Prima pagină » National » Mai mulți lucrători români de la ferma din Marea Britanie, testaţi pozitiv pentru COVID-19
Mai mulți lucrători români de la ferma din Marea Britanie, testaţi pozitiv pentru COVID-19

Mai mulți lucrători români de la ferma din Marea Britanie, testaţi pozitiv pentru COVID-19

21 iul. 2020, 17:32,
Cristian ZAVASTIN în National

Mai mulți lucrători români de la ferma din Herefordshire, Marea Britanie, au fost confirmaţi ca infectaţi cu COVID-19, informează astăzi Ministerul Afacerilor Externe.

„Potrivit ultimelor informaţii comunicate Ambasadei României la Londra de către Serviciul de Sănătate Publică britanic, suplimentar faţă de cei 30 de cetăţeni români confirmaţi anterior pentru infecţia cu COVID-19, alţi 28 de cetăţeni români au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, din rândul celor aproximativ 100 care îşi desfăşoară activitatea în cadrul fermei. Majoritatea cetăţenilor români sunt asimptomatici sau prezintă simptome uşoare, fără a necesita spitalizare. Totodată, autoritatea locală de sănătate publică monitorizează zilnic starea de sănătate a lucrătorilor, iar persoanele care au avut rezultate negative ca urmare a testării iniţiale au fost re-testate, fiind în aşteptarea rezultatelor. Autorităţile locale continuă să asigure persoanelor infectate hrană, apă şi bunuri de strictă necesitate. De asemenea, aceştia beneficiază de tratament medical şi servicii de traducere/interpretare”, precizează MAE.

Mai mulți lucrători români de la ferma din Marea Britanie, testaţi pozitiv pentru COVID-19:

MAE menţionează că, pe 20 iulie, un lucrător român din cadrul fermei a sesizat Ambasada României la Londra, solicitând sprijin în relaţia cu angajatorul, respectiv facilitarea obţinerii unor informaţii privind reluarea activităţii în condiţii de siguranţă sanitară, după finalizarea perioadei de autoizolare, precum şi drepturile financiare de care poate beneficia în această perioadă.

Ambasada României la Londra continuă dialogul cu autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile britanice în contextul pandemiei de COVID-19.

La ferma în cauză îşi desfăşoară activitatea aproximativ 100 de cetăţeni români, iar 28 dintre aceştia au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Potrivit MAE, cetăţenii români sunt asimptomatici, starea de sănătate este bună, beneficiind de monitorizare zilnică de către Serviciul de Sănătate Publică.

Biroul Ataşatului pe Probleme de Muncă si Sociale a sesizat Autoritatea pentru Sănătate si Siguranţă la locul de muncă şi Autoritatea pentru Inspecţie şi Combatere a Abuzurilor în Muncă, solicitând date suplimentare cu privire la situaţia persoanelor menţionate şi măsurile aplicabile în acest context.

Lucrătorii au fost plasaţi în izolare, fiindu-le asigurate alimente şi alte bunuri necesare

De asemenea, conform datelor comunicate ambasadei de către reprezentanţii companiei britanice prin intermediul căreia unii dintre cetăţenii români îşi desfăşoară activitatea în cadrul fermei respective, lucrătorii au fost plasaţi în izolare, fiindu-le asigurate alimente şi alte bunuri necesare. Lucrătorii plasaţi în izolare au fost scutiţi de la plata chiriei în această perioadă.

Totodată, la ferma în cauză sunt prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale britanice, inclusiv traducători. De asemenea, MAE precizează că, la acest moment, niciun lucrător nu mai desfăşoară activităţi în cadrul fermei.

Ambasada României la Londra continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile britanice în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328, +44 20 7602 9833, +44 20 7603 6694, +44 20 76025193, +44 20 7603 0572, +44 20 7602 2065, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +44 7738716335.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 decembrie 2024
02 decembrie 2024