APIA derulează mai multe controale în fermele din Iași în această perioadă. Astfel, vor fi trei verificări ale inspectorilor, în loc de două. În Iași vor fi examinați peste 200 de fermieri care au terenuri agricole și ferme zootehnice
Specialiștii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) derulează mai multe controale la fermierii din Iași care au cerut subvenții pentru anul 2023. Astfel, pe lângă cele două verificări făcute în fiecare an, controlul clasic, unde fermierii sunt inspectați de specialiștii APIA pe bază de GPS, adică suprafețele agricole declarate și extrase din eșantionul de control, dar și cel de teledetecție, prin care se primesc imagini de la Comisia Europeană, se verifică cu spectrul de culoare, pentru a se stabili dacă toate culturile corespund cu realitatea, a fost introdus un al treilea tip de control.
Acesta este de monitorizare și a început de la depunerea cererii fermierului, prin care se evită suprapunerile și supradeclarările. Atât ieșenii cu terenuri agricole, cât și cei cu ferme zootehnice vor fi verificați de APIA, fiind vorba de peste 200 de ieșeni.
Încep controalele în fermele din Iași
Controalele din fermele din Iași au ca scop verificarea datelor furnizate de crescători în cererea de solicitare a ajutorului de stat, în documentele atașate acesteia sau în alte declarații, a respectării conformității, cu toate criteriile de eligibilitate, cu angajamentele și cu verificările altor obligații privind schema de ajutor, dar și a condițiilor în care este acordat ajutorul.
Controalele pot fi completate și de verificări încrucișate care au ca scop evitarea acordării de sprijin necuvenit sau a aceluiași tip de ajutor de mai multe ori pentru aceleași animale, dar şi evitarea cumulării necorespunzătoare de ajutoare în cadrul schemelor de sprijin. Orice fermier din județ care solicită sprijin financiar din fonduri europene și naționale trebuie să respecte normele de eco-condiționalitate pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor, inclusiv pe cele neeligibile și pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producției.
Nerespectarea de către fermieri din neglijență, din neștiință sau în mod intenționat a normelor privind eco-condiționalitatea conduce la aplicarea sancțiunilor administrative de reducere a plăților sau excluderea de la plată pentru unul sau mai mulți ani, după caz, potrivit APIA. Anul trecut au fost verificați 483 de fermieri.
Mai puțini fermieri înregistrați la APIA
Agricultorii ieșeni au depus 16.660 de cereri pentru 277.300 de hectare, o suprafață mai mică solicitată la plată față de anul precedent. Schemele în cadrul cărora pot obține fermierii subvențiile sunt SAPS (schema unică de plată pe suprafață), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire), plata pentru tinerii fermieri. Alte scheme de plată sunt sprijinul cuplat în sectorul vegetal sau în sectorul zootehnic, Măsurile 10, 11 și 13, pentru agroclimă și mediu sau culturi ecologice. Banii pentru aceste scheme de plată provin de la Uniunea Europeană și sunt acordați din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Schemele finanțate de la bugetul național sunt ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul vegetal, dar și în sectorul zootehnic.
Astfel, doar o parte din fermieri au fost incluși în eșantionul privind controalele din fermele din Iași.