Magistraturile republicii romane

In cadrul magistraturilor republicii romane, existau doua principii: anualitatea si colegialitatea. Anualitatea presupunea participarea unui numar cat mai mare de cetateni in administrarea Romei, dar si o limitare temporala a puterii magistrale. Colegialitatea depindea de antipatia romanilor fata de detinerea permanenta a puterii de catre un magistrat superior, care tindea sa ajunga tiran, avand rolul controlului reciproc din partea participantilor la o magistratura egala ca prestigiu si putere. Magistratii romani se imparteau in:

    ordinari, ce aveau un mandat doar de un an, precum consulii, editiil, pretorii, chestorii, tribunii plebei.
    extraordinari-isi exercitau mandatul timp de 6 luni, precum dictatorii, magister equitum. Censorii aveau 18 luni.

Stirile PROTV

Ce este HMPV, virusul respirator care se răspândeşte în China. Mai multe țări au înregistrat o creștere a cazurilor pozitive

RomaniaTV

Şeful Casei de Pensii dă marea veste, cine primeşte majorări consistente din martie

Din perspectiva prestigiului, existau doua categorii de magistrati-curuli: cei care sedeau pe scaunul curul-consulii, pretorii, edilii curul, dictatorii, magister equitum; si necuruli-chestorii, edilii plebei, tribunii plebei.

Vezi si Cetatenia in Roma antica

Din punct de vedere al puterii detinute, erau magistrati care detineau imperium-consulii, pretorii, dictatorii, magister equitum; si cei fara „imperium”-chestorii, censorii, edilii sau tribunii plebei. Imperium reprezenta dreptul de recrutare si comanda militara, atributii administrative, civile si juridice. Cei care dispuneau de imperium puteau avea drept de arestare a nesupusilor si de „vocatio”, dreptul de a constrange infatisarea acuzatilor in fata instantei. Puteau convoca comitia centuriada in afara Romei.

Vezi si Cato cel Tanar – Povestea celebrului orator din Roma antica

Consulii, in numar de doi, erau cei mai importanti magistrati. Erau alesi pentru un an, erau detinatori de imperium, alesi de comitia centuriada. Erau alesi numai dintre patricieni, dar abia dupa secolul IV i.Hr., dupa impunerea legilor licino-sextiene, plebeii vor avea acces la consulat. Aveau atributii juridice si civile, convocau si conduceau senatul, comitiile curiate si centuriade, dispuneau de imunitate pe timpul mandatului, coordonau strangerea impozitelor si puneau in aplicare legile votate de comitii. Recrutau si comandau o armata. Erau insotiti de o garda de 12 lictori-purtatori de fascii, se asezau pe scaunul curul, purtau toga praetexta pe timp de pace si toga de culoare purpurie paludamentum pe timp de razboi.

Vezi si Curia romana – scurt istoric

Cenzorii, care erau doi, erau alesi pentru 18 luni, din 5 in 5 ani, desemnati de comitiile centuriade. Nu dispuneau de imperium, dar intocmeau recesamantul populatiei, organizau orasul, administrau partial tezaurul public, intocmeau listele senatorilor si supravegheau moravurile. Censorii erau alesi dintre fostii consuli, despre care se credea ca aveau o moralitate ireprosabila.

Pretorul era magistrat ordinar, ales de comitia centuriada, detinea imperium, avea atributii juridice la Roma. Supraveghea procesele si intocmea listele cu jurati. Dispunea de doi lictori la Roma si avea drept sa se aseze pe scaunul curul. Din secolul III i.Hr., a aparut praetor peregrinus, insarcinat cu litigiile dintre provinciali si dispunea de 6 lictori.

Vezi si Marina in Roma antica

Edilii, magistrati inferiori, erau de doua tipuri-curuli-patricieni si plebei.

    Edilii curuli erau alesi de comitiile tribute, luau auspiciile, supravegheau festivalurile romane, activitatea edilitara si politia orasului si supravegheau moravurile.
    Edilii plebei erau alesi prin plebiscit in cadrul comitiilor tribute, pazeau arhivele plebei, depuse in templul lui Ceres, convocau comitia tributa si supravegheau tranzactiile comerciale ale plebeilor. Se ocupau cu aprovizionarea Romei si cultelor. Erau patru: doi edili curuli si doi curuli plebei.

Chestorii erau alesi de comitia tributa, indeplineua un pas catre cariera politica si puteau accede la Senat. Aveau ca atributii administrarea tezaurului public si supravegheau arhivele statului. Initial erau doi, apoi erau patru, ulterior sase in Italia din secolul al III-lea i.Hr.

Tribunatul plebei, ca magistratura anuala si colegiala, era o metoda de control din partea plebeior asupra consulatului. Era alesi anual dintre plebei si erau colegiali, de catre comitiile tribute, avand atributii si drepturi. Persoana lor era sacrosancta si inviolabila la Roma, dispuneau de dreptul de intercessio-sa se opuna unei decizii ce contravenea intereselor plebei, aveau drept de veto si ius coercitionis-dreptul de a apara in instanta orice plebeu. Existau dezavantaje: puterea temporala anuala si limitata doar in cadrul Romei, precum si anularea competentelor lor in timpul unei dictaturi. Initial doi, au crescut la cinci si ulterior, la 10 in secolul V i.Hr.

In timpul expansiunii romane, era nevoie de persoane care sa guverneze noile provincii. Astfel, promagistratii-fosti magistrati, ii inlocuiau pe magistratii in atributiile militare in provinciile atribuite lor. Spre sfarsitul republicii, cand apareau persoane care aveau tendinte de a detine puterea permanent, au aparut consulatul „sine collega”, dictatura sau tribunatul plebei pe viata, noi magistraturi in timpul triumviratului.

Romanii respectau doua principii pentru oficialii lor: anualitatea sau durata de un an a mandatelor, si colegialitatea sau detinerea aceleiasi functii simultan de catre cel putin doua persoane. Statutul suprem de consul, de exemplu, era intotdeauna detinut de doua persoane in acelasi timp, fiecare dintre ele exercitand o putere mutuala de veto asupra oricaror actiuni ale celuilalt consul. Daca de exemplu intreaga Armata Romana iesea pe campul de lupta, era intotdeauna sub comanda celor doi consuli, care alternau zilele de comanda. Majoritatea celorlalte functii erau detinute de mai mult de doua persoane; in Republica tarzie existau 8 pretori in fiecare an si 20 chestori.

Dictatorii erau o exceptie a anualitatii si colegialitatii, iar cenzorii doar a anualitatii. In vremuri de urgenta militara era ales un singur dictator pentru un termen de 6 luni, pentru a detine singur comanda asupra statului roman. In mod regulat, insa nu anual, erau alesi doi cenzori: la fiecare cinci ani, pentru un mandat de 18 luni.

Coloana vertebrala a puterii militare romane era formata de catre legiunile romane. Roma isi folosea legiunile pentru a-si extinde granitele dincolo de malurile Tibrului, ajungand pana la dominarea majoritatii spatiului european si mediteranean. De fiecare data cand Roma cucerea noi teritorii, zona era impartita intr-una sau mai multe provincii, fiecare aflata sub comanda unui guvernator ales de catre Senat.