Una dintre clădirile Maternității Odobescu din Timișoara este atât de degradată încât se rupe bucată cu bucată! Opt nou-născuți au fost mutați de urgență într-un alt spital, după ce o bucată din tavanul băii din una din sălile de nașteri ale spitalului s-a prăbușit. Incidentul a avut loc de Ziua Națională, scrie presa locală.
„Din fericire nu a fost nimeni în acea zonă în momentul respectiv și s-a chemat un inginer structurist care să evalueze situația, care a dat o notă tehnică, care spune că este pericol iminent și în alte zone să se întâmple acest lucru. Ca atare am decis să sistăm pe o perioadă acolo activitatea, în clădirea respectivă”, a declarat directorul Spitalului Municipal Timișoara, Georgeta Radu, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Directorul spitalului a cerut transferul tuturor mamelor, bebelușilor și personalului medical
În clădirea în care s-a prăbuşit tavanul sunt 150 de paturi. Directorul spitalului a cerut transferul tuturor mamelor, bebelușilor și personalului medical în spaţii ale Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, aflat tot în subordinea Primăriei Timişoara.
„Dat fiind pericolul iminent generat de starea avansată de degradare a clădirii deţinute în coproprietate, în care îşi desfăşoara activitatea secţiile de Obstetrică şi Neonatologie, propunem relocarea de urgenţă a pacienţilor şi a personalului medical şi auxiliar, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Louis Ţurcanu Timişoara şi în spaţiile disponibile pe care le aveţi în administrare, ulterior urmând a se identifica o soluţie optimă pentru funcţionarea acestora”, se arată în documentul înaintat de directoare şi citat de Renaşterea Bănăţeană.
Primii transferați au fost bebelușii de la Terapie Intensivă.
„S-au evacuat deja saloanele care aveau cea mai mare problemă. Deja Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” a preluat toți copiii de pe Terapie Intensivă și o parte din copiii de pe neonatologie”, a spus directorul spitalului.
Urgenţele de Neonatologie au fost direcţionate către noua Maternitate a Spitalului Judeţean Timişoara
Urgenţele de Neonatologie au fost direcţionate către noua Maternitate a Spitalului Judeţean Timişoara, iar personalul medical va fi transferat în etape în cea de-a doua clădire a Maternităţii Odobescu, unde funcţionează Ginecologia
Maternitatea Odobescu din Timişoara, veche de peste 100 de ani, nu a trecut până acum decât prin renovări minore, care au ținut de estetică, nu structura de rezistenţă a clădirii.