Lux și opulență pentru funcționarii publici din comuna Scânteia! Cursuri de formare profesională pe litoral, în perioada verii, la hotel de 4 stele
Angajații Primăriei Scânteia, din județul Iași, au avut parte, anul trecut, de concedii de 7 zile pe litoralul românesc, în hoteluri selecte. Cazare, piscine, centru spa, camere spațioase cu vedere la mare și, bineînțeles, meniu all inclusive – toate, plătite din banii localnicilor.
Lux și opulență pentru funcționarii publici din comuna Scânteia! Toate, achiziționate sub paravanul cursurilor de formare
Primarii din comunele ieșene profită din plin de pe urma cursurilor de formare profesională pentru a pleca în concedii plătite cu banii din bugetul local. În majoritatea cazurilor, acestea sunt organizate în stațiuni de pe litoralul românesc, dar și la munte ori în stațiuni balneare. Nu este o ilegalitate, însă, neoficial de aceste cursuri organizate la mare, la munte sau la băi, beneficiază ori primarul și viceprimarul, ori anumiți funcționari publici apropiați de edil.
În Primăria Scânteia, anul trecut, s-au achiziționat cursuri de contabilitate și management financiar, pentru care s-a achitat suma de 1.190 de lei, fără TVA, de persoană și cursuri de transparență decizională și liberul acces la informații de interes public, care a costat 1.119 lei, fără TVA/persoană.
Pentru aceste 2 cursuri au fost achiziționate și servicii de cazare la Hotel Aqvatonic, Hotel Delfin și Hotel Venus.
Concret, pe data de 27 iulie 2024, Primăria Scânteia, condusă de primarul PNL, Mihai Darabană, a cumpărat prin achiziție directă servicii de cazare și masă la Hotel Venus, în perioada 11 – 16 august 2024. Pentru acestea, primăria a plătit din bugetul local nu mai puțin de 6.950 de lei, fără TVA, pentru o cameră. După o scurtă căutare pe platformele de profil, Hotel Venus este o unitate de cazare situată pe malul mării, în stațiunea Venus, renovat în 2020, și care dispune de 80 de camere duble, unele, cu vedere la mare. Hotelul oferă clienților cazare în camere spațioase, un restaurant „à la carte”, piscină proprie, loc de joacă pentru copii și parcare privată.
„Camerele sunt extrem de spațioase – cca. 32mp, fiind dotate cu două paturi sau cu pat matrimonial queen, baie proprie, aer condiționat, TV LCD, uscător de prosoape și haine, uscător de par. Fiecare cameră este dotată cu Wi-Fi gratuit, disponibil de asemenea pe toată suprafața complexului hotelier. Restaurantul Venus propune un meniu diversificat, începând cu produse naționale specifice diferitelor părți ale României, cât și un meniu variat, internațional. În sezon, terasa-restaurant propune turiștilor program artistic variat. La exterior, hotelul este dotat cu piscină proprie, șezlonguri și umbrele în limita locurilor disponibile, loc de joacă pentru copii și parcare în limita locurilor disponibile”, se arată pe site-ul unității de cazare.
Hotel de 4 stele pe malul mării, servicii all inclusive – plătite de Primăria Scânteia
Pe data de 26 iunie 2024, Primăria Scânteia, condusă de primarul PNL, Mihai Darabană, a achiziționat și cazarea, pentru perioada 22 – 28 iulie 2024, la Hotel Aqvatonic, care a costat 6.688 de lei, fără TVA. Pentru perioada 7 – 13 iulie 2024, la hotel Delfin de pe litoralul românesc au fost plătiți 5.504 lei, fără TVA, pentru o cameră.
Mai mulți funcționari publici au beneficiat de concediu la mare, anul trecut. Cei mai norocoși care au fost cazați la Hotel Aqvatonic (4 stele) – Eforie Nord au beneficiat de servicii all inclusive. Unitatea de cazare oferă turiștilor 2 piscine, camere spațioase, restaurant, sală de fitness, centru wellness și spa, plajă privată, sală de jocuri cu simulatoare auto. Oaspeții mai beneficiază și de tenis de masă, biliard, air hockey și jocuri de societate. Este important de știut că hotelul este situat pe plajă.
„Hotelul Aqvatonic – Steaua de Mare este situat pe plaja staţiunii şi include un centru spa şi de tratament, cu o piscină în formă de labirint şi o gamă generoasă de terapii. Accesul la internet Wi-Fi este gratuit în întreaga proprietate. Oaspeţii Hotelului Aqvatonic – Steaua de Mare au acces la o sală de jocuri cu simulatoare auto, biliard, tenis de masă, air hockey, darts şi jocuri de societate. Situată pe promenadă, braseria proprietăţii serveşte preparate italiene şi mediteraneene. În plus, această proprietate are 2 restaurante, un bar panoramic la etajul 14 şi un fast-food pe plajă”, se arată în descrierea unității de cazare.
Primarul comunei Scânteia, Mihai Darabană, susține că el nu a participat la aceste cursuri
Contactat de reporterii BZI, primarul Mihai Darabană (PNL) a transmis faptul că nu ține minte pe cine a trimis la cursurile de formare.
„Nu mai știu cine a participat la cursuri, nu le știu pe de rost. Am fost și eu, și viceprimarul la un curs, dar nu mai știu la care. Dar cursurile pe care le-am făcut eu cu angajații primăriei au fost online și doar în Iași. În deplasare, din câte îmi amintesc eu, nu au fost. Au fost la mare? Nu știu, am să mă uit, să mă interesez, și vă spun, dar mâine (n.r. – luni, 20 ianuarie 2025). Referitor la achiziționarea cursurilor, știți foarte bine, ca să promoveze un funcționar public, fără curs, nu poate. Deci, funcționarul public care vrea să urce o treaptă trebuie să aibă un curs. Eu am mai fost, de mult, la cursuri, cred că acum 10 ani am fost. Sunt cursuri care se fac de firme, ele se fac în fiecare zi, 4 – 5 ore, se țineau de un lector care veneau, și țineau cursurile astea. Așa se întâmplă. Procedura e în felul următor, sunt firmele astea care scot tot felul de cursuri, le publică, și cei interesați cumpără. Însă, în Iași, foarte puține cursuri se fac. Cele mai multe se fac în deplasare”, a spus primarul PNL din Scânteia, Mihai Darabană.
Lux și opulență, marca PNL, pentru funcționarii publici din comuna Scânteia! Concediile de vara trecută au fost plătite din bugetul comunei locale.
PNL l-a sustinut pe Iohannis sa ajunga la putere, mimand lupta anti-coruptie. Va avea soarta PNT-ului: va deveni istorie. Urata.
De ce nu mai dați firmele de casă a PNL
E urat de tot
Hoție la drumul mare.
Ați uitat știrea acasă? și ce dacă au avut concediu la 4 stele?
Tata Vlad !De ce sa mearga în concedii pe banii locuitorilor comunei si nu din banii lor ? Din banii contribuabililor se poate face ceva util in comuna !
Iar autoritățile de control permit toate astea.. fu i nația lor.