Prima pagină » Actualitate » Loteria de Vaccinare pune la bătaie premii în valoare totală de 15 milioane lei. Când se desfășoară
Loteria de Vaccinare pune la bătaie premii în valoare totală de 15 milioane lei. Când se desfășoară

Loteria de Vaccinare pune la bătaie premii în valoare totală de 15 milioane lei. Când se desfășoară

30 sept. 2021, 13:25,
în Actualitate

Loteria de Vaccinare consta în extragerea aleatorie de numere în vederea acordării de premii în bani tuturor persoanelor vaccinate cu schema completă de vaccinare, care şi-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului şi care se înscriu pentru participare la extrageri în aplicaţia accesată de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.

Ulterior înscrierii, participantul primeşte un număr de ordine alocat cronologic, corespunzător momentului înregistrării acestuia în aplicaţie. Aplicaţia permite atribuirea unui singur număr de ordine alocat aceluiaşi CNP. Numărul de ordine alocat se transmite prin e-mail către contul de e-mail al utilizatorului autentificat pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro

Când are loc extragerea la Loteria de Vaccinare

Loteria de Vaccinare se desfăşoară pe parcursul a 14 săptămâni, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021 şi constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:
– 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână
– 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună
– 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acţiunii.

La Loteria de Vaccinare se acorda un număr total de 1.139 premii în valoare totală de 15.000.000 de lei, după cum urmează:
– 81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal de  100.000 lei);
– 3 premii lunare, (câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luni de 300.000 lei);

– 2 premii la finalul Loteriei Programului naţional de vaccinare, respectiv în lună 3, săptămâna 14, respectiv 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 şanse de câştig, respectiv posibilitatea de a câştiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Pe 31 decembrie va avea loc extragerea finală la Loteria de Vaccinare. Premiile acordate la această extragere vor fi în valoare de 500.000 de lei şi marele premiu va fi de 1.000.000 de lei.

La prima extragere săptămânala vor participa numerele de ordine alocate celor care s-au înscris pentru Loteria de Vaccinare până vineri 1 octombrie la ora 12,00. Premiile pentru prima extragere sunt următoarele: un premiu de 100. 000 lei şi 80 de premii a câte 10.000 de lei.

Cum pot fi ridicate premiile

Rezultatele extragerilor vor fi afişate pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Premiile pot fi ridicate de către câştigători săptămânal pe baza prezentării actului de identitate, în intervalul marti-vineri, între orele 9,00-14,00 de la casieriile Loteriei Romane, astfel: premiile în valoare de 100.000 de lei, 300.000 de lei, 500.000 de lei şi 1.000.000 de lei de la sediul central al Loteriei Romane, iar cele în valoare de 10.000 de lei de la sediile punctelor de lucru judeţene ale Loteriei Romane.

În vederea înscrierii, participantul trebuie să accepte condiţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei de Vaccinare care poate fi consultat pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

IMPORTANT!

Înscrierea participanţilor în aplicaţie se realizează după generarea certificatul digital al UE privind COVID-19 astfel:

Accesare site https://certificat-covid.gov.ro;
Autentificare: se introduce adresa de e-mail;
Verificare e-mail: link de autentificare;
Accesare e-mail primit de la platforma “Certificate COVID”;
Accesare buton “Autentificare”
Identificare certificate de vaccinare al persoanei pentru care se va înregistra participarea la loterie;
Accesare buton “Vizualizare certificate”
Selectare opţiune “De acord cu regulamentul şi condiţiile de participare”;
Selectare opţiune “De acord cu publicarea datelor personale pe site-ul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi C.N.L.R.”;
Selectare opţiune “PARTICIPA LA LOTERIA DE VACCINARE”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *