Prima pagină » Actualitate » Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, vizite istorice la Bruxelles și Paris pentru garanții de securitate
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, vizite istorice la Bruxelles și Paris pentru garanții de securitate

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, vizite istorice la Bruxelles și Paris pentru garanții de securitate

18 mai 2022, 15:48,
în Actualitate

Într-o ţinută lejeră, cu pantofi sport albi şi cu rucsacul în spate, Maia Sandu a zburat spre Bruxelles cu un avion low-cost, unde se va întâlni cu oficiali europeni şi va ţine un discurs în Parlamentul European.

„Sunt în drum spre Bruxelles unde voi avea, azi şi mâine (marţi şi miercuri – n.r.), întrevederi cu reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai statelor membre UE, şi voi ţine un discurs în plenul Parlamentului European”, scrie pe Facebook Maia Sandu.

Ea precizează că va promova agenda europeană a Republicii Moldova şi joi, la Paris, unde o să discute cu preşedintele Emmanuel Macron.

„În următoarele săptămâni, mă voi întâlni cu mai mulţi oficiali europeni, pentru a obţine sprijinul de care ţara noastră are nevoie pentru a avansa pe calea euro-integrării. Moldovenii merită un viitor prosper şi paşnic, în ţara lor, parte a familiei UE”, încheie Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, marți, la Bruxelles, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, cu care a discutat, printre altele, despre „agenda de integrare europeană a Republicii Moldova”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`