Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, prezintă câteva aspecte legate de lupta mondială pentru câștigarea poziției dominante în domeniul semiconductorilor.
Perioada post-criză sanitară a venit, pe lângă multe altele, și cu sincope în domeniul semiconductorilor, produse considerate vitale pentru majoritatea industriilor ce utilizează tehnologii de vârf. Mulți specialiști americani sunt siderați de faptul că actuala administrație, de la preluarea puterii în Statele Unite, “bombardează” China cu tot de felul de amenințări și sancțiuni încercând din răsputeri să îi blocheze producția de cipuri și să-i întrerupă lanțul de aprovizionare cu produse electronice, în special semiconductori, chiar dacă aceste acțiuni pot avea efect de boomerang.
Este curios că cei ce consiliază oficialii guvernului american nu realizează că lipsa acestor produse de pe piață sau încetinirea producției lor ar putea paraliza industrii întregi precum industrie auto, și nu numai, dar cel mai mult ar avea de suferit Complexul Militar Industrial (CMI), deoarece depinde și el de toate aceste produse electronice pentru o evoluție rapidă. Mai mult, întreruperea producției sau aprovizionării cu semiconductori ar duce la o încetinire a dezvoltării de noi tehnologii pentru cipuri, care fac obiectul unor cercetări și încercări științifice constant în Statele Unite.
Dinamica evenimentelor de pe această piață indică faptul că asistăm la un “război al cipurilor” între occident și China, un război început, în opinia experților din domeniu, în urmă cu trei ani. La un moment dat, în 2022, au apărut zvonuri conform cărora înalți oficiali de la Washington ar fi anunțat americanii, care lucrează în industria chineză a cipurilor, că li se vor retrage cetățenia americană, dacă nu își vor părăsi imediat locul de muncă. Bineînțeles, că această acțiune împotriva propriilor cetățeni ar fi fost total neconstituțională și dacă s-ar fi dat curs nici măcar actualul președinte nu ar fi scăpat cu bine.
Până în acest moment nu s-a întâmplat nimic, în afară de faptul că S.U.A. au interzis Taiwanului, liderul mondial în producția de cipuri, să mai furnizeze Chinei continentale aceste componente electronice esențiale, și au cerut principalului producător de cipuri din Taipei, Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. (TSMC), să construiască de urgență o unitate de producție de cipuri în Arizona, care să devină operațională în 2024.
În pofida tuturor bunelor intenții, președintele companiei taiwaneze a declarat că uzina se confruntă cu un mare deficit de muncitori cu „expertiză specializată necesară pentru instalarea echipamentelor într-o fabrică de producție a semiconductorilor de înaltă calitate”. Prin urmare, noua fabrică de cipuri din Arizona va trebui să amâne începerea activității de producție până în 2025, în loc de 2024, așa cum dorea administrația americană.
Toate aceste acțiuni la nivel înalt nu ar fi avut loc dacă aceste componente electronice nu ar avea o importanță mai mult decât deosebită. Deci ce este industria semiconductorilor? La ce se folosesc acești semiconductori?
Din publicațiile de specialitate reiese faptul că este industria în cadrul căreia companiile concep, proiectează și produc o componentă electronică, numit semiconductor, un element fundamental al electronicii moderne, utilizat pentru fabricarea telefoanelor mobile, televizoarele, computerelor și altor dispozitive necesare dezvoltarii industriilor moderne. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai digitalizată, ea va depinde tot mai mult de calculatoare și de alte componente electronice pentru a spori capacitățile unor dispozitive care variază de la soneriile de la ușă la motoarele autovehiculelor, și, să nu uităm de industria militară, aeronautică și spațială. În prezent domeniul semiconductorilor este dominat doar de o mână de țări, deși este un domeniu în plină creștere și care se extinde foarte rapid. Printre țările care controlează acest domeniu se numără S.U.A., Taiwan, Coreea de Sud, Japonia, și China. În ultimii ani au pătruns pe piață și alți producători de semiconductori cu capacități în creștere precum Israel, Olanda, Malaezia, Marea Britanie și Germania.
