Miercuri, 23 septembrie 2020, premierul României, Ludovic Orban, a afirmat că podul suspendat peste Dunăre, care leagă Brăila de Tulcea, este „o construcţie spectaculoasă, o realizare tehnică deosebită”. Acesta a adăugat că va fi al treilea pod din Europa ca lungime.
„Aşa cum am anunţat de la prima vizită la podul de la Brăila, de fiecare dată când voi veni la Brăila, voi merge la lucrările de construcţie a podului. Cei care aţi fost cu mine ştiţi că e un pod extrem de important, o construcţie spectaculoasă, o realizare tehnică deosebită. Va fi, ca lungime, al treilea pod din Europa, cu o lungime de aproape doi kilometri. Se vede cu ochiul liber cum progresează lucrările. Lucrările progresează la construcţia pilonilor, se apropie de cota tablierului. Sunt la 27 de metri, am înţeles, faţă cota tablierului, care este la 39.
De asemenea, pregătim începerea lucrărilor la infrastructura de legătură, sunt 23 de kilometri de drumuri care conectează podul de la Brăila de axele principale de transport rutier”, a declarat Orban.
Ludovic Orban, despre construcția podului suspendat peste Dunăre: ”Va fi, ca lungime, al treilea pod din Europa”
Ludovic Orban a mai precizat că cea care care a câștigat licitația pentru realizarea drumului expres Brăila-Galaţi este aceeași companie cu care s-a semnat şi contractul de realizare a centurii ocolitoare a Galaţiului.
„Tot astăzi s-a întâmplat un lucru pozitiv, şi anume, a fost finalizată procedura de licitaţie şi a fost declarat câştigătorul licitaţiei pentru realizarea drumului expres Brăila-Galaţi, câştigătorul licitaţiei este UMB Spedition, compania cu care s-a semnat şi contractul de construcţie a centurii Galaţiului. Este un constructor serios, a fost selectat pentru că a avut cea mai bună ofertă tehnică şi cel mai mic preţ. Odată cu semnarea contractului, aşteptăm cele zece zile legale pentru depunerea contestaţiilor, nădăjduim că nu vor fi depuse contestaţii, pentru că selecţia este foarte clară, repet, cea mai bună ofertă tehnică şi cel mai mic preţ. Am respectat întru totul legea, după expirarea termenului, se va semna contractul şi va începe proiectarea, care durează 12 luni, iar execuţia este prevăzută să dureze 24 de luni.
Sunt convins, cunoscând constructorul, că şi faza de proiectare va dura mai puţin şi faza de execuţie efectivă va dura mai puţin”, a spus Orban.
Drumul Brăila-Galaţi este parte dintr-un ansamblu de drumuri expres
Premierul a evidențiat că drumul Brăila-Galați face parte dintr-un complex de drumuri expres, fiindcă urmează să se realizeze și drumul expres Brăila-Tulcea, alături de drumul expres Tulcea-Constanţa.
„Drumul expres Brăila-Galaţi este parte dintr-un ansamblu de drumuri expres, care au ca obiectiv asigurarea conectivităţii arealului metropolitan Brăila-Galaţi. Pe lângă drumul expres Brăila-Galaţi, urmează să fie construit drumul expres Brăila-Tulcea, care va trece peste pod şi care va fi continuat cu drumul expres Tulcea-Constanţa. Rostul acestor drumuri expres este acela de a asigura legătura zonei Galaţi-Brăila cu coridorul 4 paneuropean şi cu portul Constanţa”, a afirmat Orban.
Două drumuri care au ca obiectiv conectarea cu coridorul 9 paneuropean
Totodată, premierul a anunțat încă două drumuri care se vor realiza: Brăila-Focșani și Brăila-Buzău. Aceste drumuri vor permite o mult mai bună conectivitate a Galaţiului, Brăilei cu partea de nord-est a Europei. În total, investițiile vor depăși două miliarde de euro.
„De asemenea, mai avem de construit două drumuri expres, drumul expres care face legătura între Brăila şi Focşani şi drumul expres care face legătura între Brăila şi Buzău. Ambele drumuri au ca obiectiv conectarea de coridorul 9 paneuropean, coridor pe care se află în pregătire construcţia autostrăzii A7 sau a drumului expres, în funcţie de cum va ieşi din documentaţia tehnico-economică, care face legătura la estul Uniunii Europene între sud şi nord şi care va permite, practic, o mult mai bună conectivitate a Galaţiului, Brăilei cu această axă de transport şi cu partea de nord-est a Europei.
Sunt investiţii extrem de importante, cu o valoare totală care depăşeşte suma de două miliarde de euro, investiţii care vor fi făcute şi vor avea un efect extrem de favorabil asupra dezvoltării Brăilei şi Galaţiului”, a completat Orban.