Prima pagină » National » Ludovic Orban: „Guvernul pe care îl conduc și-a făcut datoria față de România cu vârf și îndesat”
Ludovic Orban:

Ludovic Orban: „Guvernul pe care îl conduc și-a făcut datoria față de România cu vârf și îndesat”

01 aug. 2020, 14:40,
în National

Premierul Ludovic Orban susține că depunerea moțiunii de cenzură este un gest iresponsabil al PSD. Orban arată că Executivul pe care îl conduce și-a făcut datoria cu ”vârf și îndesat față de România”.

”PNL este cel mai serios și cel mai puternic partid de pe eșicherul politic. Este un partid care și-a asumat răspunderea guvernării. Să vi să depui moțiune de cenzură fără niciun motiv palpabil, asta este o nouă mostră de iresponsabilitate din partea PSD. Nu există niciun motiv pentru o astfel de moțiune de cenzură, Guvernul pe care îl conduc și-a făcut datoria față de România cu vârf și îndesat. Am reușit să gestionăm pandemia, am reușit să adoptăm măsuri de relansare economică, eu zic că vom merge cu fruntea sus în fața oamenilor. Avem grijă față de oameni! Să crești

Mă bazez pe orice parlamentar care are o urmă de bun simț, care înțelege interesul României! (…) Noi suntem în continuare parteneri cu cei de la PMP și ne așteptăm să colaborăm foarte bine în continuare.

Imediat ce PSD va declanșa procedura moțiunii de cenzură, evident că vom începe toate discuțiile necesare pentru a menține stabilitatea guvernării, pentru a continua măsurile de relansare economică.”, a spus Ludovic Orban.

Marcel Ciolacu își asumă moțiunea de cenzură. Când ar putea fi depusă

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, le-a trasnmis liderilor partidului că își asiumă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ludovic Orban. Moțiune ade cenzură face subiectul ședinței CExN al PSD.

„Îmi asum trecerea acestei motiuni. Guvernul trebuie sa plece. Au scapat totul de sub control”, le-ar fi transmis Ciolacu, potrivit unor surse din PSD.

Marcel Ciolacu își asumă moțiunea de cenzură: Va fi depusă la jumătatea lunii august

Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Ludovic Orban ar urma să fie depusă la jumătatea lunii august. Majoritatea liderilor de organizații au fost de acord cu depunerea moțiunii, însă un vot în acest sens va fi dat la finalul ședinței CExN.

Pentru a trece moțiunea, PSD are nevoie de voturile Pro România și UDMR. Cei din urmă au anunțat că nu vor semna o moțiune, iar voturile Pro România sunt negociate de Victor Ponta.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, amenință cu moțiunea de cenzură. Liderul social democraților susține că nu renunță la ideea depunerii unei moțiuni de cenzură la adresa guvernului.

Nu mai așteaptă ieșirea din starea de alertă

Marcel Ciolacu a anunţat zilele trecute că social-democraţii vor introduce în luna august moţiunea de cenzură la adresa Guvernului condus de Ludovic Orban.

Liderul PSD susţine că nu poate exista un „haos mai mare”, nici în ceea ce priveşte gestionarea crizei sanitare şi nici în ceea ce priveşte starea economiei. Ciolacu spune că s-au strâns deja 202 semnături pentru introducerea moţiunii.

Preşedintele interimar al PSD a afirmat că Guvernul liberal este „un eşec politic” şi anunţă că PSD nu va mai aştepta ieşirea din starea de alertă, ci va depune moţiunea de cenzură în cursul lunii august.

„Au vrut să folosească politic această pandemie, atât au putut ei, şi în acest moment s-a ajuns la o lipsă totală de credibilitate. Lipsa de transparenţă din trecut şi faptul că trebuia de la început să testeze cât mai mulţi oameni a dus la această lipsă de credibilitate totală. Guvernul Orban este un eşec politic, cred că cel mai mare post decembrist, pentru că au făcut totul într-o logică electorală“, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul social democraților consideră că liberalii nu au știut să gestioneze situația pandemiei de COVID-19 din România și că au afectat grav economia.

„Nimeni nu a făcut un apel la toate forţele politice pentru a se face un anumit tip de comunicare, iar Guvernul Orban a dorit să facă o manipulare în interes politic acestei pandemii. Am decis ca în luna august să depunem moţiune de cenzură. Haos mai mare decât este acum nu poate exista atât în gestionarea pandemiei cât şi în economie. Decizia este clară: vom depune moţiune de cenzură pentru că nu putem crea un haos mai mare decât este acum”, a zis Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`