Prima pagină » Eveniment-Social » „Lumea auzită și simțită a copilăriei”, un proiect care îi vizează pe elevii și profesorii Liceului Special „Moldova” din Târgu Frumos
„Lumea auzită și simțită a copilăriei”, un proiect care îi vizează pe elevii și profesorii Liceului Special „Moldova” din Târgu Frumos

„Lumea auzită și simțită a copilăriei”, un proiect care îi vizează pe elevii și profesorii Liceului Special „Moldova” din Târgu Frumos

26 mai 2022, 02:02,
în Eveniment-Social

În perioada 30-31 mai 2022, în cadrul Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, județul Iași, se organizează Proiectul cu participare la nivel național „Lumea auzită și simțită a copilăriei”. Proiectul se desfășoară cu sprijinul Asociației Nevăzătorilor din România și a Asociației Profesionale „Bastonul Alb Moldova”. Evenimentul prevede 2 secțiuni, una dedicată cadrele didactice, iar cea de-a doua adresată elevilor cu deficiențe de vedere.

Inițiatorii acestui proiect au convingerea că, pentru a susține calitatea în educație, cu atât mai mult în învățământul special, este nevoie de armonizarea eforturilor tuturor celor implicați în viața și în devenirea comunității. Liceul Special “Moldova” din Târgu Frumos, jud. Iași, școlarizează elevi nevăzători și cu deficiențe de vedere din întreaga zonă a Moldovei. În cadrul liceului învăță elevi începând de la clasa pregătitoare până la clasa a XII a, toți aceștia beneficiind de servicii specializate pentru educație, deprinderi de viață independentă și terapii specifice.

Proiectul Național „Lumea auzită și simțită a copilăriei”, la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos

Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos pentru elevi cu deficiențe de vedere organizează o serie de activități în cadrul Proiectului Național „Lumea auzită și simțită a copilăriei”. Proiectul se va desfășura la sediul instituției din Târgu Frumos, în perioada 30 – 31 mai 2022.

Simpozionul-concurs cu participare națională „Lumea auzită și simțită a copilăriei- Experiența Personală în activitatea cu elevii cu deficiențe de vedere” prevede două secțiuni, secțiunea I este adresată cadrelor didactice și cuprinde eseuri, exemple de bune practici și proiecte extracurriculare desfășurate cu elevii cu deficiențe de vedere, în timp ce secțiunea a II-a, care este adresată elevilor, vizează realizarea de creații literare și artistico-plastice, tematica secțiunii fiind copilăria. Evenimentul reprezintă o oportunitate de valorificare a activității didactice, educativ- școlare și extracurriculare a cadrelor didactice care predau în școlile/ liceele pentru elevii cu deficiențe de vedere din țară.

Activitățile propuse în cadrul proiectului constituie un prilej de a împărtăși din experiența personală a cadrelor didactice și a elevilor, având rolul de a facilita interacțiunea cu membrii comunității, determinând competențe și atitudini pozitive esențiale pentru viața personală și profesională, aducând părinții mai aproape de școală și școala mai aproape de comunitate.

Programul proiectul cu participare națională pe care îl găzduiește Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos

O formă de organizare a activităților va fi spectacolul de muzică și teatru care reprezintă o modalitate de exprimare a abilităților artistice dezvoltate pe parcursul activităților școlare, iar atelierele de lucru tematice vor evidenția abilitățile practice atât ale elevilor, cât și ale cadrelor didactice. Totodată, secțiunea dedicată elevilor le va oferi acestora posibilitatea de a-și exprima propriile trăiri, emoții, prin intermediul creațiilor literare și artistico-plastice, știut fiind faptul că arta, în diversele sale forme, este o modalitatea de exprimare a celor mai intense trăiri interioare.

La eveniment vor lua parte personalități din domeniul educației, autorități județene și locale, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale şi ai partenerilor instituționali. În prima zi a evenimentului, pe 30 mai, începând cu ora 9.30, are loc prezentarea proiectului și a simpozionului național, precum și momente artistice susținute de absolvenții și de elevii liceului. Ziua va continua cu vizitarea atelierelor din cadrul liceului /cunoașterea activității elevilor cu deficienţe de vedere. În cea de-a doua zi a evenimentului, 31 mai 2022, începând cu ora 9.30, va avea loc deschiderea activităţii, la care vor lua parte părinţii actualilor elevi, elevii şi absolvenţii liceului.

Persoanele dornice să afle mai multe informații despre Proiectul „Lumea auzită și simțită a copilăriei” pot intra în contact cu directorului unității de învățământ, Cătălin Condrea.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Cum a fost surprinsă Mihaela Botezatu, văduva lui Silviu Prigoană, la mormântul soțului ei. Cum arată locul de veci la șapte luni
Playtech.ro
Ţara în care româna este limbă oficială. Este vorbită de mulţi cetăţeni
observatornews.ro
Sporuri de 12 miliarde de lei pentru bugetari. Cele mai absurde, "pentru praf" sau "de antenă"
Playsport.ro
De ce spune o jurnalistă celebră din SUA că după ce a vizitat toată Europa s-ar întoarce doar în Bucureşti şi...
Evz.ro
Șoferi români, motiv de bucurie. Vor ajunge mai ușor în Vest
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Cine poate fi martor la o succesiune. Detalii esenţiale din legea moştenirii
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan, mesaj important pentru români înaintea desemnării premierului
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Soţia celui mai temut interlop al României tună şi fulgeră: S-ar putea să se trezească BALAURUL!
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`