„Luna pădurii” este marcată la Iași și în acest an printr-o campanie de împăduriri. În perioada 15 martie – 15 aprilie 2023 vor fi plantate 139 de hectare cu puieți forestieri. Acțiunile de împădurire vor fi desfășurate de primarii ieșeni, instituții private sau de stat, dar și de către voluntari
Direcția Silvică Iași va derula, în perioada 15 martie – 15 aprilie 2023, o campanie de împăduriri care să marcheze „Luna pădurii”, eveniment sărbătorit la nivel național. Pe o suprafață de 139 de hectare se vor planta un număr de 618.600 de puieți forestieri, din care 62.000 de bucăți sunt plop alb, 205.600 de bucăți sunt gorun, 202.400 de bucăți sunt puieți de stejar, 29.700 de bucăți sunt cireș și 35.000 sunt puieți de frasin. Alte 26.000 sunt puieți de paltin, 29.500 sunt salcâm, iar 2.300 de puieți de vișin turcesc vor fi plantați în următoarea perioadă.
„Sprijin acțiunile de împăduriri desfășurate de primării, școli sau alte instituții în diverse locații, prin furnizare de material săditor, consiliere și asistență tehnică cu personalul silvic specializat. Luna Plantării Arborilor este o ocazie de a ne întoarce la natură, o sărbătoare dedicată reînvierii naturii și continuării ciclului vieții, un important eveniment silvicoeconomic și ecologic, menit să sensibilizeze, în fiecare dintre noi, iubirea, grija, priceperea și devotamentul pentru pădure, să conștientizeze rolul și importanța pădurilor în viața societății. În special, în rândul tineretului, să determine formarea și manifestarea unei conduite adecvate în raport cu mediul natural”, susține Gabriel Doncean, director al Direcției Silvice Iași.
„Luna pădurii”, marcată la Iași printr-o campanie de împăduriri
Această sărbătoare a sădirii arborilor, cu o istorie oarecum bogată, își are începuturile în Statele Unite, la inițiativa ministrului Sterling Morton, încă din anul 1872, ca o consecință a despăduririlor masive din perioada respectivă. Exemplul american s-a extins apoi în întreaga lume, în anul 1901, la primul Congres pentru Silvicultură de la Paris, reprezentantul Franței propunând o moțiune în favoarea stabilirii unei sărbători a arborelui în fiecare țară, în a doua duminică a lunii octombrie, după modelul american, care să fie consacrată elevilor din școli pentru a planta un arbore.
În România, la inițiativa cărturarului Spiru Haret, ministru al Cultelor și Instrucției Publice, în anul 1902 a fost organizată „Serbarea sădirii arborelui”, acțiunea luând, în timp, caracterul unei adevărate sărbători naționale de primăvară. „Luna pădurii” a fost sărbătorită la Iași și anul trecut. În anul 2022 a fost surprins un urs pe imaginile unei camere de supraveghere.
În Iași sunt 7 pepiniere unde se produc puieți
Suprafața împădurită în județul Iași a crescut anual. Numai în anul 2022 au fost plantați puieți pe 80 de hectare. Cei folosiți în campania de împăduriri provin din pepinierele din județul Iași. Cea mai veche este în Galata, unde sunt produși anual 100.000 de puieți ornamentali.
A fost înființată în anul 1865, iar puieții ornamentali sunt achiziționați de clienții din toată țara. În județul Iași sunt 7 pepiniere unde se produc anual 2 milioane de puieți care pot fi plantați pe 400 de hectare.
În campania derulată în „Luna pădurii”, marcată la Iași, se poate înscrie oricine pentru a fi voluntar.