Locuitorii unei zone din Catalonia scapă de izolare la domiciliu. Justiţia spaniolă a suspendat astăzi reintroducerea în izolare la domiciliu a locuitorilor unei zone din Catalonia situată în regiunea oraşului Lleida, impusă duminică de către autorităţile regionale, din cauza unei creşteri puternice a numărului de contaminări cu covid-19, relatează AFP.
„Tribunalul de la Lleida a hotărât să nu ratifice măsurile rezoluţiei din 12 iulie” adoptată de către Guernul regional, ”pentru că ele sunt contrare dreptului”, a anunţat pe Twitter Tribunalul Superior de justiţie din Catalonia.
Locuitorii unei zone din Catalonia scapă de izolare la domiciliu: Locuitorii, îndemnați să stea ăn casă
Această hotărâre, care suspendă în fapt reintroducerea în izolare, poate fi atacată prin recurs de către autorităţile regionale.
”Suntem pe cale să vedem cum să rezolvăm acest lucru din punct de vedere juridic. Acestea sunt măsuri necesare (…). Nu le-am fi luat dacă nu era absolut necesar”, a declarat la postul Catalunya Radio reprezentanta în regiune cu Sănătatea, Alba Verges.
Aceasta i-a îndemnat pe locuitorii acestei zone cu aproape 200.000 de locuitori să rămână acasă, în pofida suspendării de către justiţie a reimpunerii izolării.
Guvernul regional catalan a decis, din cauza creşterii numărului cazurilor de covid-19, să impună izolarea la domiciliu a locuitorilor din Lleida şi din şapte comune din jur, situate la aproximativ 150 de kilometri de Barcelona.
Este pentru prima oară în Spania de la sfârşitul izolării când se ia o astfel de decizie. Zona respectivă a fost izolată de restul Cataloniei sâmbăta trecută. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului catalan, Meritxell Budo, care a precizat că măsura a fost adoptată miercuri, 8 iulie, de autorităţile regionale de apărare civilă.
Măştile sunt obligatorii în spaţii deschise în Spania
Potrivit unui decret adoptat de guvernul central de la Madrid, măştile sunt obligatorii în spaţii deschise în Spania doar dacă între persoane nu poate fi menţinută o distanţă de cel puţin 1,5 metri.
În regiunea Segria, care cuprinde și orașul Lleida, aproximativ 210.000 de oameni au revenit de sâmbătă la măsurile de izolare. Timp de două săptămâni, localnicii pot trece de punctele de control ale poliţiei numai pentru a merge la serviciu. Totodată, locuitorilor li s-a recomandat să limiteze cât mai mult întâlnirile și deplasările.
Cotidianul El Pais scrie că în Segria majoritatea noilor cazuri au provenit din ferme, aziluri şi o zonă rezidenţială.
Spania este printre cele mai afectate ţări europene de pandemia Covid-19, cu peste 28.000 decese şi 250.000 de cazuri de infectare confirmate.
Inventatorul măștilor de protecție revine la muncă
Altfel, povestea lui Peter Tsai, inventatorul măștilor de protecție N95, este fascinantă și descrie perfect efortul omenirii în lupta cu pandemia Covid-19. Peter Tsai s-a retras din activitate în urmă cu doi ani, dar în prezent mai ocupat decât a fost vreodată.
Când noul coronavirus a început să se extindă, în luna martie, Peter Tsai (68 de ani), inventatorul măștilor N95, a fost rechemat să ajute la mentenanță, deși se afla la pensie!
Spre deosebire de alte forme de echipament individual de protecție, măștile N95 filtrează contaminanții, făcându-le astfel măștile cele mai protectoare de pe piață.