Liviu Vornicu: Rutele maritime trebuie protejate!!!

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, evidențiază câteva dintre cauzele care au condus la dificultățile maritime actuale.

Menținerea deschisă a rutelor comerciale maritime internaționale este vitală pentru echilibrul economic mondial. Blocarea sau perturbarea căilor maritime afectează nu numai țările combatante, dar și națiunile ce nu sunt implicate în conflictele militare, unele fiind istoric neutre.

Stirile PROTV

Rusia amenință că va bombarda capitale europene. ”Europa este o țintă pentru rachetele noastre”

RomaniaTV

Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu noul iubit, un manelist celebru. ''Am probleme''

Motivul principal pentru care au început războaiele mondiale a fost lupta dintre puterile continentale și puterile navale pentru controlul mărilor. Atunci când această luptă ajunge la stadiul de conflict armat, sistemul de transport maritim începe să cedeze. În acest context, în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea, Marea Britanie, apoi SUA până în prezent, și-au asigurat propria hegemonie și controlul comerțului prin controlul direct și indirect al transportului maritim pe opt noduri și pe rutele care le conectează. Aceste noduri erau: Ormuz, Malacca, Bab El Mandeb, Gibraltar, strâmtorile daneză și turcească, precum și canalele Panama și Suez.

Sfidarea acestei ordini de către Germania și Japonia a instigat declanșarea celor două războaie mondiale. În cele două situații, decizia superputerii maritime de a nu le lăsa pe cele două să emite pretenții de puteri maritime, se poate spune că a fost factorul principal ce a determinat pornirea războaielor. Supremația anglo-saxonă nu a dorit niciodată să împartă mările cu o altă putere, ceea ce a făcut ca războaiele să fie iminente.

În 2023, 12 miliarde de tone de mărfuri transportate pe mări și oceane, adică 86% din comerțul mondial, au trecut prin aceste opt noduri vitale. Dacă unul dintre aceste noduri este afectat de război, dezastru natural, sau accident, fiind necesară închiderea sa, economia mondială suferă dezechilibre substanțiale, în special piețele energetice. De-a lungul istoriei, canalul Suez a fost cel mai problematic dintre aceste noduri, fiind închis de cele mai multe ori pe diferite perioade de timp, cea mai cunoscută și mai lungă perioadă a fost cea care a ținut de la începutul războiului arabo-israelian din 1967 până în 1975.

În acest secol, China și Rusia sunt puteri navale dominante, care contestă supremația maritimă anglo-saxonă, deoarece atât puterea lor navală, cât și marina lor nucleară le permit să susțină această provocare. Pe de altă parte, problemele cantitative și calitative ale marinei americane și britanice, precum și capacitatea extrem de scăzută de construcție navală a celor două țări joacă un rol important în această sfruntare. La toate acestea se adaugă lanțul de greșeli făcute de Statele Unite în domeniul conducerii globale și al supremației oceanice după Războiul Rece.

Contracandidații la supremația maritimă au acuzat în permanență implicarea S.U.A. în dezintegrarea unor țări precum Iugoslavia, Libia, Irak, Afganistan, și Siria. Mai mult, Statele Unite sunt considerate principala cauză a problemelor legate de imigrația ilegală și de refugiații din Europa, în special în Turcia. Pe lângă aceste acuzații, acum mai mult ca niciodată, statul american se confruntă cu provocări serioase în domeniile în care sunt cele mai puternice, iar sarcina de a fi liderul lumii este din ce în ce mai dificilă. Evoluțiile în domeniul armamentului terestru și al vehiculelor aeriene fără pilot s-au dezvoltat într-o așa măsură încât va afecta mult activitățile maritime.

Diplomația canonierelor din secolele XIX și XX nu mai este la fel de eficientă împotriva statelor de coastă ca acum 100 de ani. Armamentul modern și tacticile de război neortodoxe pot perturba libertatea de acțiune a unei forțe navale puternice. De exemplu, în timpul intervenției Israelului în Liban din iulie 2006, corveta israeliană INS Hanit a fost lovită de rachete CS 802 Silkworm de fabricație chineză lansate de pe țărm, în timp ce se afla la 16 km de coasta Libanului. Cea mai avansată corvetă din lume era cât pe ce să fie scufundată cu armament ieftin și de la mare distanță, ceea ce ar fi creat mari probleme de imagine armatei israeliene. Un alt exemplu mai apropiat îl reprezintă scufundarea crucișătorului Moscova, nava amiral a flotei rusești din Marea Neagră în aprilie 2022. Cine ar fi crezut că cea mai puternică navă de război a rușilor va fi scufundată de două rachete Neptun trase de pe uscat? Evenimentele de pe mare sunt acum puternic influențate de armele de pe uscat.

