Scene reprobabile au avut loc, marți seara, la Conferinţa de alegeri interne de la Organizaţia PNL Sector 4! Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost îmbrâncit de unul dintre bodyguarzii aduși de tabăra lui Florin Cîțu.
La alegeri au fost invitați aproape toți susținătorii cu greutate ai lui Florin Cîțu care nu sunt din București: Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Dan Vâlceanu, Alina Gorghiu, Robert Sighiartău, Lucian Bode și alții. Alături de ei, pe lista de invitați, au figurat și mai mulți bodyguarzi.
Însă, ceea ce a urmat este demn de un partid dintr-o țară din lumea a treia. Ludovic Orban, președintele PNL, a fost îmbrâncit de bodyguarzii aduși de tabăra lui Florin Cîțu, în speță de Pavel Popescu, președintele PNL Sector 4.