Conform unor surse oficiale de la Casa Albă cei doi rivali nu sunt prea departe unul de celălalt, Statele Unite produc în prezent aproximativ 10% din producția mondială de semiconductori, iar China aproximativ 15%. Cu toate acestea, imaginea este mult mai complexă și pentru a înțelege mai bine situația în care se află industria producătoare de semiconductori și piețele de utilizatori, este necesară o mică analiză a celor mai mari producători de semiconductori din lume.
Taiwan este cel mai mare producător din lume, dar conform statutului diplomatic recunoscut de majoritatea țărilor este parte a Chinei continentale. Doar 12 țări recunosc mica țară asiatică ca națiune suverană. Aceste țări reprezintă 6% din cei mai mici membri ai ONU. Pentru toate scopurile practice, în pofida suportului american, Taiwan trebuie considerat ca făcând parte din China continentală. Astfel, de facto, producția Taiwanului face parte din producția Chinei.
Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. (TSMC) este cea mai mare companie de semiconductori din lume și produce de una singură aproximativ 50% din producția mondială. Spre deosebire de alți producători, precum Samsung sau Intel, care produc semiconductori pentru a fi utilizați în propriile produse, TSMC produce semiconductori pentru multe companii la nivel global, cum ar fi Apple, Advanced Micro Devices (AMD), California și altele. Acest lucru este cunoscut sub numele de modelul de afacere de turnătorie.
Succesul Taiwanului în producția de semiconductori provine dintr-un lanț robust de aprovizionare cu materii prime, cu circuit complet. Taiwanul găzduiește mii de companii cu activități strâns legate de semiconductori, care se pot ocupa în mod colectiv de fiecare aspect al procesului de fabricație a semiconductorilor, de la proiectarea circuitului până la fabricarea și testarea produsului final. Totodată, Taiwanul a dezvoltat pe teritoriul său numeroase facilități de producție de ultimă generație, unele dintre acestea putând produce semiconductori care nu pot fi fabricați nicăieri altundeva în lume. Aceste caracteristici fac din industria taiwaneză a semiconductorilor o alegere ideală pentru companiile care au nevoie de semiconductori pentru produsele lor, dar care nu dispun de fonduri sau nu doresc să își construiască propria fabrică, care ar putea costa miliarde de dolari.
Coreea de Sud deține Samsung Electronics, una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume din punct de vedere al veniturilor, precum și una dintre cele mai mari companii producătoare de semiconductori din lume. Samsung funcționează atât ca producător de dispozitive integrate (Integrated Devices Manufacturer – IDM), producând semiconductori pentru integrarea în produsele proprii, cât și ca furnizor, producând semiconductori pentru alte companii. Semiconductorii produși de Samsung și de companiile partenere (cum ar fi SK Hynix) în cele peste 70 de fabrici din țară, reprezintă cel mai mare export al Coreei de Sud și au reprezentat 15% din totalul exporturilor țării în 2021.
Japonia, una dintre cele mai avansate țări din punct de vedere tehnologic din lume, găzduiește peste 100 de fabrici de semiconductori, majoritatea deținute de firme japoneze, americane sau taiwaneze. La fel ca și alte națiuni fruntașe în domeniul producției de semiconductori, Japonia depune eforturi substanțiale pentru a extinde capacitățile de producție de semiconductori.
Statele Unite au ajuns în 2021 la aproximativ 12% din capacitatea globală de producție de cipuri la nivel mondial. Acesta este un procent considerabil mai mic din capacitatea globală decât cel de care se bucurau S.U.A. cu doar câteva decenii înainte (37% în 1990), înainte ca țări precum Taiwan și China să își sporească capacitățile de producție de semiconductori. Cu toate acestea, industria americană a semiconductorilor rămâne destul de profitabilă.
Potrivit Asociației Industriei Semiconductorilor (AIS), exporturile de semiconductori au adăugat 62 de miliarde de dolari la economia S.U.A. în 2021, mai mult decât orice alt produs în afară de petrolul rafinat, aeronavele, petrolul brut și gazele naturale. Multe dintre cipurile exportate se întorc în S.U.A. sub formă de produse electronice finite.
