Prima pagină » National » Luna iulie, a doua cea mai călduroasă consemnată în Europa de la debutul înregistrărilor
Luna iulie, a doua cea mai călduroasă consemnată în Europa de la debutul înregistrărilor

Luna iulie, a doua cea mai călduroasă consemnată în Europa de la debutul înregistrărilor

06 aug. 2021, 18:31,
în National

Luna trecută, marcată de canicula din estul continentului, a fost a doua cea mai călduroasă lună iulie consemnată în Europa de la debutul înregistrărilor, informează agenţia DPA.

Iulie 2021 a fost semnificativ mai călduroasă decât media în mare parte din nordul, estul şi sud-estul Europei, a anunţat joi, la Londra, Serviciul european pentru Schimbări Climatice Copernicus (C3S).

Zone dintre Marea Baltică şi estul Mediteranei au fost afectate de temperaturile deosebit de ridicate, canicula fiind resimţită cu precădere spre sfâşitul lunii în regiuni din sud-estul continentului, scrie Agerpres.

La nivel global, luna trecută a fost a treia cea mai călduroasă lună iulie consemnată de la debutul înregistrărilor de către serviciul Copernicus, împreună cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi la mică distanţă de cea din 2016 şi din 2019.

Iulie reprezintă de obicei cea mai călduroasă lună a anului, cu toate că în august se pot înregistra uneori temperaturi chiar mai ridicate.

Singura lună iulie mai călduroasă înregistrată în Europa a fost în 2010, marcată de o caniculă severă care a afectat îndeosebi vestul Rusiei şi alte regiuni.

De data aceasta, recordul pentru temperatura maximă stabilită într-o zi a fost doborât în Irlanda de Nord. Temperaturile consemnate în estul Islandei şi în Groenlanda s-au situat, de asemenea, mult peste valorile medii.

Serviciul european pentru Schimbări Climatice produce rapoarte lunare asupra temperaturii atmosferice, a gheţii marine şi a circuitului apei.

Copernicus se bazează pe date obţinute cu ajutorul sateliţilor dedicaţi, a navelor, aeronavelor şi a staţiilor meteo terestre din întreaga lume, precum şi pe statistici.

Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
redactia.ro
Doliu în lumea televiziunii. Una dintre cele mai frumoase femei s-a stins subit la doar 27 de ani. Avea tot viitorul în față și o poveste emoționantă
Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
a1.ro
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor
Playtech.ro
Cum să nu strici maşina de rufe când speli pilote groase. Aşa protejezi cuva
observatornews.ro
Tatăl care şi-a încurajat copilul de 10 ani să conducă prin oraş riscă până la trei ani de închisoare. În spatele maşinii se aflau mama şi fratele lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Schimbare bruscă a vremii. Cum va fi de Paște și de 1 Mai
SportpeSurse
Nunta Kirei Hagi la un pas să nu existe. A fost pusă să facă o alegere dificilă
Playtech.ro
Cauza morții lui Val Kilmer, dezvăluită oficial. Ce au descoperit medicii la autopsie și ce scrie pe certificatul de deces
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
Anunț important pentru seniorii care încasează pensiile vineri pe card. Când trebuie să meargă la bancomat
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
E grav! Anunţ BNR despre cel mai mare pericol pentru români în 2025
redactia.ro
Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`