Luminița Anghel a făcut mărturisiri tulburătoare despre David Pușcaș, fiul adoptiv, care în ultima vreme lansează tot felul de acuzații la adresa ei. Artista recunoaște că de aproape 10 ani nu a mai vorbit despre aceste lucruri care i-au afectat familia. Nu în ultimul rând, Luminița Anghel susține că David avea un comportament deviant, drept pentru care a ales să-și protejeze copilul biologic.
După mai bine de zece ani de tăcere apăsătoare, Luminița Anghel a ales să vorbească, pentru prima dată, despre una dintre cele mai dureroase povești din viața ei: relația ruptă cu fiul său adoptiv, David, potrivit LPF.
Luminița Anghel, mărturisiri tulburătoare despre fiul adoptiv
După ani în care David a făcut declarații acide și acuzații publice la adresa ei, în spații media diverse, artista simte că a venit momentul ca întreaga lume să afle, în sfârșit, și versiunea ei. O mărturisire grea, așteptată de multă vreme, care vine dintr-un loc al durerii, al rănilor neînchise și al tăcerii îndelungate.
„De aproape 10 ani de zile n-am mai vorbit. De aproape 10 ani de zile n-am mai vorbit despre lucrurile care au afectat-o și o afectează destul de mult pe Luminița Anghel. Îi mulțumesc că a ales podcastul acesta unde să vină să vorbească”, spune Cătălin Măruță în deschiderea interviului.
„Am avut încredere în tine că tu știi totul. Îl știi și pe el de mic, ai cunoscut-o și pe Măriuca. Am fost la tine în emisiune, nu mi-ai întins niciodată nicio capcană și de aia am avut curaj să vin să-ți spun. Să-ți pun sufletul pe tavă și să spun lucruri pe care nu le-am spus niciodată la televizor. Nu mi pare rău că plâng. Mi se pare ridicol și o să zică lumea că mă victimizez, dar nu este adevărat.
Problemele au început deja din clasa a cincea cu băiatul acesta căruia nu vreau să-i spun numele pentru că mi-a călcat în picioare toată onoarea de mamă, de femeie, de om, de artist, dintr-o răzbunare de om fără suflet. Am fost o mamă normală, obișnuită. O mamă care își iubea copilul și care și-a îngrijit copilul”, povestește Luminița Anghel.
Luminița Anghel recunoaște că nu s-ar fi schimbat nimic, dacă David nu ar fi avut un comportament deviant în familia ei. Însă a simțit că îi pune viața în pericol, dar și copilului ei.
David a urât-o și pe Măriuca
Artista a mai precizat că David se automutila, se lovea cu capul de podea și spărgea totul în cameră. Mai mult, a urât-o și pe Maria.
„Nu înțelegea de ce trebuia să mai vină și Maria dacă era el acolo. Din proastă și urâtă n-o scotea, o bătea peste obraji. Avea obraji roșii și fierbinți și plângea. Îi spunea (că am ascultat de după ușă): «Dacă-i spui lui mama, te omor.» Este o poveste de viață care, repet, nu este exemplu pentru ceilalți părinți care vor să adopte pentru că nu pot face copii”, a mai povestit Luminița Anghel.