Conflictul israeliano-palestinian, început la 7 octombrie 2023, a creat o ruptură în rutele comerciale maritime. Gruparea houthi, care se confruntă cu un război civil din 2015, a atacat nave care transportau mărfuri către porturile israeliene prin strâmtoarea Bab El Mandeb, deschizând în acest mod o nouă zonă de conflict. Ca urmare a acestor noi incidente, numeroase companii britanice, daneze și chineze și-au schimbat rutele către Capul Bunei Speranțe. Această situație provoacă întârzieri de cel puțin 10-20 de zile.

Anul trecut la jumătatea lunii decembrie, forța operațională navală combinată CTF153 a lansat operațiunea multinațională „Prosperity Guardian” pentru a preveni atacurile yemenite asupra navelor ce se îndreptau către Israel prin strâmtoarea Bab El Mandeb și Marea Roșie. Inițial, operațiunea a fost sprijinită de Regatul Unit, Franța, Țările de Jos, Norvegia, Spania, Seychelles, Bahrain, Canada și Italia, sub conducerea Statelor Unite. Ulterior, Franța, Italia și Spania au declarat că nu vor să intre sub controlul operațional al S.U.A., dar că vor participa la operațiuni în cadrul NATO sau U.E., dacă va fi cazul. Situația este oarecum ciudată, deoarece CTF153 a fost înființată de S.U.A. și Egipt la 17 aprilie 2022 pentru combaterea pirateriei din Somalia. Cu toate acestea, Egiptul nu participă în cadrul noii operațiuni. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care au cele mai mari forțe navale din regiune, de asemenea, nu participă.

Dacă la momentul creării forței navale combinate, problema era doar pirateria, acum este conjunctura geopolitică. În prezent în regiune se află nave de război israeliene, americane, britanice, japoneze, chineze, indiene, sud-coreene, spaniole și nave de informații iraniene. Cu toate acestea, doar S.U.A. și Marea Britanie au alocat nave pentru CTF153. În acest context, guvernului australian a anunțat că nu va participa cu nave de război la operațiunea din Marea Roșie, iar faptul că navele de război chinezești nu au răspuns la apelul de ajutor al navelor comerciale, care transportau mărfuri către Israel, evidențiază o situație complexă și sensibilă.

Confruntarea cu rebelii houthi este foarte complicată, deoarece aceștia dețin un număr mare de drone, rachete balistice și rachete ghidate anti-navă ieftine, iar forțele navale occidentale au muniție foarte scumpă și limitată. O alternativă pentru evitarea escladării cheltuielilor aliaților ar putea fi trecerea navelor comerciale prin Marea Roșie sub formă de convoaie, însă nu este cea mai eficientă, pentru că aceste nave ar trebui să se conformeze celei mai lente nave, ceea ce ar crește probabilitatea de a fi lovite. Pe lângă muniție ieftină, gruparea houthi are și bărci mici de mare viteză capabile să transporte explozibili. Aceste ambarcațiuni nu au fost folosite încă. Dacă vor lua decizia să le arunce în luptă, cu siguranță vor ataca navele comerciale pe timp de noapte când vizibilitatea este scăzută.

Potrivit declarațiilor liderilor houthi, atacurilor vor continua atât timp cât va exista conflictul din Gaza. Având în vedere aceste declarații belicoase, atacurile nu vor putea fi oprite fără intervenția S.U.A. Totuși, un atac aerian sau terestru asupra Yemenului ar crește probabilitatea ca războiul israeliano-palestinian să se transforme într-o situație conflictuală dintre Iran și Statele Unite.

Într-o conjunctură în care marile companii de comerț maritim au renunțat deja la Suez și Bab El Mandeb, economia mondială riscă să intre într-un mare impas dacă conflictul din Gaza se extinde la nivel regional, deoarece ar putea duce la închiderea Strâmtorii Ormuz, un alt nod foarte important în schema maritimă. Chiar dacă unii și-ar dori un război între S.U.A. și Iran, ar fi o greșeală majoră a politicii externe americane, deoarece implicarea numărului redus de nave de luptă disponibile în noi conflicte ar reprezenta o oportunitate de aur pentru China și Rusia în preluarea supremației maritime mondiale. Pentru evitarea dezastrului mondial, singura soluție viabilă rămâne diplomația, iar marile puteri ar trebui să înțeleagă că în actuala conjuctură geopolitică extinderea conflictelor militare poate duce lumea către un haos total și o distrugere ireparabilă.