Prima pagină » Titlurile zilei » Locuitorii din Bârnova au rămas muți de uimire! Un consilier local și-a transformat remunerația în beton pentru cetățeni – GALERIE FOTO

Locuitorii din Bârnova au rămas muți de uimire! Un consilier local și-a transformat remunerația în beton pentru cetățeni – GALERIE FOTO

23 apr. 2022, 02:00, 13 ,
Andreea Andrei în Titlurile zilei

Un consilier local din comuna Bârnova a decis să își transforme remunerația în beton, reparând o stradă aproape impracticabilă. Locuitorii au rămas muți de uimire văzând cum se plombează pentru prima dată acea stradă.

George Tincu, un consilier local din comuna Bârnova, a decis să rezolve cu banii primiți ca remunerație pentru funcția sa o problemă importantă, ce se perpetua de ani buni. Consilierul a plombat strada Regina Maria din satul Vișan din banii strânși în cele 18 luni ale mandatului său. Acesta consideră că este o soluție care ajută localnicii și care poate constitui un exemplu pentru colegii săi, atât consilierii locali, cât și județeni.

Un consilier local din Bârnova rezolvă problema comunității cu banii proprii

Pe strada Regina Maria din satul Vișan era aproape imposibil să circuli cu mașina, iar localnicii încercau de ani de zile să determine Primăria să rezolve problema.

Situația este complicată cu această stradă care, conform actelor, este proprietatea privată a unei firme. Deși reprezentanții firmei își arată deschiderea spre a vinde strada către Primăria Bârnova, reprezentanții instituției susțin că nu au fonduri pentru această achiziție.

George Tincu a primit foarte multe sesizări din partea localnicilor și, sătul fiind de neputința Primăriei, a decis să rezolve situația așa cum poate.

„Drumul Regina Maria din Vișan are o situație incertă de 20 de ani. Drumul este unul privat, aparține patrimoniului S.C. Agro-Industriala Bucium S.A., dar în același timp deservește o comunitate de peste 600 de case. Solicitarea oamenilor din zonă este ca Primăria să preia drumul și să îl modernizeze. Au fost negocieri, am solicitat o evaluare a drumului ca să putem cumpăra drumul. Lucrurile sunt în impas deoarece Primăria nu a ajuns la o înțelegere cu firma. Eu am decis să îi ajut pe acești oameni, drumul era impracticabil, traficul este destul de intens pe acolo. Am decis să donez banii de pe cele 18 luni de mandat din consiliul local, în jur de 10 mii de lei. Am cumpărat beton și am făcut acele plombări împreună cu o firmă de construcții, astfel încât să fie cât de cât practicabil”, a declarat George Tincu, consilier local Bârnova.

O inițiativă ce se dorește a fi un exemplu care să devină obișnuință

George Tincu nu consideră că gestul făcut pentru localnicii din Vișan ar trebui să fie considerat ceva legat de vreo campanie electorală, ci mai degrabă un serviciu pentru cei care plătesc impozite. De asemenea, consilierul ar dori ca această inițiativă să fie preluată de colegii din consiliile locale sau chiar consiliul județean. Consilierul susține că va dona în continuare remunerația primită pentru funcția sa, pentru a ajuta comunitatea din care face parte.

„Am avut pe parcursul mandatului foarte multe interpelări din partea oamenilor, pe acest subiect. Am făcut tot ce ține de acțiuni în consiliul local. Am consultat situația juridică, am făcut demersuri spre o negociere între Primărie și reprezentanții firmei. Am făcut tot ce se putea face ca inițiativă din partea unui simplu consilier. Văzând că nu e nimic precis, am decis să donez indemnizația. Am făcut public faptul că pe întreg parcursul mandatului voi întoarce indemnizația mea către cetățeni.

Am făcut acest lucru pentru a ajuta cetățenii, acea plombare ajută, chiar dacă e un lucru minor. Nu consider că am făcut un lucru special, doar am donat niște bani primiți pentru o oră de lucru pe lună, nu am făcut un efort substanțial. Am făcut asta și ca un semnal de alarmă, pentru că trebuie făcut ceva cu această situație. Acolo este un blocaj total, într-o zonă în dezvoltare. Oamenii plătesc impozit. Odată ce le încasezi acești bani, trebuie să îi gestionăm spre binele comunității”, precizează George Tincu.

