La cele șase spitale din subordinea Consiliului Județean Iași au fost derulate în ultimii trei ani investiții de ordinul milioanelor de euro. A fost modernizată infrastructura spitalicească și s-au făcut achiziții de echipamente și aparatură de specialitate. Acum, Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași este în plin proces de reabilitare și modernizare. Echipele de constructori lucrează la etajele șase, șapte și opt ale primului tronson și la acoperiș. Activitatea medicală nu va fi oprită deloc pe perioada desfășurării amenajărilor.
Constructorul va efectua lucrări de refacere a infrastructurii, izolația termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei, izolația termică a planșeului peste subsolul neîncălzit. Se va trece și la realizarea sursei de răcire pentru saloane, dar și la modernizarea și dotarea cu echipamente noi a sălilor de tratamente. În calcul intră și sălile de operație și cabinetele medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obținerii apei calde de consum. Se vor efectua și lucrări de refacere a instalațiilor de iluminat.
Proiect de zeci de milioane euro
La Spitalul de Copii sunt consultați și tratați peste 50.000 de pacienți din toată Moldova. Aici se implementează un proiect cu finanțare europeană nerambursabilă. Investiția are o valoare totală de 121.4 milioane lei (aproximativ 27 milioane de euro). Clădirea în care funcționează spitalul a fost dată în folosință în anul 1970. De atunci și până acum nu a fost niciodată reabilitată.
„La fiecare început de săptămână verific personal care este stadiul lucrărilor din acest spital. Este un obiectiv major, mult așteptat de noi, dar mai ales de beneficiari, pacienți, medici și părinți deopotrivă. Investițiile sunt pe măsură, așa că și rezultatul trebuie să fie cel dorit. Trebuie condiții moderne de spitalizare și tratament. Este adevărat că acum există un disconfort creat de șantier, dar trebuie să îl acceptăm și să ni-l asumăm cu toții”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași