Prima pagină » Local » Lovitură primită de ieșenii care vor să construiască în una dintre cele mai vânate zone imobiliare! Cei care au visat la vile de lux în Iași au primit o veste complet neașteptată! Ce decizie au luat judecătorii! (Exclusiv)
Lovitură primită de ieșenii care vor să construiască în una dintre cele mai vânate zone imobiliare! Cei care au visat la vile de lux în Iași au primit o veste complet neașteptată! Ce decizie au luat judecătorii! (Exclusiv)

Lovitură primită de ieșenii care vor să construiască în una dintre cele mai vânate zone imobiliare! Cei care au visat la vile de lux în Iași au primit o veste complet neașteptată! Ce decizie au luat judecătorii! (Exclusiv)

28 iun. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

O lovitură de proporții este încasată de cei care construiesc într-o importantă zonă imobiliară din județul Iași. Judecătorii au admis acțiuni formulate de către reprezentanții Aeroportului Iași, în ceea ce privește construcții ridicate în comuna Aroneanu. Întreg scandalul a izbucnit de la faptul că unitatea administrativ-teritorială se învecinează cu Aeroportul Internațional Iași

Magistrații le-au aplicat o lovitură ieșenilor care vor să construiască în una dintre cele mai vânate zone imobiliare! Cei care au visat la vile de lux în Iași au primit o veste neașteptată! Astfel, recent, judecătorii ieșeni au admis o acțiune formulată de către reprezentanții Aeroportului Internațional Iași, în contradictoriu cu comuna Aroneanu.

„Instanța admite recursul declarat de RA Aeroportul Iași împotriva sentinței Tribunalului Iași, pe care o casează în tot. Admite cererea formulată de RA Aeroportul Iași în contradictoriu cu părâții primarul comunei Aroneanu, UAT Aroneanu, Mihaela Beceriu și Marius Mihai Beceriu. Anulează certificatul de urbanism din 17 ianuarie 2018 și autorizația de construire de pe 24 august 2018, emise de primarul comunei Aroneanu (Benone Moruzi). Obligă pe intimații-pârâți la plata către RA Aeroportul Iași a sumei de 8.530 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și recurs. Definitivă”, au precizat recent magistrații ieșeni.

Aeroportul Iași a dat în judecată comuna Aroneanu din cauza unor documente

Acest proces dintre Aeroportul Internațional Iași și reprezentanții comunei Aroneanu a început în urmă cu aproximativ un an. Atunci, cei de la Aeroportul Iași au contestat documente emise de către primarul din Aroneanu, Benone Moruzi. Așadar, reclamanții le-au cerut judecătorilor ieșeni să dispună anularea, în contencios administrativ, a unei autorizații de construcție și a unui certificat de urbanism. Acțiunea a fost formulată În contradictoriu și cu beneficiarii documentelor respective, Mihaela Beceriu și Marius Mihai Beceriu.

„Actele contestate au fost emise nelegal, întrucât certificatul de urbanism contestat nu cuprinde referiri corecte la regimul economic al imobilului și nu impune obținerea prealabilă a avizului Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), încălcând prevederi legale imperative”, au afirmat cei de la Aeroportul Iași în fața judecătorilor.

De cealaltă parte, beneficiarii au cerut respingerea acțiunii.

„Certificatul de urbanism și autorizația de construire au fost emise cu respectarea strictă a tuturor cerințelor legale în vigoare”, au susținut Mihaela și Marius Mihai Beceriu în instanță.

De asemenea, și reprezentanții comunei Aroneanu au cerut respingerea acțiunii și a recursului, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Mihaela și Marius Mihai Beceriu sunt doi ieșeni care voiau să își ridice un imobil în comuna Aroneanu.

Un alt proces dintre Aeroportul Iași și comuna Aroneanu se întoarce la prima instanță

Pe de altă parte, un alt litigiu ce îi are ca protagoniști pe cei de la Aeroportul Iași și reprezentanții comunei Aroneanu se va întoarce la Tribunalul Județean.

„Instanța admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului UAT Aroneanu, invocată de intimata RA Aeroportul Iași. Respinge recursul declarat de recurentul UAT Aroneanu împotriva sentinței Tribunalului Iași ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Admite recursul declarat de primarul comunei Aroneanu și Melania Ioniță împotriva sentinței Tribunalului Iași, pe care o casează în parte. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate ce nu contravin prezentei. Definitivă”, au afirmat recent magistrații din cadrul Curții de Apel Iași.

Acest proces a început în urmă cu câteva luni. Atunci, Aeroportul Iași le-a solicitat judecătorilor să anuleze autorizația de construire din 12 decembrie 2018 și certificatul de urbanism din 12 septembrie 2018. La rândul său, Melania Ioniță este o ieșeancă ce dorește să-și ridice un imobil în comuna Aroneanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 noiembrie 2024
30 noiembrie 2024