Maia Sandu, în scenariul Cuza 2

Tehnic vorbind, este posibil acest lucru? Ordinea constituțională din Republica Moldova se pupă cu ordinea constituțională din România, într-o manieră care să materializeze expresia „Basarabia e România”? Dar, înainte de toate, să vedem până la urmă ce doresc românii de peste Prut. Și ce doresc românii de dincoace de Prut.

Cercetările de piață din Republica Moldova, mult mai atent și profesionist elaborate decât cele din România, ne oferă răspunsuri destul de circumspecte la întrebarea de mai sus. Cei mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova doresc aderarea la Uniunea Europeană. În același timp, cei mai mulți se pronunță împotriva integrării în NATO. Dar o reunificare cu România presupune și una, și alta. Dacă prin ipoteticul act al reunificării cele două tendințe opuse devin inseparabile, atunci ce anume va cântări mai greu? Din păcate, nu știm, iar cercetările de piață, din această perspectivă, nu ne prea luminează cât la sută dintre cetățenii Republicii Moldova acordă prioritate aderării la Uniunea Europeană, pe calea reunificării cu România, și câți la sută dintre aceștia sunt gata să renunțe la spațiul european, preferând să rămână separați de patria mumă. Acestea sunt câteva necunoscute, cărora cei care susțin scenariul Maia Sandu – Cuza 2 vor trebui să le dea cumva un răspuns.

Dar cum stăm sub aspect tehnic? Sub aspect tehnic, Constituția României prevede că nu poate accesa nicio funcție publică decât o persoană care are domiciliu în această țară. Se înțelege că această cerință i se aplică și celei mai importante persoane publice, care este președintele. Totuși, Constituția nu prevede care ar trebui să fie durata acestui domiciliu. Ceea ce înseamnă că, teoretic cel puțin, domiciliul poate fi obținut chiar și cu numai o zi înainte de înscrierea pe listă. Să ne înțelegem însă bine. Este vorba chiar de domiciliu. Nu și de reședință. Dacă se intenționează transformarea Maiei Sandu în Cuza 2, atunci trebuie modificată prin referendum Constituția Republicii Moldova chiar înainte de alegeri. Pentru că respectiva Constituție nu permite unui demnitar cu rang de președinte să aibă domiciliul în alt stat. Și nici să aibă simultan două domicilii. Mergând în continuare pe această analiză tehnică, aflăm care este, cel puțin în parte, originea scenariului care face subiectul acestei analize. Originea constă în faptul că Maia Sandu a anunțat declanșarea unui referendum anul viitor, fără însă a preciza și care este conținutul acestuia. Și deja am văzut că un referendum poate avea una, două sau chiar mai multe întrebări. Întrucât circa 60% dintre cetățenii Republicii Moldova se pronunță împotriva aderării la NATO, ar fi destul de greu să ne imaginăm că Maia Sandu intenționează declanșarea unui referendum pe această temă. Și, în urma acestei operațiuni de eliminare a unei ipoteze care nu stă în picioare, nu ne mai rămâne decât cealaltă ipoteză, care însă stă pe un singur picior. Și anume crearea posibilității legale ca Maia Sandu, deținând președinția Republicii Moldova, să poată candida și pentru președinția României.

Dacă acest scenariu ar fi lansat, susținut și analizat de lunatici, m-ar putea umfla râsul. Numai că lucrurile nu stau deloc așa. Maia Sandu este mai bine susținută decât președintele României în plan internațional, în ciuda faptului că Republica Moldova nu are pe teritoriul ei baze NATO, nu constituie un bastion al flancului sud-vestic NATO, nu este membru UE și nici al celei mai puternice alianțe militare din istorie. Maia Sandu este însă mai bine primită la Washington și la vârful UE decât președintele României. Acesta este un semnal pe care nu putem să-l ignorăm. La fel cum nu putem ignora o informație de acum dovedită. Maia Sandu este școlită și instruită de către puternica grupare George Soros și, probabil, din acest motiv a fost adoptată, cu efecte depline, de către tandemul Obama-Biden, care conduce Statele Unite și, până la urmă, alege muzica.

Și mai rămâne să analizăm și un alt aspect, în opinia mea extrem de important. La o adică, cum s-ar pronunța românii de dincoace de Prut? Ei ar avea de ales între câțiva candidați, niciunul dintre ei suficient de puternic și de convingător, și reunificarea țării. Dacă tot nu există perspectiva unui candidat puternic în mâna căruia românii să-și încredințeze destinul pentru alți zece ani, atunci nu ar fi oare de preferat un adevărat proiect de țară? Să recunoaștem că reunificarea ar fi pentru noi un obiectiv care să merite asumarea unui compromis legat de persoana președintelui, în condițiile în care oricum nu avem în acest sens o opțiune prea clară.

Și, în final, mai rămâne totuși o întrebare căreia trebuie să i se dea un răspuns. Ce facem cu „cuiul lui Pepelea”? Ce facem cu Transnistria? Ce facem cu uriașele depozite de armament ale fostei armate a 14-a a Federației Ruse, existente la doi pași de Tiraspol? Le putem lua cu noi în NATO? Nu cu multă vreme în urmă, un demnitar de la Chișinău a propus ca Republica Moldova să renunțe pur și simplu la Transnistria, ca o mișcare necesară de sacrificiu pentru aderarea la Uniunea Europeană. Maia Sandu i-a închis rapid acestuia gura. Cine știe? Poate în așteptarea misteriosului referendum.