Reporterii BZI au încercat să prezinte și punctul de vedere al primarului Mihai Balan, dar, în ciuda apelurilor repetate, acesta nu a putut fi contactat. În satul Vișan, o problemă care se perpetua de 20 de ani a fost rezolvată de un consilier local, din banii proprii.

Comentarii
  • Pai nu ati vrut voi la bloc la țară? Asa e la țară…. glod, gropi, vaci, boi, miros de balega etc. Plombarea tine pana la prima ploaie

  • Si e legal asa ceva? Nu , nu este. Nu face fiecare ce vrea. Sa se sesizeze politia si sa dea amenda asa cum au dat si altora!

  • Campania electorala la Barnova deja a inceput!

  • campanie sau nu- important e ca de 20 ani drumul asta avea gropi, iar omul asta l-a reparat cât de cât …

  • In urma cu vreo 12 ani cativa proprietari de vile si au asfaltat drumul ce trecea prin fata parcelelor lor,satui fiind de praful care ii ineca.
    Ce credeti?
    Au fost amendati pentru ca au intervenit pe domeniul public!
    Cat despre primar,acesta este fooooarte prins in combinatiile,, dezvltatorilor imobiliari”.Cautati l peste cativa ani ,la puscarie!

  • Atat timp cat drumul este privat si a primit acordul propietarului este legal si nu exista motiv de amenda. Daca drumul era al Primariei era bun de stat si nu se putea interveni !

  • Ca l-a reparat consilierul acela – este frumos din partea lui. Si ultimul Anonim are dreptate – nu risca nici o amenda. Drumul nu este public.
    Alta-i dilema mea : de ce nu l-au reparat riveranii? Inteleg ca drumul deserveste vreo 600 de case.

  • PRIMARIA POATE OFERI ,DE CEL MULT DE ZECE ORI, PRETUL PE METRU PATRAT DECIT AU DAT ACTIONARII S.A. BUCIUM LA PRIVATIY’ZARE,DAR OARE EI NU VOR MARIRE DE PESTE O SUTA DE ORI *. DOMNULE PRIMAR CU UN AVOCAT BUN SI APOI CU O EXPERTIZA CONTABILA COMPETENTA PRIMITI TERENUL FARA A-L MAI IMBUIBA CU BANI PE D-NUL PANAIT,DACA ACESTA NU SE INDURA SA ASIGURE DRUMUL AFERENT CELOR CARORA LE-A RESTITUIT TERENURILE CU A CAROR ROADE S-A PRODUS COLOSUL DE LA IAS BUCIUM PEW CARE ACUM IL EXPLOATEAZA. MAI VOR SI PIELEA DE PE MORTI OARE

  • Buna pe drumul asta miam rupt bicicleta în doua

  • Poate Domnul Consilier pune o intrebare primarului gratis: cand se racordeaza strada Ilie Cleopa la apa, nu de alta dar bani s-au platit…

  • Ce a făcut chirilă .nu o să facă bălan
    Se vede după înfățișarea care o prezintă figura lu bălan .a om cinstit 🤣😂😅
    Fiecare când ajunge pe loc călduț .uită că a fost ales .poate la următoarele alegeri .ce-i din BARNOVA să-și aleagă un om devotat comunei. Și nu devotat nevoilor lui și a acolitilor
    Să prezinte ce a realizat de când e primar
    Da la următoarele alegeri cred că va da 100 pe vot și nu 50 și un mic o bere .sa scumpit traiul

  • Poaia cu tei nr 4….com barnova…nu este și ea cotizanta… taxe, impozite…nu merita drum….? Gropi, noroi, stricat de mașini….

  • Cei care aleg sa locuiasca la sat trebuie sa-si asume ca nu vor avea toate comoditatile orasului. Esti la sat, nu la oras. Nu te mai plange si invata sa traiesti in sat, la casa. Ai avantaje destule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`