Prima pagină » Local » Lovitură grea încasată de împătimiții vitezei! Bulevardul pe care șoferii călcau accelerația până la fund se va schimba! Iată de când
Lovitură grea încasată de împătimiții vitezei! Bulevardul pe care șoferii călcau accelerația până la fund se va schimba! Iată de când

Lovitură grea încasată de împătimiții vitezei! Bulevardul pe care șoferii călcau accelerația până la fund se va schimba! Iată de când

28 oct. 2019, 04:00,
Vlad Rotaru în Local

Municipalitatea ieșeană pregătește o nouă surpriză conducătorilor auto din oraș și nu numai. O intersecție aflată la marginea Iașului ar urma să se schimbe în totalitate. Vizați sunt conducătorii auto care circulă cu viteză în acea parte a orașului. Zona nu este semaforizată, iar pietonii se expun unui risc uriaș de fiecare dată când traversează. Investiția va costa câteva sute de mii de lei

Decizie radicală luată de municipalitatea ieșeană într-o zonă din ce în ce mai circulată. Șefii administrației ieșene au pregătit o surpriză conducătorilor auto care intră și ies pe DN 24, pe sensul ce duce către localitatea Tomești, zona calea Chișinăului cu bulevardul Metalurgiei. Intersecția respectivă nu este semaforizată, acolo fiind doar treceri de pietoni. Pentru a regulariza traficul, municipalitatea vrea să semaforizeze zona. Proiectul ar fi de circa 220 de mii de lei, lucrarea urmând a fi aprobată în cursul acestei săptămâni.

„Proiectul a fost întocmit în faza PTh+DE, având la bază planul de încadrare în zonă și planul situație cu intersecția ce urmează a fi semaforizată conform cerințelor beneficiarului și prevederilor normelor, normativelor și standardelor de specialitate în vigoare. Ca urmare a semaforizării, se vor monta 23 de indicatoare rutiere noi. Semnalizarea rutieră a circulației în intersecție se realizează prin indicatoare de circulație. Pentru realizarea programului de semaforizare se au în vedere valorile de trafic înregistrate prin sondajul de trafic efectuat în ziua de 21.06.2019. Se va realiza cu un sistem de semaforizare, cu dirijarea fluxurilor de circulație în 3 faze. Această organizare a fluxurilor de circulație elimină punctele de conflict între autovehicule pe direcția principală și pietoni”, se arată în proiectul municipalității ieșene.

Studiu de trafic

Șefii primăriei au făcut și un studiu de trafic în acest sens. Proiectul final va stabili și timpii de semaforizare. Se va stabili dacă vor fi două faze sau cicluri de trei sau patru faze.

„Din sondajul de trafic rezultă un număr foarte mare de vehicule care traversează intersecția pe Calea Chișinăului, dinspre Baza 3 spre Rond Țuțora (Tomești), precum și în sens invers. Acest trafic intens este întrerupt continuu de un trafic pietonal semnificativ (în zonă există școli, întreprinderi etc). Totodată, un număr semnificativ de vehicule traversează intersecția pe B-dul Metalurgiei, dinspre Tătărași spre ieșirea din oraș (Rond Țuțora) și spre Baza 3. Și acest trafic auto este perturbat continuu de traficul pietonilor care traversează B-dul Metalurgiei, B-dul V. Săhleanu.
Amplasarea semafoarelor de dirijare a circulației rutiere în intersecția Calea Chișinăului – B-dul Metalurgiei se va face conform planurilor de situație, cu detaliile de amplasare a stâlpilor de semafor, a semafoarelor și a cablelor electrice. Pentru o mai bună vizibilitate se vor instala, unde este necesar, semafoare atât pe stâlp, cât și pe consolă. Se va asigura vizibilitatea semaforului de la o distanță de cel puțin 50 m. În perioada când semafoarele nu funcționează, semnalizarea trecerilor de pietoni se asigură prin intermediul indicatoarelor de presemnalizare trecere pietoni și trecere pietoni. Automatul de dirijare a traficului se va instala pe domeniul public, pe spațiul verde, pe trotuarul de pe partea dreaptă, în sensul de deplasare spre Baza 3”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Semafoare în altă intersecție

Un alt sistem implementat de primărie va fi semaforizarea intersecției Metalurgiei cu bulevardul Chimiei. Investiția va fi de peste 520 de mii de lei, conform proiectului derulat de autoritatea locală. Decizia semaforizării zonei a venit în urma unor cereri de la cetățenii din zonă. De altfel, în acea intersecție au avut loc mai multe accidente rutiere, decizia semaforizării fiind una firească.

„În situația actuală, stația de tramvai și autobuz amplasată la intrarea în intersecție dinspre strada Vasile Lupu și Bvd Metalurgiei nu este amenajată. Acest aspect îngreunează traficul și crește riscul de producere a accidentelor în intersecție.
Marcajele rutiere au fost executate cu vopsea clasică și sunt deteriorate, iar în unele zone acestea lipsesc. Săgețile realizate din marcaj, destinate dedicației benzilor de circulație, lipsesc sau sunt prezente în număr insuficient.
Dotarea existentă cu indicatoare rutiere prezintă următoarele deficiențe: multe din indicatoarele rutiere sunt depășite din punct de vedere tehnologic și prezintă grad de uzură avansat. Nu sunt acoperite toate cerințele ca număr și amplasare, având în vedere că intersecția este una complexă, ce cuprinde și podul Metalurgie, linie dublă de tramvai, artere ce converg în număr de șase, cu secțiuni transversale diferite, sensuri unice, treceri de pietoni etc. Lipsesc și indicatoarele de orientare”, se arată în proiectul municipalității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`