contribuție la cultura României. O personalitate unică, de o vivacitate rar întâlnită, iubită și respectată de generații întregi de artiști pe care i-a format în mișcare scenică și știință corporală. A fost nepoata pictorului și graficianului român Iosif Iser și prim-balerină la Operetă. Condoleanțe, Emilia Popescu și întregii familii. Dumnezeu să o țină în lumină!”, se arată pe pagina de Facebook a UNITER.

Emilia Popescu se înțelege de minune cu fiica sa, Maria

Emilia Popescu se înțelege de minune cu fiica sa, Maria, care se ocupă de design vestimentar. Deși tânăra a suferit după ce părinții ei au divorțat pe când avea doar 12 ani, are o relație foarte bună cu aceștia și se mândrește cu mama ei celebră. Fiica actriței a moștenit talentul artistic de la părinții ei și se consideră o norocoasă.

„Mă consider foarte norocoasă pentru că m-am născut într-o familie de artiști. Era cam greu să nu moștenesc această înclinație și iubire pentru artă. Am început să pictez de pe la șase ani. De atunci, nu am mai vrut să fac altceva. Am fost un copil norocos pentru că mi-am descoperit chemarea de la o vârstă așa fragedă. Asta se datorează, desigur, părinților mei, cărora le mulțumesc că m-au încurajat și susținut mereu și o fac în continuare.”, a declarat fiica artistei.

Mama Emiliei Popescu, fosta balerină Malou Iosif, a murit la vârsta de 98 de ani și a lăsat în urmă o carieră demnă de apreciat.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
Un copil de doi ani a supravieţuit miraculos după ce a căzut de la etajul 15 al unui zgârie-nori
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Cum arată acum băiatul pe care Oana Sârbu l-a adoptat pe când forma un cuplu cu Robert Turcescu. Alexandru are 16 ani
Playtech.ro
Călin Georgescu, enervat la culme în secţia de votare! Gestul care l-a făcut să iasă imediat din clădire. Foto
observatornews.ro
O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Atenție la bancomate! Modificări importante din 28 iunie
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
CUTREMUR în România! A murit cu o zi înainte de alegeri, iar țara e în doliu
Playtech.ro
De ce are priza trei găuri? Nu este un element de decor
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Durerea Mirabelei Grădinaru. Nimeni nu a știu până acum. Prin ce dramă a trecut partenera lui Nicușor Dan: Cel mai tare m-a afectat
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
GAFĂ uriașă făcută de Ilinca. Soția lui Simion, prinsă cu o minciună foarte gravă. S-a făcut de rușine în fața unei țări întregi!
redactia.ro
George Simion, gafe după gafe la limba franceză în direct la TV. Momentul a devenit viral. Nous voulons… o încetare a focului
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`