În ciuda faptului că dețineau doar 12% din capacitatea de producție mondială, companiile cu sediul în Statele Unite dețineau peste 45% din cota de piață globală a semiconductorilor. Această discrepanță aparentă poate fi explicată atât prin valoarea în dolari a semiconductorilor importați din S.U.A., cât și prin faptul că multe societăți cu sediul pe teritoriul american dețin și exploatează fabrici de semiconductori în alte țări, cum ar fi Japonia.
China, unul dintre principalele centre de producție din lume, este o altă țară care își extinde capacitatea de producție de semiconductori. China este cea mai mare piață mondială pentru semiconductori, datorită, în mare parte, sectorului său imens de producție de electronice. Cu toate acestea, guvernul chinez și-a propus să extindă capacitățile de producție ale țării până la punctul în care China să devină autonomă, astfel încât să nu mai aibă nevoie de importuri. Se preconizează că, până în anul 2030, China va produce până la 25% din semiconductorii din lume.
Criza sanitară din 2020 a provocat o încetinire severă a producției de semiconductori, precum și a transportului atât de materii prime, cât și de semiconductori, declanșând o penurie la nivel mondial. În prezent, S.U.A. lucrează pentru a extinde în mod activ capacitățile interne de producție de semiconductori ale țării pentru a preveni probleme de genul celor de acum trei ani.
Având în vedere toate aspectele menționate în text până acum, poate părea puțin naiv din partea administrației americane să declare că ar trebui să i se interzică Chinei să primească tehnologii noi și actualizate în domeniul semiconductorilor sau să exporte semiconductori, mai ales că multe dintre țările producătoare de semiconductori sunt într-o oarecare măsură interconectate, în special China continentală și Taiwan.
În ceea ce privește știința și producția de semiconductori, China continentală și Taiwan colaborează de foarte mult timp, ceea ce înseamnă că Taiwan, în special TSMC, a înființat mai multe unități de producție în China continentală. Oamenii de știință și cercetătorii din domeniul electronicii, precum și angajații din China continentală lucrează de ani de zile în fabricile de producție din Taiwan și viceversa. Există, de asemenea, un schimb de investiții de capital în domeniul semiconductorilor între cele două națiuni.
Din acest motiv și din multe alte motive, ar fi o greșeală fatală de politică externă a specialiștilor administrației americane și ai aliaților occidentali să creadă că ar putea declanșa împotriva Chinei un “război al cipurilor”. În orice caz, prin interzicerea exporturilor de semiconductori din China, occidentul, în principal S.U.A. și, prin asociere, Europa, nu ar face altceva decât să se “împuște în picior” făcând un pas important spre sinuciderea economică. Dar cine știe poate că dărâmarea economiilor proprii este un obiectiv principal pe agenda de lucru a experților occidentali.
Recent în cadrul unor declarații de presă, liderii chinezi au menționat că s-au pregătit pentru sancțiunile aplicate de occident cu mult înainte de a fi impuse, iar dacă Statele Unite și aliații lor nu doresc semiconductori chinezești, nu este nicio problemă; există o piață asiatică uriașă și în plină dezvoltare, făcând referire la acordul de liber schimb între națiunile din Asia-Pacific (RCEP), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022. Semnatarele acordului sunt Australia, Brunei, Cambodgia, China, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Laos, Malaezia, Myanmar, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda și Vietnam.
Pe lângă toate acestea, oficialii chinezi au atras atenția în mod foarte realist că Taiwan și China continentală sunt o singură țară, adică o singură națiune producătoare de semiconductori. Ei au adăugat că mulți, dacă nu chiar majoritatea taiwanezilor, s-au săturat de rolul lor „intermediar”, de stresul legat de un potențial război alimentat de Washington, și că ar prefera să se integreze în China continentală cât mai repede posibil.
Punând cap la cap toate elementele prezentate în acest articol este foarte ușor de dedus cine câștigă și cine pierde “războiul cipurilor”. În concluzie, toată lumea ar avea mai mult de câștigat dacă experții în strategii de război economic și nu numai, s-ar da la o parte și ar face loc diplomaților și specialiștilor în negocieri economice pentru găsirea unor soluții pașnice de coabitare pe o piață mondială mai mult decât încăpătoare.
Felicitări pentru analiza realizată și concluzia din final cu privire la necesitatea de negociere diplomatică a diferendelor dintre marile puteri economice.