Joi, 28 ianuarie 2021, la reuniunea Consiliului informal Justiţie şi Afaceri Interne, ministrul Lucian Bode a anunțat că România trebuie beneficieze cât mai curând de drepturile pe care le are orice stat membru Schengen. Mai mult, ministrul a cerut accelerarea discuțiilor în această direcție.
„România trebuie să devină cât mai curând membră a spaţiului Schengen! Suntem pe deplin pregătiţi pentru acest pas. Am participat astăzi, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne – Secţiunea Afaceri interne – în format videoconferinţă, organizat de Preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene. Cu această ocazie, am subliniat importanţa temelor propuse şi am salutat abordarea Preşedinţiei portugheze pentru continuarea discuţiilor.
Lucian Bode susține că România a contribuit la efeorturile comune pentru gestionarea migrației, prin participarea consistentă la activităţile Agenţiei FRONTEX, prin acţiunile de relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecţie internaţională ca urmare a misiunilor de căutare şi salvare din Marea Mediterană, respectiv prin iniţierea unor documente de cooperare bilaterală cu statele aflate în prima linie în ceea ce priveşte presiunea migratorie.
În acest cadru, am ţinut să subliniez importanţa contribuţiei României la eforturile comune pentru gestionarea migraţiei, prin participarea consistentă la activităţile Agenţiei FRONTEX, prin acţiunile de relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecţie internaţională ca urmare a misiunilor de căutare şi salvare din Marea Mediterană, respectiv prin iniţierea unor documente de cooperare bilaterală cu statele aflate în prima linie în ceea ce priveşte presiunea migratorie”, a scris Bode, pe Facebook.
Lucian Bode: „Românii trebuie să ştie că aderarea la spaţiul Schengen este un obiectiv major”
El a completat că, deşi țara noastră a participat până în prezent „la toate mecanismele UE de împărţire a responsabilităţii, îndeplinind cu succes toate obligaţiile, ţara noastră nu beneficiază deocamdată de drepturile aferente unui stat membru Schengen”.
„În aceste condiţii, am atras atenţia asupra faptului că, pentru a atinge un echilibru just între drepturi şi obligaţii în interiorul Uniunii Europene, România trebuie beneficieze cât mai curând de drepturile pe care le are orice stat membru Schengen. Românii trebuie să ştie că aderarea la spaţiul Schengen este un obiectiv major pentru care România a depus eforturi considerabile şi a făcut investiţii semnificative. Astfel, am solicitat accelerarea discuţiilor privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, invocând totodată importanţa unei perspective realiste asupra calendarului de aderare”, a adăugat ministrul de Interne.
Și premierul Florin Cîțu consideră că România este pregătită să adere la spațiul Schengen
Premierul Florin Cîţu anunţă că a avut convorbire telefonică cu premierul olandez Mark Rutte. Cei doi au abordat teme economice, legate de pandemie şi campania de vaccinare, dar şi aderarea la Spaţiul Schengen, relatează News.ro.
„În cursul zilei de ieri am avut o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte. Am analizat perspectivele promiţătoare ale cooperării dintre România şi Ţările de Jos, concentrându-ne pe consolidarea relaţiilor economice şi pe dinamizarea dialogului politic. Obiectivul nostru legitim de aderare la spaţiul Schengen a fost unul dintre punctele esenţiale atinse în discuţia cu Prim-ministrul Rutte, căruia i-am transmis că România este, fără îndoială, pe deplin pregătită pentru a intra în zona Schengen”, a transmis, marţi, premierul Florin Cîţu.