Prima pagină » Local » Luxul din primărie nu îl lasă pe primarul municipiului Iași să audă strigătele de ajutor ale unui bărbat paralizat de doi ani: „Ar fi trebuit să ia legătura cu noi” – FOTO

Luxul din primărie nu îl lasă pe primarul municipiului Iași să audă strigătele de ajutor ale unui bărbat paralizat de doi ani: „Ar fi trebuit să ia legătura cu noi” – FOTO

02 sept. 2023, 02:00, 1 ,
Ștefana Șovea în Local

O clădire dezafectată, situată printre cele mai luxoase din centrul Iașului, ascunde durerea unui bărbat pe care nu îl aude nimeni. După ce am prezentat situația lui Dumitru Cibotaru, paralizat de la brâu în jos, ce nu a mai ieșit din spațiul în care stă de un an și jumătate, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași nu au luat nicio măsură

Deși bărbatul locuiește la o aruncătură de băț de primărie, nimeni nu ia măsuri pentru a putea fi scos din condițiile groaznice în care trăiește. Nu are apă curentă, curent electric și nici măcar un cărucior pentru a ieși din casă la aer.

Un bărbat paralizat trăiește în condiții precare într-o casă dezafectată, situată printre cele mai luxoase locuințe din Iași

 o poză cu Dumitru Cibotaru

Dumitru Cibotaru trăiește într-o clădire dezafectată și este paralizat de la brâu în jos

În urmă cu aproximativ două săptămâni, cotidianul BZI a publicat un articol în care s-au prezentat condițiile groaznice în care trăiește o persoană din Iași, ce nu a mai ieșit din camera în care stă din cauza paraliziei pe care o are de la brâu în jos.

După publicarea articolului, Dumitru Cibotaru, în vârstă de 65 de ani, trăiește în aceleași condiții. Amintim faptul că acesta a ajuns pe străzi, iar din anul 2020 trăiește într-o casă dezafectată, situată chiar în centrul Iașului, vizavi de Muzeul Municipal „Regina Maria”, pe strada Zmeu.

Mihai Chirica susține că ar fi fost necesar ca bărbatul ce nu se poate deplasa să vină la Primăria Municipiului Iași pentru a obține un cărucior cu rotile

 poză cu Dumitru Cibotaru

Bărbatul nu a mai ieșit din camera în care stă de un an și jumătate

Primarul municipiului Iași declară faptul că în căminele de bătrâni pe care le gestionează există și multe cazuri sociale, însă cele cu oameni care au și anumite probleme de sănătate nu ajung la ei, ci în unitățile spitalicești.

Acesta mai adaugă faptul că Dumitru Cibotaru ar fi trebuit să meargă la Primăria Municipiului Iași pentru a cere un cărucior cu rotile. Cerința este una destul de ciudată, având în vedere că bărbatul nu se poate deplasa, iar de un an și jumătate nu a mai ieșit din camera în care stă.

„Dacă îl identificați sau dacă îmi spuneți unde este adresa, trimit pe cineva acolo. Din ce spuneți dumneavoastră este un caz medical, care nu ajunge la noi. Căminele de bătrâni pe care le gestionăm noi, unde avem și cazuri sociale, numeroase, nu tratăm și cazuri medicale, iar cele medicale se duc spre unitățile spitalicești. Din ce înțeleg, domnul este în cărucior, dar mă surprinde lucrul ăsta, pentru că legea îi permite să aibă însoțitor care să îl întrețină, iar însoțitorul este plătit prin efectul legii, din bugetele publice.

Deci ceva nu este în regulă, ori nu are buletin, ori este dintr-o localitate sărmană. Înseamnă că nu se ocupă nimeni de el, nici măcar el, pentru că el ar fi trebuit să ia legătura cu noi, pentru a primi și cărucior, pentru că poate beneficia de însoțitor care este plătit. Dumnezeu știe ce o fi cu el, dar o să preluăm adresa și dăm de dânsul”, declară primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, în legătură cu bărbatul paralizat.

Comentarii
  • Primăria sunteți voi. Voi care ați votat. Nu este a lui Chirica sau a celui care îi va urma. Vă considerați obligați să îi întrețineți pe toți care au probleme? Atunci schimbați denumirea și scopurile, transformați primăria într-o instituție de binefacere.
    Primăria se ocupa de gospodarirea așezării. Sau așa ar trebui să facă. Doar că nemernicii de primari, votati ce cretineii care cred în vot și democrație, scot din joben tot felul de programe de acordat pomeni nu pentru că le-ar pasa de oameni, fi pentru a-și consolida poziția la alegerile viitoare.
    Băștinașii din Iași nu sunt responsabili de tragediile nimănui și nu au nicio obligație materială fata de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`